Bătălia mea cu gripa. Neporcină.
Noaptea era umedă şi întunecată ca o subsuoară de femeie de la ţară. Am simţit primele simptome în timp ce căscam ochii la televizor. Între un discurs al lui Geoană ("e ora de luat lecţii de limbaj de lemn, drace, de ce nu le programează ăştia după 12 noaptea? Se mai uită şi copii la TV, îi tîmpim cu voia noastră şi apoi punem întrebări retorice, gen de ce seamănă cu mă-sa şi nu cu ta-so.") şi o telenovelă.. a început să mă zgîndăre pe gît. Senzaţie parc-aş fi fumat Carpaţi şi-aş fi băut un vin sec, de cumpărat şi uitat la acrit vreo cîteva zile între un pahar de lapte şi trei gogonele.
Cum eu nici nu fumasem, nici nu băusem fr'un vinişor de poamă acră, nu m-am prea panicat. Nici măcar un strop, cel puţin pînă cînd rîcîiala mi-a urcat pe nas la deal. "Clar" mi-am zis, "m-am lipit de-o răceală şi gripă". Că aveam încă-n minte definiţia din reclamele televizate... dar ce nu ştiam era cît de cotoibilă putea fi situaţia. Gripă-gripă, sau porcină? Nu vă mai spun cum am început să-mi calculez cantitatea de tuse expectorată, sau să fac măsurători dacă îmi curgeau muci lichizi sau mai puţin apoşi, deci solizi. Cert e că a doua zi - după o noapte albă ca laptele - am dat fuga la farmacie.
Adică oi fi fiind eu inconştient, dar nici chiar în halatul ăla, să mă tratez cu băbeşti. Cu legături de cartofi agăţate la gît. Cu fesul îmbibat în spirt pe cap. A doua zi, seara, am decis să fac o vizită la farmacie. Mucii deja-mi curgeau liber iar congestionarea feţei nu se mai datora vinului sau ţuicii sau altor substanţe cu cifră octanică ridicată, ci răcelii.
M-am îmbrăcat cu vreo două bluze şi peste am luat un hanorac.
Deja tuşeam, aşa că mi-am pus şi shemagh-ul la gură. Şi un fes în dungi în cap.
Cînd am ieşit afară, m-a răzbit un vînt rece, ca-n poveştile biblice despre sosirea Îngerului Morţii în Egipt. Hăulea a mort. M-am oprit o clipă, să-mi vin în fire.
Am aruncat un scuipat lătăreţ la doi paşi de mine. Era cam verde. Sau poate era de vină raza de lumină de la stîlpul stradal de vizavi. N-am stat să calculez.
Cu paşi tremurînzi, înşurubat între haine, am luat-o spre farmacie. Dinspre parcul de peste drum venea miros de verdeaţă îngheţată.
Şi un urlet de puştoaică virgină, trasă de sfîrcuri. "Mi-ar plăcea, dar ce va spune mama? - Mă-ta nu va afla! - Zici tu, dar eu cui îi povestesc?! - Prietenelor tale?! - Ele nu ştiu că-s încă neîncepută!!"
Am zîmbit a rîde şi cu tusea înainte mi-am continuat drumul. La intersecţie mă aştepta un bişon. Nu mai ştiu care avea o privire mai prăpădită, eu că eram răcit, sau el că era scos de stăpînă-sa la aer pe gerul ăla. Stăpînă-sa... am văzut bulgări de zăpadă care-mi spuneau mai multe. Nu zic, şi ea avea atitudine. Atitudinea unui strugure gata să fie băgat la zdrobitor.
Cînd am dat de-o parte uşa de la farmacie, patru perechi de ochi s-au îndreptat spre mine. Ca-ntr-un saloon din Estul Sălbatic. Primul, şi cel mai dubios, era un individ croit parcă după manualul retardaţilor: mare, cu ochi bovini şi - după mişcări - violent. Era bodyguard-ul. A dat să mi se pună în drum, probabil ca să-i cer scuze dacă dau peste el. Hemhem, a renunţat repede, după ce mi-a văzut ochii roşii, dinţii încleştaţi şi nasul-robinet. Nu te fuţi cu bolnavii, prietene.
