I. În care este vorba despre ce ascult atunci cînd scriu

Stimaţi cititori, stimate cititoare, îngăduiţi-mi să vă fac o confidenţă, am o nouă dragoste, iubesc muzica ambientală. De fapt nu, mă exprim greşit. Nu muzica ambientală, ci sunetele ambientale. De aproape doi ani de zile (de când m-am decis că vreau, îmi doresc şi ţin musai şi neapărat să scriu un roman – visul meu pe termen mediu) tot caut coloana sonoră perfectă pentru momentele de inspiraţie în care pun mîna pe tastatură şi trec la scris. Am încercat de toate, de la jazz la heavy metal, de la muzică medievală la disco şi electronică, dar nu am avut noroc. Pur şi simplu nimic nu s-a lipit de mine, ba chiar uneori am ajuns să-mi pierd bruma de inspiraţie şi să trec de la scris şi worldbuilding la mătrăşit facţiuni rivale în Shogun II Total War. Dar să nu divaghez, despre jocuri video şi cum pot fi ele aplicate profesionist în scriitură o să vă povestesc într-un episod viitor.

Sursa Foto: smithsonianmag.com

Revenind la coloana sonoră, am descoperit recent că rezonez absolut pozitiv sută la sută cu muzica… nu, cu sunetele ambientale. Am dat peste ele întîmplător, că nu am nicio cunoştinţă care ascultă pe Youtube cum foşneşte pădurea sau cum sună ploaia pe un acoperiş de tablă. Întîmplător cum spuneam, dar a fost o zi mare pentru mine. A fost momentul în care am zis DA! ăsta e fundalul sonor al creaţiei, ăsta e soundtrack-ul călare pe care voi deveni – cel puţin – un scriitor amator de succes. Sau “un scriitor, amator de succes“. Sau “un scriitor amator, de succes“? În fine.

Ştiu că nu-s singurul, mulţi oameni care cochetează cu scrisul de la jurnal în sus au nevoie de anumite condiţii ca să poată să-şi facă treaba cu spor. O cafea bună, un loc anume, o privelişte, o anumită perioadă a zilei… Ei bine, în cazul meu a fost vorba despre fundalul sonor. Nu-i vorbă, merge şi liniştea, dar la un moment dat mă copleşeşte vacarmul produs de propriile gânduri care, vorba unor băieţi de la Divertis, îmi fluieră în cap ca trenurile-n gară.

Pentru că în articolul ăsta, ca şi în cele viitoare, accentul va fi pus pe ceea ce fac eu, pe ceea ce-mi place mie, pe mine în general, haideţi să vă recomand mai jos cîteva frumuseţi sonore care mi-au pus creierii pe moaţe şi m-au determinat să încep şi seria de articole dedicate scrisului pe acest site.

Trei ore de sunete ambientale luate într-o mlaştină. Broscuţe, o ploicică uşoară, bufniţe, greieri… Un soundtrack bun pentru cînd ai de scris o descriere, închizi ochii şi-ţi imaginezi locul ăsta minunat, numai verdeaţă, batracieni, raze de soare iţite printre copaci şi un abur în aer de la 99% factor de umiditate. Merge alternat cu astea trei ore de sunete ambientale de noapte oleacă înfricoşătoare (mă rog, sunt amplificate artificial, dar merge).

– Sau un ambiental cu pîrîiaş şopocăind alene printre copacii seculari ai unei păduri virgine. Bine, nu neapărat virgine.

– Sau o ploaie măruntă cu tunete şi fulgere, de care te-ai adăpostit sub streaşina unei taverne de la marginea unui orăşel pustiu, într-o toamnă tîrzie. “It was a dark and stormy night…”

– Sau, cînd pun la punct o călătorie pe mare şi-mi imaginez unul dintre personajele mele aşteptînd în cabină să ridice ancora, îmi picur în urechi ambientalul ăsta: valuri izbindu-se de ţărm şi de chila navei, bătrînele grinzi ale corabiei scîrţîind a vechi în ritm cu tangajul şi ruliul provocate de hulă, bocănituri pe punte, vreun membru al echipajului rulînd butoaie cu apă şi peşte sărat în cambuză ş. cl.

– Sau, cînd visez la oceanul spaţial, încui uşile, trag hublourile, ridic scuturile şi mă delectez cu acest minunat playlist, 72 de ore de sunete ambientale din Blade Runner.

Iar dacă nu aveţi chef să plecaţi urechea la ceea ce au creat, compilat sau şterpelit alţii, aveţi oricînd ocazia să vă faceţi propriile fundaluri sonore numai bune pentru scris folosind jucăria pusă la punct de băieţii de la Ambient Mixer. Trebuie doar un pic de răbdare.

Cred că sunetele ambientale, pe lîngă faptul că încadrează frumos un fir epic, mai au un rol important: îl ajută să crească şi să se dezvolte, să facă pui. Trebuie doar să închizi ochii şi să-ţi laşi imaginaţia să zburde. E mai simplu şi funcţionează mai uşor, să zicem, decît o coloană sonoră compusă din Wardruna şi Cannibal Corpse. Părerea mea 🙂

Am păstrat la final, pe post de cîntec de lebădă, o compoziţie ascultată recent care mi-a făcut pielea de găină. Un muzicolog din Lyon, Mylene Pardoen, a adus la viaţă sunetul Parisului, aşa cum era el la 1739.

Nu vreau să ştiu cum a reuşit sau cît de apropiată de realitatea de-atunci este compoziţia. Mi-e suficient să ştiu că nu o să pot verifica niciodată pe viu (?), aşa că nu-mi rămîne decît să mă bucur de această fereastră sonoră în Chateletul Parisului în vremea lui Ludovic al XV-lea.