de chichi
Posts tagged vicii
Şaoarmă Letală 1
Jan 9th
Drag mi-e mie de români atunci cînd sar cu dovezi noi cum că sunt într-adevăr proştii satului planetar. Eu am învăţat la şcoală că “Mioriţa” era o alegorie, un fel de ceva care nu este, deşi există, dar cînd văd reacţiile boborului în unele situaţii, nu mai am cum să nu bag mîna în foc şi să jur pe ce-mi pică acolo la-ndemînă că într-adevăr, baciul ăla jugănit de confraţii într-ale oilor a fost atît de tîmpit încît să se lase _cu voia lui_ luat la măciuci de ceilalţi doi. Ceea ce explică, fără doar şi poate, de ce românii se poartă şi azi ca loviţi cu leuca-n cap.
Ce vreau pentru ca să spun este simplu: mioriticii noştri au sărit ca arşi de cur fund în sus, imediat ce-a venit vestea că guvernul pune taxă pe şaoarme, hamburgări. unt cu verdeaţă la tub, în general pe alimentele cu cifră adi(c)tivă ridicată. Odată s-a zburlit sprinceana valahului, controlat la buzunare în timp ce băleşte pe marginea tejghelei cu ochii cît sarmaua la manevrele şaormeristului, să nu-l înşele la gramaj cînd îi toarnă sosul de usturoi (”pune acolo, bă, să fie, că-i mai bine mai mult, decît mai puţin”). Păi cum, dom’le, ne ia mîncarea de la gură! După ce că cea carne-i scumpă şi numai oase, peştele e adus din Thailanda, roşiile din Grecia und so weiter, acu’ nu mai putem să mîncăm liniştiţi nici măcar o şaoarmă?
Nene, beleaua nu e că fac rumînii gură, beleaua e că fac atunci cînd nu trebuie. Cînd alde Băsescu l-a sculat pe Boc din morţi şi i-a zis să-şi ia guvernul în spate şi să umble la buzunarele cetăţeanului, n-au comentat. Cînd Udrea fost-a unsă mare ministru, n-au mişcat decît din buze şi-aia ca să spună măscări fără perdea, zîmbind a rîde-n colţul gurii. Cînd au apărut taxele ”serioase” ciopor, n-au mîrîit. Cînd au sărit preţurile la consumabile, n-au scîncit. Nu zic de presă, care-a mai mişcat în front doar cît să tragă nişte şuturi în clica de la putere, deşi nu problemele ţopîrlanilor stîrneau reacţii printre deontologii dintr-a patra putere în stat.
Românii s-au sesizat abia la singura taxă care mie mi se pare justă, corectă şi la locul ei. Şi aici merg pe-un criteriu simplu: amice, vrei să-ţi fuţi nenoroceşti sănătatea cu mînuţa ta? După ce ţi-am scris de zeci de ori mare pe ecran, între meciuri şi telenovele, că alimentele de doi lei dăunează grav sănătăţii? Dacă nu te duce mintea să înţelegi de vorbă frumoasă, scoate banu’. Şi ia de plăteşte dreptul de a muri în chinuri, după vreun preafrumos cancer la colon.
——
NOTĂ: Nu zic, din joi în paşti şi la sărbătorile legale mai bag şi eu la repezeală cîte-o şaoarmă. Cîte-un hamburger, udat din belşug cu Cola. Dar pe lîngă faptul c-o fac conştient, îmi place să fiu consecvent şi onest cînd vine vorba de plăcerile mele. Şi dacă alea mă bagă-n mormînt, dă-o dracului, la fel de repede ar rezolva treaba şi o zi petrecută în compania lui Marian Vanghelie.
Reţetă de tunat slănina
Dec 27th
Ştiu că nu toată lumea e în stare să mănînce slănină pe pîine, aşa cum fac ardelenii. Unii mănîncă doar grăsimea şi ocolesc şoriciul, alţii nu mănîncă deloc, dar azi am testat cea mai bună slănină pe care-am gustat-o de mulţi ani încoace.
Reţeta, pe scurt.Vă trebuie nişte slănină macră, nene, nu kaizer sau alte figuri. Slănină, d-aia albă, numai colesterol.
Se ia bucata de slănină şi se fierbe vreme de cîteva ore în zeamă de varză, alături de cîteva foi de dafin şi nişte piper, pînă se înmoaie şoriciul. Apoi se aşează într-un sos de mujdei şi se uită acolo vreme de trei sau patru zile.