La pupitru, discuţie.
- Bună ziua, aş vrea şi eu nişte chestii de răceală..
- Ă, ce fel de răceală?
- Păi, răceală. Tuse, nas curgînd..
- (ochi inflamaţi către mine, poziţie defensivă) Tuse? Ce fel de tuse? Expectorată sau seacă?
- Ă, poftim? Ştiam ce mă întreabă, dar nu mă simţeam prea prietenos. Ce va să însemne tuse expectorată?
- Adică.. mm.. heh.. Păi.. Umedă, cu diverse pe care să vă vină să le scuipaţi.
- Da.
- Adică e expectorată?
- (am dat din cap, deşi puştiul farmaceutic din spatele tejghelei sigur avea nevoie de-un desen).
- Păi avem Coldrex, Fervex, Humex..
- Şi pentru răceală, ce avex?
- Adică ce vă recomandăm.. Păi un Theraflu.
- Daţi-mi cinci. Dar de tuse?
- Ce doriţi? Sirop sau pastile?
- Pastile.
- De supt sau de înghiţit?
- Nu, mersi, mai rabd.
La a doua farmacie, bodyguard era o cucoană cu permanent şi-un pulan gros cît mîna mea. După privire era capabilă - şi i-ar fi stat bine - să-l folosească, aşa c-am dat un ocol pe la raionul de tampoane şi creme de mîini ca să ajung la barul de medicamente. Mă încălzea în ceafă privirea cucoanei, mai ales că la coapsa mea se bîţîia punga de pastile de la cealaltă farmacie. Am înghiţit în sec şi-am vocalizat.
- Sirop de tuse, aveţi? Adică aveţi, d-aia e farmacie, dar de care?
- (privire chiondorîşă) Tuse? Ce fel de tuse? Expectorată sau seacă?
- (tuşesc că-mi vine, dar pun şi batista la gură) Care cum e? Eu am verde.
- (vag îngreţoşată, farmacista, dar brusc liniştită) A, e expectorată. Păi avem Mucosin, cu miere, alea-alea..
Discuţia a continuat pe-un ton neinteresant. Mi-am luat ce mi-a trebuit iar acum mă simt acceptabil. Am tras ş-o concluzie: în România, gripa porcină înseamnă tuse seacă. Nu m-am lămurit, dacă ai TBC îţi dau tratament de AH1N1, sau invers?
Jurnal de ecologizare, partea unu
Pe lung, despre cum s-a întîmplat operaţiunea de curăţire a traseelor Cota 2000 (cabana Mioriţa) - Cota 1500, Bucegi 23 august 2009. Acţiunea a avut loc pe trei direcţii (pe sub telecabină, pe sub telescaun, pe drumul de vară). Asta este partea mea de poveste. Detalii tehnice, la sfîrşit.Sîmbătă, 22 august
Pregătiri de plecare
00.00 - Mă învîrt prin casă ca o muscă fără cap. Am un somn african în mine, dar mi-e prea frică să dorm. N-ar fi pentru prima dată cînd aş băga cornu-n pernă pentru 30 de minute de soileală, şi să mă trezesc tocmai la paştele cailor. De data asta treaba e cotoibilă şi nu-mi permit să ratez momentul 06.13 dimineaţa: trenul personal de Sinaia, la care am luat deja bilet. Soluţia: să stau treaz pînă pe la patru, că dup-aia intru în priză. Oi dormi pe tren, că-s expert.
00.15 - Am aliniat pe căprării, în moţul patului, bagajele pentru expediţia asta în Bucegi. Trei tricouri (în prim-plan, celebrul CPLM), nişte izmene scurte, sosete, hanorac, pantaloni de scandal, aparat foto, pastile şi fiole contra durerilor de toată naţia plus mizilicurile tip baterii, bilete ş. cl. Mîncare nu iau, cică halim la cabana Mioriţa, aşa mi-a zis alde Dragoş. Nu-mi fac încă bagajul, mi-e să nu uit ceva. Aşa, dacă le tot număr din cinci în cinci minute, poate-mi dau seama ce-mi lipseşte.
