de chichi
Posts tagged Romania
România Tăcută vs. Proştii Cazematei
Jan 14th
Pe scurt, mi-am luat sarcina să scriu aici despre starea de fapt din ţara asta şi despre ce s-ar putea face pentru un reviriment naţional, pentru o evoluţie a spiritului, nu o involuţie a moralei ş.cl. După ce vei citi toată poliloghia asta, o să zici că s-a tîmpit olteanu’, vrea ca soluţie înc-o revoluţie. Amice, poate văd lucrurile într-o lumină mai radicală, dar m-am săturat ca în fiecare an să mai apară nişte campanii de re-deşteptare naţională bazate pe aceeaşi idee frecată pe toate părţile pînă a ajuns ca un bişon ţinut o juma’ de oră în maşina de spălat. Ideea genială cum că “nu mergem în direcţia cea bună, ce credeţi că ar trebui să facem?”. Ei bine, la mine lucrurile sunt clare şi merg pe palpabil şi acţiune.
În concepţia lui Dan Voiculescu, România Tăcută este acea parte a populaţiei plină de oameni capabili, cu aspiraţii înalte, cu glagorie în cap, o avere de cunoştinţe şi fără apariţii pe prima pagină a revistelor glossy. Oameni care s-au săturat de mioriticisme, dar n-au ce face aşa că bagă capu-n nisip ca struţu’ şi trec prin viaţă ca nişte fantome de lasă-mă-să-trăiesc. La ăştia eu i-aş adaug şi pe toţi românii “comuni”, care nu se pot identifica cu cine ştie ce idealuri, care n-au mintea brici, însă ştiu ce vor şi aia e să trăiască liniştiţi. Problema e că nu prea pot, din cauza majorităţii formate din tabloidizaţi.
Ionuţ Iancu a găsit soluţia în persoana lui Crin Antonescu. Cică omu’ ar fi pus în mişcare energiile latente care zac în toţi românii sătui. Dacă e să mă iau după Ionuţ, Crin ar putea fi capul coloanei a cincea a renaşterii naţionale, cel care va conduce minoritatea quality în războiul cu majoritatea de neam prost. Hai să fim serioşi, Crin are acelaşi spirit gregar şi pontos, împănat cu truisme şi mici “goange” vrute a fi vorbe de duh, dar FĂRĂ miez concret (concret, nene, nu “trebuie să facem ceva, trebuie să facem să ne fie bine! să începem prin a avea bun-simţ!”. Al dracului de bun-simţ, aşa-numita Românie Tăcută tot are bun-simţ de zeci de ani încoace!) pe care-l urăsc eu cel mai mult la români.
Zice Oana aici că ce frumos ar fi să dezbatem, să începem acţiuni civice, ONG-uri, work-shopuri. Nu zic nu, e bună şi vorba lungă, dar să nu uităm că de mai bine de 15 ani loialiştii vorbesc pe acelaşi ton despre aceleaşi rahaturi, zi de zi. Manelele sunt naşpa, cutare e prost, ţiganii-s hoţi, tabloidele tîmpesc, piţi sunt superficiale, banu’ face pe om, indiferenţa ne omoară, noile generaţii sunt retardate, numai eu judec bine şi zic că trebuie să facem ceva – mă crezi, e ok, nu mă crezi, dă-te dracu. Nu asta prinde la români. Poţi critica tu cît vrei, dar dacă nu-mi spui mie, nea Sile de la 3, ce să fac şi dacă nu mi-o spui în aşa fel încît să mă scoale din blegeală, amice, e egal cu zero. Eu o să mă întorc la berea mea la pet, la meciul de rahat din Divizia A şi la eventualele meciuri de box cu nevasta.