La final, se presară cu boia dulce şi se serveşte lîngă o ceapă spartă pe genunchi, cu un ţoi de ţuică galbină, bătrînă la coasta sa. Poftă bună!
12, să fie cu noroc!
Oct 4th
Din ciclul ”Ce mai face Dimulescu atunci cînd nu are ce face”, vă prezint astăzi o scurtă istorie a chinurilor tantalice prin care-am trecut în tentativa mea de a mă lăsa de ţigări.
Prima zi a trecut lesne. Rămăsesem fără ţigări – este imperial necesar ca atunci cînd te laşi de fumat să fi terminat toate ţigările din ultimul pachet. Legenda cu pachetul nedesfăcut care te poate motiva să nu mai fumezi este o.. legendă (eu n-aş putea răbda, pur şi simplu e prea mare tentaţia). M-am lăudat la toată lumea în acea primă zi, deşi nu aveam cu ce, afară de decizia de-a mă lăsa de ţigări.
A doua zi… a început distracţia. Ca la circ a fost: gîndurile necuviincioase îmi dădeau tîrcoale iar eu mă simţeam ca martirii cei creştini în arenele lui Nero, puşi faţă-n faţă cu lei, tigri, pantere şi-alte pisicuţe. Îmi venea să pip, Iisuse-Marie!, dar am rezistat şi cu un pic de ajutor de la amicul snuff.
A treia zi a fost poate climaxul tentativelor de a mă lăsa de fumat: nu a mai fost vorba de nevoia de a mai fuma, cît a fost vorba de lipsa ocupaţiei!! Nu vă gîndiţi că nu aveam ce face. Că aveam. Dar.. nu se potrivea nimic! Nu-mi plăcea nimic, nu aveam stare.. şi vroiam să-mi aprind o ţigară numai ca să fac ceva cu mînuţele. Mi le-aş fi băgat oriunde, numai să ştiu că se potolesc.
Asta a fost tot. Momentele culminante au trecut, eu intru acum în cea de-a 12-a zi de cînd am renunţat la ţigări (am mai fumat una joi noapte, după meciul pierdut de Dinamo cu Panathinaikos, dar a fost o ţigară fumată.. la oha, să-mi sîcîi un pic plămînii). Aşadar, eu spun că de 12 zile sunt nefumător. Mă aşteptam să îmi fie mult, mult mai greu.
Acum sunt mai vesel, mai liniştit, mai plin de viaţă, tenul meu este mai proaspăt, hainele nu-mi mai miros a tabac.. Nu mai spun ce a însemnat pentru circulaţia mea să renunţ la ţigări.. nu dintr-alt motiv, doar că nu-mi place să mă laud.
Snuff iz enuff
Sep 23rd
De ieri sunt veselul proprietar al unei cutiuţe magice, cu un praf.. pe care nici mai mult, nici mai puţin, îl tragi pe nas. Da, este vorba despre tutunul de prizat. Am făcut rost de frumuşeţa asta prin contrabandă, de la ”băieţi”. Schimbul s-a făcut pe sub mînă, evident, într-un loc aglomerat, să nu ne ia la ochi poteraşii. Iar eu sunt mulţumit de ceea ce am primit. Drăcia asta, pe numele ei Poschl’s Gletscher Prise Snuff Menthol mit Columbia-Ol (toate o-urile din denumire au punctulete deasupra, deci se citesc mai rotunjit decît de obicei), este evident mentolată şi cu adevărat ţi se urcă la cap. Dacă presari în spaţiul dintre degetul mare şi restul mîinii suficient cît să nu te faci de rîs, dar nu prea mult, să nu te-apuce bîţîiala, mai trebuie doar să ştii cum să-l tragi pe nas. Dintr-o dată, cu o bancnotă de 1 leu, rulată
Prima dată îl simţi în ochi, nu în nas sau pe trahee. Iute, înţepător, aromat, pînă încep să-ţi dea lacrimile ca la curăţat de ceapă. Abia de mai poţi să rabzi milioanele de ace care-ţi străbat jumătatea de faţă cu a cărei nară ai tras cele cîteva firicele de tutun de prizat. După ce trece senzaţia de ţepi, simţi cum ţi se desfundă nasul… minunat. Aerul devine mentolat.. totul prinde o altă culoare. Poţi face abstracţie de gestul celebru, văzut în filmele cu drogaţi, cînd începe să te mănînce nasul şi tu-ncerci cu ambele mîini să scapi de furnicături. Sau de praful ăla alb-pudră care rămîne în jurul nării după prima liniuţă. Se întîmplă şi aici, dar este cu totul altceva. Totul este natural. Şi legal. Sper. Pe mine mă scuzaţi acum, mă duc să-mi desfund nasul, că a rămas încleiat de la.. Fir-ar să fie.
