de chichi
Posts tagged Sibiu
Petrecerea
Dec 14th
Era ca un avion în vrie. Alerga de la pat la oglindă, de la oglindă la dulap, se uita pe sub perne, ba chiar se puse în genunchi (ce curaj.. podeaua nu mai fusese spălată de vreo două luni) să se uite sub pat. Nimic. Se opri să-şi tragă răsuflarea şi printre două înjurături icnite printre dinţi se răsti la Mihai, care statea liniştit pe un scaun, fumînd.
- Ce dracu’ rînjeşti fasolea la mine, dă şi tu un bip, că nu-mi mai găsesc telefonul!
- Ăă, pe numărul tău? La cît de calm era în comparaţie cu amicul său, Mihai putea fi asemuit cu aisbergul care i-a făcut Titanicului de petrecanie. Singura problemă: aisbergurile nu se hlizesc.
- Nu, pe-al maică-mii! Normal că pe-al meu!
Tudor îşi pierduse cumpătul. Era numai vina lui că întîrziaseră, dar Mihai se obişnuise de ceva vreme cu talentul de pierde-vremea al colegului său de cameră. Tudor era un nativ. Ştia că trebuie să fie într-un loc la ora opt, de exemplu, şi se pregătea de plecare cu zece minute inainte. Pregătiri – adică duş, bărbierit, schimbat trei rînduri de haine pînă la combinaţia mulţumitoare, plus adunat de prin camera răvăşită ca după un taifun ceasul, telefonul, ţigările şi banii. Asta în caz că le-ar fi găsit. Ordinea nu se număra printre calităţile sale.
Primim din provincie – azi, Valea Hîrtibaciului
Sep 7th
Roşia, Ighişul Vechi, Chirpăr, Hosman, Alţâna, Vurpăr, Merghindeal, Şeica Mare, Ţichindeal, Alţîna, Brădeni, Marpod, Nocrich, Retiş. Sate de pe valea Hîrtibaciului. Faină vale. Sate săseşti, cică. Mă rog, acum mai găseşti pe-aici nemţi în reviste, doar. Că-n căşile lor s-au mutat de ceva vreme nişte unii, conlocuitori cică.
Despre Agnita (Agnetheln) se spune că este oraşul din inima ţării. Se mai spune că marchează centrul geografic al României. Nu zic nu, aşa o fi. E un oraş ca toate oraşele. Mici, de munte. Liniştit şi fără oameni, că majoritatea sunt plecaţi pe te miri unde ce străinătăţi. Aici am găsit strada Piaţa. Amuzantă denumire. Presupun că piaţa se numeşte a Străzii.
Agniţenii citesc Agniţeanul, săptămînalul de patru pagini care vorbeşte despre viaţa comunităţii. Agniţeanul are vreo trei sloganuri: ”Chiar Merită”, ”Un ziar clar într-o lume confuză”, ”Publicaţie ce promovează ideile societăţii deschise”. Spicuim din sumar: Apă mai scumpă, Controale la gaz, Agnita e pe cai mari, Salubritate cu forţe proaspete, Făină şi zahăr, cadou. Interese variate, precum se observă.
Hai să vă citez dintr-un articol de culoare, semnat de un preot. Să vă daţi cu seama despre nivelul cosmic al spiritualităţii agniţene.
Dictatura mediocrităţii
Nu au fost puţine verile grele care au trecut peste noi în ultimii 20 de ani. Nu. Nu-i vorba despre încălzirea globală ori de fenomenele meteorologice. Nici măcar de criza prin care lumea a ajuns, în sfîrşit, la preţul corect plătit pentru cifrologia în care şi-a îngropat credibilitatea. Resurse umane batjocorite. E vorba despre dicatatura mediocrităţii, care şi-a aruncat năvodul peste ţară. Despre modul în care resursele umane ale unei ţări sunt batjocorite, tensionate şi părăsite dinaintea flagelului financiar economic în care ne zbatem. Căci pe lîngă criza financiară avem o criză a integrării în UE, avem legalizarea minciunii şi manipulării mass-media, avem decăderea dinspre morală spre eticismul ateu. (…) uneori Biserica, prin discursurile sale paralele şi disjuncte, prin aroganţele extremiste sau pietismele lamentabile, încarcă de deznădejde ”folderele” sufleteşti ale unei generaţii de bulversaţi. Şcoli mediocre, cu diplome soft… Tinerii acceptă servicii rezervate în Occidentul evoluat spre egoism acerb numai ”luzărilor”, pierduţilor, săracilor din lumea a treia, a patra, a cincea… Din care credeam că nu mai facem parte. Dictatura mediocrităţii a lovit aşadar tineretul, sufocîndu-l. A manelizat cultura, devenită un lux aproape nenecesar, la vremea în care maneliştii sunt mai prezenţi în cultura României decît oamenii crescuţi în duhul românismului şi al Ortodoxiei. (…) Trebuie să le acordăm mai multă încredere tinerilor, să credem că Hristos crede în harisma tinereţii lor.