00.30 - Mă termină nervos aşteptarea asta. Măcar dacă-mi mergea internetul, mă mai uitam pe temiriunde, mă mai hlizeam pe vreun blog, site etc. Nu merge, aşa că mă pun să văd celebrul film ''The Big Lebowski''. Mi l-a lăudat multă lume în ultima vreme, aşa că dacă nu eram pe jantă cu filmele, nu m-aş fi uitat la el.
01.00 - M-am prins: Lebowski ăsta e un individ care nu face nimic toată ziua, seara joacă bowling, bagă verdeaţă, are vreo doi prieteni cu capul şi o problemă cu un covor. De la care se alege cu alte încurcături, care mai de care mai tîmpite. Seamănă cu o poveste de Dîmboviţa, pentru că individul e român pînă-n fundul oaselor.
02.00 - Am terminat-o cu Lebowski, mă duc să-mi fac plinul: piure şi o pulpă de pui. Să mîncăm bine, zic, cine ştie ce se va mai întîmpla pe drumul spre Sinaia. Încă două ore, ce dracu fac pînă atunci?!
02.30 - Distracţie şi voie bună, pe ProTV cred, că nu văd sigla postului. Van Damme rupe ficaţii unor malaci cît fişetul şefului de post din Ciorîca. Ce dor mi-era de omul ăsta.
03.00 - Aranjasem în morman tricourile necălcate, aşa că acum sunt cu fieru-n mînă. Măcar am ocupaţie.
03.30 - Am îndesat totul în rucsac. Probabil o să le scot mai tîrziu din nou afară; cînd n-o să mă pot decide ce tricou iau pe mine. Zappări pe televizor, nimic interesant. Nu, nu am Spice Platinum în abonament.
04.45 - Să începem distracţia, zic. Duş, bărbiereală, primeneală, fîţîială prin casă. Făcut bugetul, bagajul, încălţat, descălţat, tras palme să gonesc somnul.
05.15 - Ies pe uşă, cap-compas Gara de Nord. La intersecţie la Titan bag de seamă că s-a făcut deja şi jum'ate (am avut o ocolire în drum, din cauză de cîini maidanezi; cum n-o caut cu lumînarea, m-am întors din drum şi-am luat-o pe altă parte. Pe mijlocul şoselei, adică) şi nu risc să mă prindă a doua venire a lui Iisus pe peronul metroului. Iau taxiul, nimeresc un tip foarte informat. Îi explica unui coleg - pe mobil - unde poate să găsească la ora aceea nişte fetiţe. Cu ocazia asta m-am pus şi eu la curent cu mersul lucrurilor: ''dacă nu sunt acolo, lîngă chioşc, înseamnă că a trecut garda. Mai aşteaptă şi tu cinci minute, că ies ele. Sau mergi pe Pache, sigur găseşti''.
05.45 - Am ajuns în Gara de Nord. Puzderie de lume, ai mei ioc. Mă fîţîi de la ''Plecări'' la ''Sosiri'', ard o ţigară, mă chiorăsc după un crac, doi. Încerc să fac pe omul cu o misiune, vezi-doamne să pară că ştiu ce fac. De unde dracu.
05.55 - În faţă la Mec mă strigă Gabi, unul dintre ecologişti. Omul avea nişte ochi aşa mici, încît mi-a luat două minute doar să mă asigur că e treaz şi mă vede. ''Hai încoace, că ăştia se adună la Informaţii''. A. Deci acolo. Cu el, o tînără zburlită, cu părul scurteanu. Ioana. Îi studiez pe-amîndoi aşa, de la distanţă: bocanci, rucsaci adevăraţi, de munte. Eu, în teneşi, cu un rucsac de şcoler. Mickey Mouse îmi mai lipsea pictat pe spate. Halal om al muntelui, zic, şi-mi aduc aminte de-o escapadă din facultate, cînd am plecat un weekend cu cortul, pe valea Moaşei, cu angaralele înghesuite într-o ditamai plasă de la Leonardo.