Partea bună e că de aseară încoace nu am mai fumat nicio ţigară.
Consternarea are chipul tău..
Aug 11th
La 6.30 dimineaţa, într-o staţie de autobuz din Titan, îmi cumpăram ţigări. Lîngă mine apare un moşulet capsat bine. Efluvii de alcool se răsfrîngeau din el ca miasmele dintr-o parfumerie franţuzească. Vorbea singur, lălăit. Ţinea în mînă vreo cinci lei în bancnote de 1, serii distincte. Se clătina serios pe mergătoare, s-a băgat în faţă, a dat peste lada de îngheţată proptită de magazin.
Vînzătoarea (o cucoană cu permanent şi un deget arătător gigantic care mă băga de fiecare dată în sperieţi) a găsit de cuviinţă să-l admonesteze. Părinteşte.
- Pe dumneata nu te mai servesc. Eşti obraznic.
N-am văzut în viaţa mea atîta consternare şi surprindere pe faţa cuiva. Dacă s-ar fi deschis cerurile, şi-n locul femeii ar fi apărut Iisus să-l tragă la răspundere pentru proferat injurii, omul meu n-ar fi arătat mai surprins.
- Io?! Io-s obraznic?! Pff…
Şi-a plecat, clătinîndu-se, spre celălalt non-stop din apropiere.
Unii oameni îşi păstrează inocenţa chiar şi-n cele mai grele momente ale vieţii.
Nu-uri actuale
Jul 2nd
*Nu-mi plac boxerii. Prea înot în ei.
*Nu-mi plac legumele “mexicane“. Care-s legume de-ale noastre plus porumb, congelate hăt! cine ştie cînd.
*Nu m-am mai uitat de ani pe posturi TV de muzică. Deşi odinioară eram fan VH1, Atomic, chiar şi MTV.. Acum prefer generice de ştiri şi zgomotul naturii pe Discovery.
*Nu-mi plac pantofii de damă care lasă la vedere începutul degetelor. Nu vîrful, începutul. E ca şi cînd le-ar fi rămas mici, dar insistă să-i poarte. Paradoxal pentru o femeie.
*Nu sunt în stare să păstrez şosetele-n perechi. Dar m-am obişnuit, e ca la poker: dacă nu am perechi, măcar culoare să fie.
*Nu ştiu să scap de ticuri. Ba nu. Adevărul e că nu vreau să scap de ticuri. Ar fi ca şi cînd mi-aş arunca părul sau urechile în tomberon.
*Nu îmi place tot tam-tam-ul care se face în jurul morţii şi înmormîntării lui Jacko. Dar mi-aş fi dorit să-l pot boci pe Elvis. La cum mă ştiu, reciproca e la fel de valabilă.
*Nu rabd să mai văd un film prost pînă la capăt. Nu are legătură cu faptul că e prost; dar dacă pot să-i dau fast forward din mouse… Sar direct în acţiune.
*Nu îmi place rubrica “Medicul vă recomandă“. Mersi, şi eu îmi recomand multe, îndeosebi după ce-am făcut opusul. Ar fi mai bine să-mi impună.
*Nu îmi displace să mă laud. Am atît de puţine ocazii, încît le amintesc chiar şi mie însumi, în particular.
*Nu mai beau whisky plus Redbull. A doua zi după ultima tentativă m-am simţit ca o gumă întinsă de două mîini cu alonjă peste medie.
*Nu îmi plac sandalele. Mă transpiră. Am fost in Grecia şi-aveam sandale. Seara mă întrebam cînd or să mă aresteze c-am plecat cu toată Acropolea între degetele de la picioare.
*Nu mă pasionează fructele de mare. Prefer cauciucurile, dar nici chiar aşa.
*Nu îmi plac pisicile. Îmi aduc aminte de unele femei din viaţa mea.
*Nu îmi place munca. E… muncă.