Şi asta-i pentru că românii-s o naţie pur şi simplu prea traumatizată şi prea debilitată după 60 de ani de comunism ca să ştie ce-i aia conştiinţă civică. Aduşi în genunchi de careul de aşi Pauker – Dej – Nea Nicu – Nea Nelu, românii au nevoie de electroşocuri, de şuturi în coai.. cojones, de nişte injecţii cu nerv. N-o să-mi spui mie că o naţie învăţată de peste o jumătate de secol să meargă cu capul plecat, să spună bancuri în şoaptă şi să cîrtească doar de peste hotare e în stare să se pună pe picioare în cîţiva ani. Şi cu vorba bună. La Revoluţie şi imediat dup-aceea au fost nişte momente propice, cînd mioriticii au ridicat capul şi-au strigat că vor una, alta. Au fost suficiente nişte măciuci pe cîrcă de la alde prietenii poporului, minerii, ca să cadă iarăşi în prostraţie şi-n starea de cioban împăcat cu soarta, mioriticism din care n-au mai ieşit nici pînă astăzi.
Ştii cum e, amice? Orice învăţ are şi dezvăţ.
Te enervează că în metrou, din zece oameni doi sunt aghesmuiţi bine, patru citesc tabloide, doi pipăie gagicile, unul ascultă manele la mobil şi ultimul stă cu capul plecat înghesuit într-un colţ, c-o moacă de miel dus la tăiere? Pune mîna, cheamă un prieten şi aruncă 30 de lei pe un tricou pe care să scrii mare şi vizibil “Manelele sunt de rahat” sau “Citeşti tabloide? Ai tîmpit!” şi pune-te în faţa respectivului. Asta dacă n-ai tupeu să-i zici de la obraz. Sau vino cu casetofonul după tine şi pune muzică clasică lîngă individul care lălăie ultimul hit al lui Guţă cu gura pînă la urechi.
E plin oraşul de stenciluri care mai de acre mai inspirate, dar n-am văzut unul să scrie “Nu fi prost! Nu fi ignorant, idiotule!“. Ia să văd mesajul ăsta pe pereţii blocurilor din Titan, ştii cum mi-ar creşte inima?! Una din micile chestiile care mă seacă e şpaga. Românii (zic de cei mărunţi, nu de ”somităţi”) dau şpagă pur şi simplu de lene. Din comoditate, să nu mai stea la o coadă, să-şi facă nişte acte peste rînd, să nu-şi piardă carnetul dacă i-a prins poliţia un pic chitrofoniţi la volan. Şi-apoi se plîng că sunt NEVOIŢI să dea şpagă. Nu, nene. Ai telefon şmecher să te dai mare la gagici şi prieteni? Ia de înregistrează discuţia şi toarnă-l pe micuţ. Normal, o să zici “da’ de ce să fiu eu singurul prost cinstit din ţara asta?”. Cinstit, nu bag mîna în foc, dar prost..
Dacă vezi o tută că aruncă pe jos cutia goală de farduri şi cinşpe şerveţele, fă o pauză de la filat craci şi zi-i nene de la obraz şi din inimă un “fă proasta dracu, aşa faci şi la tine acasă? Ia-le de jos!”. Dacă în schimb e un individ, arde-i una după ceafă şi zi-i să fie un dulce şi să îşi arunce rahaturile la coş. Pînă acum ce se întîmpla? Înjurai în gînd, apoi ajuns acasă mai trînteai un post pe blog despre cît de ţărani sălbatici sunt românii comparativ cu, eu ştiu, cutare naţie vizitată. Nu, tată, nu aşa se face treaba. Dacă te ţin balamalele (şi sunt convins că pe mulţi i-ar ţine, dacă n-ar fi atît de închistaţi în mentalitatea “la ce bun, şi-aşa nu rezolv nimic“), te duci la om şi-i bagi mîna în gît. Fie verbal, să te-audă, fie la propriu. Altfel NU MERGE.