Preot Constantin Necula – Agniţeanul, septembrie 2009
Profund, este? Ca strugurii ăştia, cei mai buni mîncaţi în astă vară.
Adio Motors
Jun 17th
E un bar in Sibiu. De fapt era, ca s-a inchis azi-dimineata, cand a venit patronul si era sa cada pe scari din cauza mormanelor de cioburi de la cele doua lazi sparte. Ce-i cu barul asta? E asa: patronul nu s-a ocupat, iar carciuma a functionat la cota de avarie cateva saptamani bune. Se cumpara cate o lada de bere pe seara de la non-stop, nu se tineau acte, nu se trecea nimic pe foaie, baietii “de-ai casei” veneau cu bautura de-acasa, au fost si niste partide de sex neautorizat (minore) prin spate sau in depozit, in fiecare noapte erau cel putin 3-4 oameni care campau pe canapele, se asculta muzica rock si foarte rock, era frumos. Toata treaba arata a petrecere privata in vreun hangar al nimanui. Sa fi venit politia, cred ca tapetau un perete intreg cu amenzile, asta in cel mai bun caz.
Ilegalisti, dom`le. Mi-a placut acolo. Am mers de cateva ori la fata locului, si de fiecare data am avut parte de momente vesele cu chelnerii sau cu vreun pustan rebelizat pe viata in general si pe familia lui in special. Era unul, Hansy i se spunea. Cica era satanist, da` eu nu m-am luat dupa primele taieturi pe care le-am vazut la el. M-am gandit ca are multe pisici pe-acasa. L-am crezut, insa, cand i-am vazut celelalte taieturi, alea in forma de cruce intoarsa. L-am intrebat “ce-ai avut ba de te-ai taiat?“. Raspunsul? “Nu stiu.” A si speriat-o odata pe-o pustoaica de pe-acolo, cand s-a dus vesel la ea si i-a zis “ma sinucid. Vii sa te uiti?“. S-a lasat cu lesinuri, cu otet dat pe la nas, in fine, distractie.
Omul n-are treaba cu parintii, i-a adus tata-sau niste mancare odata chiar in bar, ca acolo dormea, au stat la o cafea ca baietii, dup-aia Hansy s-a imbatat lampa si era s-o bata pe-o alta pustoaica din cauza ca aia era depresiva si nu avea licenta pentru bocet. Sunt sigur ca tipul era in stare sa-si indeplineasca amenintarea cu capul in buda, numai ca l-au tinut unii mai citavi la minte si s-a potolit intr-un final. Mai era un tip, il chema Mihai si era alcoolic. Ciroza in floare, doctorii ii dadeau 4 ani, el se trezea cu mana pe sticla de vodka. Chestia era ca daca nu bea nimic, i se facea rau. Tremuriciuri, ameteli, stiti reteta. Dar era baiat de treaba, intr-un final. Student, detinea recordul la restante, 26 la sfarsitul anului 3. Nu era bastinas, si de fiecare data cand pleca acasa, se-ntorcea cu tz feluri de branzeturi, slanina, lapte si-alte delicatesuri de prin satul lui.
Ce masa campeneasca se intampla atunci..mama-mama. Printre halbe, fix pe bar. Sau, daca avea careva chef, se gateau diverse ciorbe intr-o friteuza “agatata” de unul de la o fosta gazda. Era interesant, cel putin, sa intri intr-un bar si sa te ia o aroma de ciorba de vegeta chiar de la usa. Daca te stiai cu barmanii, musai sa te alegi si tu cu o farfuriuta. Sa mai stinga taria.
Fetele barului, ca chiar ziceai ca-s ale barului, erau de diferite categorii. Majoritatea pustoaice, majoritatea cu probleme existentiale, dar in schimb erau si mici si mari, si blonde si brunete (bine, mai mult brunete, ca-si asortau parul la haine). Portretul tipic numara 2-3 relatii incrucisate cu baietii barului, cel putin o “tura” in spatele barului, tone de machiaj si o predispozitie spre daruire totala, in general. Chestia interesanta: nu beau. Sau beau, dar la ocazii speciale. “Am terminat scoala, vreau sa ma imbat.” Sau “m-am despartit de X, vreau sa ma imbat.” In rest erau fete cuminti si de gasca. Si daca bautura se gasea in barul ala, tigari mai putin.
Asta era moneda forte, puteai obtine orice cu o tigara bine plasata. Inclusiv o “tragere” din punga cu prenandez a lui Cristi, un tip care pana la urma s-a adeverit a fi “seful” lui Hansy, ala care-l punea sa faca aia sau ailalta, care-l trimitea dupa tigari sau dupa bere la non-stop. Prenandezul nu era o obisnuinta, dar la ocazii speciale… mergea. Bine, ca dupa astfel de exhibitii gaseai barul a doua zi plin de cioburi, cu stocul disparut si incasarile baute, gauri in pereti si mobila gaurita.
O sa-mi fie dor de barul ala. Chiar are o poveste, si faptul ca a intrat in faliment ma intristeaza nespus de mult. Dar, cine stie, vor veni vremuri mai bune pentru toata lumea.
