Despre limite sau cum prea multe întrebări au dat naştere unei povestiri

În mijlocul unei discuţii despre idei bune, idei proaste şi ce să faci în general atunci cînd ai impresia că ai pus coada la prună şi-ai inventat mersul pe jos, mă întreabă mai deunăzi un amic de unde-mi iau inspiraţia pentru povestirile scrise în ultima perioadă la Gazeta SF. Nu i-am cerut detalii, nu l-am întrebat dacă e de bine sau de rău -nici nu voiam să aflu, sincer să fiu-, i-am răspuns totuşi cu un exemplu.

“The Enigma”, un băiat celebru în lumea fanilor “body modification” – sursă: wiki

Ideea din spatele povestirii “Retro” mi-a venit uitîndu-mă la un documentar despre oameni obsedaţi (sau cu prea mare dragoste, ca să nu par prea critic) de tatuaje, piercing-uri şi cam tot ceea ce intră în vasta lume generic intitulată “body modification“. Un american tatuat cu solzi din cap pînă în picioare, cu limba despicată şi cu nişte gîlme pe frunte despre care am aflat că sunt piercing-uri subdermale.

N-am nimic cu omul, treaba lui ce face cu trupul lui propriu şi personal, pe mine m-a afectat doar în măsura în care mi s-a făcut pielea de găină cînd m-am gîndit prin ce dureri o fi trecut personajul. Pe mine mă ia cu leşin la pipotă şi cînd mă duc la analize să-mi ia sînge (“nu, doamnă, nu am nimic, am lucrat azi-noapte, nu am dormit, sunt nemîncat, fiţi serioasă cum să-mi fie frică de ace” ş. cl.).

Read moreDespre limite sau cum prea multe întrebări au dat naştere unei povestiri

În care este vorba despre universuri fictive

Pentru că-mi place la nebunie să fiu scurt, concis, la obiect şi pentru că-mi lipseşte cu desăvîrşire înclinaţia de-a mă pierde în detalii în aceeaşi măsură în care verbiajul îmi este complet străin, voi trece direct la subiect.

Stăteam astăzi de vorbă cu amicul Radu despre universuri fictive şi, dintr-una într-alta, ne-am împotmolit într-o dilemă din care cu greu am reuşit să ieşim la liman, anume care este cel mai vast univers fictiv din literatura universală. Am ieşit la liman aşa cum reuşeşte s-o facă orice om cu capul pe umeri şi cu mintea la locul ei: făcînd compromisuri, lăsînd de la noi şi ocolind un răspuns tranşant la întrebarea principală, care este oricum extrem de vagă.

Habar nu am care este cel mai vast univers fictiv din literatură (şi alte arte aplicate, am ajuns la concluzia că e imposibil să se rezume cineva doar la literatură, sau doar la filme, sau doar la jocuri video), pentru că-n capul meu pur şi simplu nu intră atîtea cunoştinţe. Bătălia la vîrf se dă, după umila mea părere, între Star Wars, Star Trek, lumile DC şi Marvel, apoi Dungeons&Dragons, Universul Dune, Warhammer, Warcraft şi am mai găsit pe net un set de povestiri despre şi cu Perry Rhodan (?!). Dacă nu ştiţi cine este individul, click pe link. Veţi rămîne sur-prinşi. Ar mai fi fost Tolkien, Asimov, dar aici e vorba de subiectivitate.

Read moreÎn care este vorba despre universuri fictive

În care este vorba despre debuturi şi debutanţi

Prima dată cînd poveştile mele au fost citite “de alţii” a fost în generală, la începutul clasei a şaptea. E drept, nu erau poveşti în adevăratul sens al cuvîntului, ci nişte ameţeli într-un jurnal. Iar “alţii”, în cazul ăsta, au fost colegii mei de clasă. Dar chiar şi-aşa, a fost pentru prima oară cînd am scris pentru alţii. De ce era scris pentru alţii? E complicat. Cu cîteva luni în urmă, la finalul clasei a şasea, un coleg băgăcios mi-a găsit jurnalul în ghiozdan în timp ce căuta sandvişuri şi a decis că e o idee bună să-l citească în gura mare, în faţa clasei. Am trecut cu bine peste ruşine (deşi încă mai cred că am ceva sechele de-atunci) şi am luat decizia – voluntară, de altfel – de-a scrie în continuare în jurnal, dar… pentru “ei”. Intrările au căpătat un stil aproape oral, mă adresam lor, le spuneam povestea zilelor mele, ştii ce zic?

A doua oară cînd am debutat – la un alt nivel şi în faţa unei alte audienţe – a fost prin 2004, pe forumul Radio Guerrilla. Eram anul 3 de facultate. Îmi făcusem un colţişor (a se citi un thread) unde povesteam întîmplări ieşite din comun sau, dimpotrivă, extrem de banale. L-am botezat “Excepţionalul din Cotidian” şi m-am ţinut o perioadă de el, pînă cînd cîţiva oameni de bine mi-au recomandat să încep un blog. Nu ştiu dacă se săturaseră de istoriile mele sau pur şi simplu erau bine intenţionaţi, cert e că am trecut de la forum la blogspot. Debutul pe blog (undeva prin 2005) nu-l mai trec la socoteală, pentru că era o perioadă nebuloasă.

Read moreÎn care este vorba despre debuturi şi debutanţi