Aveam pe vremuri, la bunici, un cîine. O ditamai jivină, mare, neagră, flocoasă, dar leneşă şi proastă ca un bou ţinut trei zile în focurile montei. Nu aveam copii de vîrsta mea, aşa că mă jucam şi eu cu ce apucam prin curte, iar ”Cioara” era primul pe listă. Numai că nu se simţea să mă bage şi pe mine în seamă. Îl chemam, îl momeam cu pîine, mişca neam. Cînd nu mai puteam de nervi, ştii ce făceam? Luam un băţ şi-l înghionteam, şi-i băteam darabana în cuşcă şi-l ameninţam pînă cînd la un moment dat, se enerva şi sărea la mine. Odată am exagerat cu băţul şi m-am trezit cu pulpa la cîine în gură. Greu am scăpat, după nişte jălăveţe pe spinare-i. Ce să vezi, după momentul ăla a început să se agite instantaneu cînd mă vedea. Mîrîia, îşi arăta colţii, sărea în picioare şi dădea ture în jurul cuştii, brusc agitat, brusc alert. Eram prieteni încă, dar.. îl cam băgasem în priză.
Ce-i cu povestea asta? Ei bine, jigodia mea de la ţară e românul de toate zilele. Trageţi şi voi concluziile. Eu zic atîta lucru: că vreau şi eu să văd ce idei concrete mai are lumea şi că vreau să văd care zice “hai să facem aia“. Că la tîmpenii şi poante de doi lei vă duce mintea pe toţi.. oioi!
România Barbarorum
Nov 19th
M-am săturat de şmecheri de autobuz, cu muzica la purtător şi gelul curgîndu-le din păr ca haleala din cornul abundenţei. M-am săturat de şoferi ”meseriaşi” care cred că fură startul dacă intră cu maşina în intersecţie. M-am săturat de babe şi moşi, dimineaţa, la prînz şi seara, care-mi găuresc coastele cu coatele şi la coadă la pîine se urcă pe mine ca pe scările de la mitropolie. M-am săturat de băeţ dă cartier şi de mîrlanii care campează la gurile de metrou şi spurcă zona cu sămînţă, m-am săturat de tute de 13 ani cu decolteu, dar fără ţîţe şi cu pierce în buricul dezgolit, decorat cu ceva cute celulitice, m-am săturat de săriţi care vorbesc singuri pe stradă şi de fauna cîrciumilor de cartier unde mi-e frică să nu plec pe bucăţi. M-am săturat de circ în zi de meci şi de ”intervenţii”, m-am săturat de politicienii-bebeluşi ai ţării ăsteia prăpădite (oricît m-ar face să rîd, i-aş împinge în faţa trenului), m-am săturat de mine că-s atît de tembel încît să-mi pierd vremea scriind idioţeniile-astea axiomatice.
Cică în primele zile ale intervenţiei americane în Vietnam, forţele aeriene ale halitorilor de hamburgeri nu erau pregătite să facă faţă stilului de luptă al vietnamezilor. În special elicopterele: făceau trasee de colo-colo prin junglă mai ceva ca autobuzele electorale. Orice ţăran cu o flintă în dotare (nu mai vorbesc de lansatoare sau chiar puşti de asalt) putea să le găurească tabla fără teamă că ar putea păţi ceva, pentru simplul motiv că foarte puţine elicoptere aveau cu ce riposta. Nu fusese trecut în proiect. Legenda spune că toată povestea a durat pînă cînd un pilot, sătul să tragă toţi derbedeii în el, a făcut rost de nişte tuburi de rachetă de la un amic beat care le cîştigase la poker prin Saigon şi le-a agăţat de botul elicopterului. Şi, ca-n biblie, şefii lui au văzut că e un lucru bun şi-au popularizat ideea. De data asta organizat. More >
Din provincie II – Valea Oltului/Brezoi/Lunca Calului
Nov 4th
1. Căciulata, privită de pe centură. Da, cică Valea Oltului este cel mai mare bordel mobil din Europa de Est.
2. Oltul, la Turnu. Mînăstirea Turnu.
3. Culorile m-au băgat în boale..
4. Încă îmi place verdele.
5. Păi să mai şi murim, ce dumnezei..
6. Cănuţă, om sucit.
Maidanul cu cişmele
Nov 2nd
Pe Drumul Naţional 64, cum vii dinspre Craiova-Slatina spre Drăgăşani, dai la un moment dat de un sat. Grădinari se cheamă, şi este într-adevăr un sat de grădinari. În mare parte, că poate s-or ocupa şi cu altele oamenii ăia, dar eu ştiu doar de sere, de gogoşari şi de roşii: pentru că oamenii de-aici sunt principalii zarzavagii ai Sibiului şi ai altor oraşe din centrul ţării. Umblă vorba că juma’ din sat, dacă nu chiar mai mult, este minoritar, dar nu e treaba mea să aprofundez această idee.
De fapt, despre ce e vorba? Despre o treabă perfect românească, vasăzică. Oamenii din Grădinari s-au trezit peste noapte cu cîteva sute de cişmele în faţa curţilor. Cişmele, tată, nu jucărie. Masive, solide, cu ţuţuroaie din inox. Ce e cu cişmelele? Păi potrivit unui proiect găsit pe net, ”Consiliul Local Grãdinari implementeazã în perioada 30.11.2007 – 30.11.2009, proiectul „Alimentare cu apã în comuna Grãdinari, satele Grãdinari si Petculesti, judetul Olt” finantat în cadrul Programului PHARE 2005”. Suma totală: 635.137,84 EUR, fără TVA. Ai dracului olteni, fuduli, nene, nu aşa! La ei, ideea de alimentare cu apă se reduce la amplasarea de cişmele. Care cişmele nu au robinete suficient de mari cît să poţi umple şi tu o găleată, să dai la vaci, la porci. Care cişmele, de fapt, nici nu au robinete, că oamenii intreprinzători din zonă le-au găsit repede întrebuinţări.
Sutele de cişmele sunt amplasate alandala, unele în faţa unor terenuri virane, altele în faţa unor fîntîni (?!) care nu mai funcţionează. cele mai multe sunt în faţa unor case, dar sunt curios.. Ce pile trebuie să fi avut oamenii ăia să poată să se aleagă cu cişmeaua în faţa căşii? Cîte găini or fi dat fiecare în parte? Oricum, cişmelele nu funcţionează, că nu au robinete. Singura sursă de apă rămîne, ca întotdeauna, balta din faţa casei. Că pentru mocirlă nu s-au găsit fonduri europene. Nu poţi avea şi cişmele, şi trotuare, ce dracu.
Romanii, acesti "prosti ai satului" global
Jan 29th
Cine suntem noi azi
Imi place sa fac pe cercetatorul. Si unul dintre domeniile unde nu o data m-a prins a doua zi in timp ce-mi puneam creierii pe bigudiuri in nesfarsite (desi, poate, fara rost) analize, este firea omului. Antropologia. Nu va ganditi ca am schelete prin dulap. Sau am, dar n-au forma. Iar identitatea si felul de-a fi al romanilor mi-au mancat mult mai multa energie decat au facut-o intrebarile retorice de genul “ce vor femeile” sau “Adam avea buric?”. Asa-s eu, pasionat de mine insumi. Ca-s roman, doar.
In timp mi-am structurat o anume convingere despre noi, romanii. Tehnic vorbind, se poate spune ca am evoluat de la “cei mai viteji si mai drepti dintre traci” la “acei prefacuti fatarnici care, cu curul in doua luntri si picioarele in alte doua, se considera buricul pamantului, alfa si omega semintiilor raspandite sub albastrul cerului, spuma zilelor, tati ai artelor si mame eroine ale eternului matern, fiii desavarsiti ai lui Ulysse, eroi legendari ai povestilor lui Ispirescu, definitii in viu ale binelui si adevarului suprem. Cand de fapt sunt lasi, mitocani, perversi si pervertiti de prea multa bere la pet si coniac Unirea, creiere inecate-n uleiul de floarea-soarelui absorbit din semintele sparte la meciuri, nunti, botezuri, inmormantari, la promenada, in club, pe plaja sau printre straini, degraba halitori de mici – caci burta plina si mintea goala sunt drumurile paralele care duc la fericirea suprema – si de barfe de-orice fel, veninosi cu cei slabi si caineste datatori din noada in preajma celor puternici“. Am trecut peste multe alte caracteristici mioritice… intre care vanzarea parintilor catre morgi pentru varii mosteniri sau dezinteresul pentru cel care le moare la picioare sunt pacate mai usoare ca un fir de panza de paianjen.
Sigur, randurile de mai sus nu-s axiome. Exista exceptii, iar eu nu fac parte dintre ele. Tocmai din cauza asta, fiind parte a sistemului numit generic “romani“, imi arog dreptul de-a vedea mult mai clar, comparativ cu “p`afaristii” si “pareristii“, adevarata fata a unui popor care-a trait prin mituri si din cateva fapte onorabile o istorie de cateva mii de ani.
Premisa
“Noi, romanii, nu am apucat sa ajungem un popor mare pentru ca am fost ocupati sa ne batem cu turcii. In secolul XXI, ne prezentam in fata ochiului lumii in cizme de cauciuc, inotand in jeg, in fata unor case din chirpici, cu un popor saracit spiritual si material, pentru ca am fost intotdeauna in calea furtunilor: romanii, barbarii, ungurii, turcii, nemtii, rusii: toti ne-au jumulit, asa cum cararea batuta des nu mai prinde veci pururea verdele ierbii, ci devine sleau si mai apoi mocirla.” M-am saturat sa tot aud cuvintele astea, intr-o forma sau alta; ideea e intotdeauna aceeasi: “nu am avut soarta, neicusorule“. Rahat. Cu mici, minore exceptii, pur si simplu nu am fost in stare sa ne ridicam mai sus pe scara evolutiei ca popor.
Exemplul occidental
Imi place la nebunie sa-i ascult pe cunoscutii care, dupa o vizita facuta in afara granitelor, inspre Vest, se-apuca sa-mi povesteasca toate minunile pe care le-au vazut in cele tari de aiurea. Ascult despre mentalitati echilibrate, despre respectul pe care ti-l ofera tie, ca strain, despre catedralele neinchipuit de frumoase, despre minuni ale arhitecturii moderne, despre autostrazi, apeducte, muzee, trenuri de mare viteza, preturi rezonabile, bun-simt si cate si mai cate superbitati ale acestui Canaan modern unde “laptele si mierea” sunt mult mai “bine” ca in Romania. Nu neg, intr-adevar asa este. Am vazut si eu Elvetia, Germania, Franta, chiar si Grecia si Ungaria. Este altceva, nenicule. Dar s-a gandit cineva de ce este asa? Ca pamantul, cel ce conteaza, e acelasi si la noi si la ei. Ba am putea fi chiar in avantaj aici, nu degeaba Romaniei i se spunea intr-o vreme “Gradina Maicii Domnului“. Puterea lor sta in oameni.
Luati la purecat istoria Occidentului si-o sa vedeti ca toate marile puteri de astazi s-au ridicat prin cuceriri si pe spinarea altora. Si nu a fost meritul localnicilor: In Franta, galii s-au plecat sub romani si mai apoi sub franci. Unii i-au invatat bunul simt, ceilalti i-au organizat, i-au invatat sa lupte si le-au tras un imperiu deasupra capului, multumita lui Carol cel Mare. Iar papa-galii au stiut sa le multumeasca asupritorilor asa cum se cuvine: acum vorbesc o limba latina si se numesc Franta, nu Galia. In Germania, tot francii i-au invatat carte pe verii lor mai salbatici de sorginte germanica, iar Sfantul Imperiu Romano-German s-a dovedit un continuator al Marii Rome mai capabil decat s-a aratat Bizantul. Plus anglo-saxonii, care ar fi trait si-acum cu purceii in casa daca nu-i civilizau normanzii. In toate aceste cazuri, dezvoltarea a venit de la sine: cand te tii de cuceriri si jafuri, iar altii muncesc pentru tine, ti-e usor sa stai frumusel la umbra castelului, sa tragi la masea si sa cugeti. Ti-e usor sa te joci de-a imaginatia, sa creezi, sa construiesti.
Exemplul mioritic
Noi de ce nu am fost in stare sa facem ce-au facut “ei“? Simplu: pentru ca am fost prea prosti ca sa profitam de ceea ce ne-a dat soarta. Pentru ca am fost prea fuduli sa acceptam superioritatea altora. Ne laudam ca nu am fost niciodata facuti “pasalac“. Aratam cu destiu` la unguri si ranjim fasolea la soare. Ei i-au pupat in fundul salvarilor pe turci. Slaba bucurie.. In toata istoria de la origini pana in prezent a romanilor, singurii conducatori care ne-au adus bucurie au fost cei croiti pe cuceriri.
Burebista? I-a ciomagit pe toti vecinii Daciei si-a inglobat mai multe teritorii decat putem noi aduna pe degete. Pacat ca singura masura luata pentru a pastra teritoriile alea a fost sa taie viile. Decebal? Facea pe schiorul pe Dunare la vale, spre Moesia ocupata de romani. Mircea cel Batran? Si-a bagat coada in luptele fratricide duse de feciorii lui Baiazid pentru tronul Semilunei si era gata-gata sa puna urmas al lui Osman o marioneta comandata de pe undeva, de prin Tara Romaneasca. Stefan cel Mare? A dat navala in toate partile: la polonezi, la tatari, la turcii din sud, ba chiar si in Tara Romaneasca, unde l-a uns domnitor pe unu`, Basarab Laiota. Nu americanii au inventat conceptul de “razboi preventiv“, ci Fane Babanu. Sa va mai dau exemple? Mihai Viteazul, Carol I (ca Razboiul de Independenta, tehnic vorbind, tot de cucerire a fost, sa nu mai zic de al doilea Razboi Balcanic), Antonescu (asta e individu` care a cucerit Budapesta).
Toti au fost cuceritori. Ceilalti, multi, ce-au facut? Va spun eu, doar au aplicat celebra strategie a pamantului parjolit, si-au dat singuri foc la valiza si la visele de marire nationala. La primul semn de neliniste la hotare, tusti! in munti, cu catel cu purcel. Trecea napasta? Pac! Inapoi la ses. Nu inteleg de ce ne ofuscam cand vedem politicienii mioritici cum trec dintr-un partid intr-altul. Traseismul politic, la romani, este continuarea fireasca si legitima a transhumantei si a tacticilor militare stramosesti. S-ar gasi vreo cativa sa-mi spuna ca, vezi Doamne, nu e adevarat, romanii nu sunt niste lasi. Ca sa vezi, rascoalele, ca Bobalna, ca Gheorghe Doja, ca batalia de la Podu-Inalt, ca Ecaterina Teodoroiu, muntele Alion si-alte exemple spicuite din “Amintiri Eroice“.. Sa fim seriosi: miscarile sociale romanesti din toate timpurile nu erau provocate de curajul in exces, cat erau ocazii binevenite de a fugi de munca.
Concluzii
Am fi stat astazi mai bine daca am fi avut alta mentalitate. Una de cuceritori. Daca nu am fi obisnuiti sa ne bocim soarta, intre doua doine si o sarba asa, in dorul lelii. Am fi avut mai mult respect pentru noi insine daca inainte sa invatam sa ne fofilam din fata pericolului, am fi invatat sa il acceptam. Daca inainte sa facem pe cocosii, infoiati intre zidurile noastre de chirpici si batand din picior sa se sparga opincile, invatam sa acceptam ce-aveau bun altii si sa imprumutam de la ei nu toate obiceiurile tampite (valentine`s day, vai vai..), cat partile bune, taria si determinarea, seriozitatea. Zapati intr-o seara de sambata toate posturile pe care le-aveti la televizor: se va vedea foarte simplu unde-au ajuns romanii si ce-i de capul lor.
Ne meritam soarta. Si cu toate astea, sunt mandru ca sunt roman. Avem o identitate, e a noastra, si buna sau rea, ne caracterizeaza. Tot e mai bine decat nimic. Iar zilele n-au intrat in sac. Mai e vreme pana la Judecata de Apoi.