06.02 - Mă liniştesc oarecum cînd dăm de ceilalţi: Muntele (în sandale) şi Papin. Mă, cam puţini, zic. Nu, că alţi cîţiva sunt deja în personalul de Sinaia, să stabilească nişte capete de pod în cîteva compartimente. Bun. Mai aveam de aşteptat încă zece minute pînă să plece trenul. Îmi ardeau tălpile să mă văd urcat, dar am şezut blînd, să plecăm cu toată lumea. Că mai veneau oameni. La 06.10 luăm în piept scările vagonului ultim. Împrăştiaţi în trei compartimente, vreo 15 oameni cucăind se pregăteau să ia în piept aventura vieţii lor (exagerez). Pe trei sferturi dintre ei nici nu-i cunoşteam, aşa că nu i-am salutat. Şi dacă i-am salutat, am făcut-o dubios. Sau cam aşa se uitau la mine.
06.13 - Am decolat spre Sinaia. Mecanicul personalului a avut milă de noi şi-a plecat lent, lent, de parcă venea. Să nu ni se facă rău, de.
Pohod na Sinaia
07.00 - Credeam c-o să pot dormi, dar e prea mare viermuiala ca să pot pune geană pe geană. Lîngă compartimentul unde m-am înfipt eu, Ghiote a scos din trolerul cel mov cu care vroia să escaladeze muntele Furnica o sticlă de Sangria. Nu orice fel de Sangria, cît Sangria la PET. O nebunie. Plimbă sticla, moşule. Eu n-am băut, eram cu o borţoasă de două kile de apă plată în braţe.
08.00 - Trece vremea, trece.. Pe la Cîmpina am văzut groapa de gunoi din localitate (în fapt un munte de porcării), aşezată fix pe marginea terasamentului de cale ferată. Nu vă mai zic ce miasme.. Nici ce spaime m-au trecut. ''Alunecări de gunoaie în zona Cîmpina. Autorităţile au început evacuarea satelor din apropiere. Sute de pompieri şi militari încearcă să stăvilească mînia peturilor''. Cum sună?
09.00 - Am luat şi eu o gură de Sangria chimică, o porcărie patentată. Made in Floreşti sau alt sat din Ilfov parcă. E dezastru, se doarme în tren ca după nuntă. Cu oameni ca ăştia să tot mergi la munte. Trist drumul, ce să mai. Într-un compartiment ce mai este agitaţie, că-s multe femei şi vă daţi seama.. Dar în rest, musca. Trei compartimente mai la vale îl observ pe un individ din gaşca noastră, care-mi părea cunoscut. După vorbă, după port.. M-am dus la el cam cu tupeu: ''amice, îmi pari cunoscut.. Eşti din Slatina?'' El zice da, eu zic ''Radu Greceanu?'', el zice da, eu zic ''şi eu''.. Daru nu ne-am lămurit care pe unde era, în ce clase. Era evident cam nelalocul lui cu întrebările mele, aşa că l-am lăsat în pace, poate nu avea chef să se deconspire. Mă simţeam şi un pic ruşinat.. dacă era vorba de o femeie, mai înţelegeam să mă bag în seamă.
09.45 - În sfîrşit, gara Sinaia. Pupa-i-aş eu peroanele şi băncuţele şi locul unde l-au împuşcat legionarii pe I. Ghe. Duca. Zece ani sunt de cînd n-am mai fost pe-aici. Atunci.. în '98, treceam pe-a 10a. Am venit cu un coleg de clasă pe-aici, făcut traseu cu cortul - Sinaia - cote - Padina - retur.. Dar din gara din Sinaia am cele mai puternice amintiri. În primul rînd că am dormit o noapte în sala de aşteptare clasa a II-a (pe vremea aia era biroul poliţiştilor de la TF, care pentru un PET de bere ne-au lăsat să dormim acolo), în al doilea rînd pentru că de peronul ăla se leagă un mare eşec sentimental. Dar asta-i o cu totul altă problemă.
09.50 - În gara Sinaia am făcut joncţiunea cu alţi vreo 10 oameni care sosiseră acolo pe diverse căi alternative. Scurt sfat şi se pleacă după provizii, la Penny Market, adică la dracu-n praznic. Încolona-rea!
(Urmează: Tot la deal, spre cota 2000, mai tîrziu, aşa)
Maraton de Paris
^^"We shall never surrender!" - Marele Churchill si eu, micul Dimulescu.^^
^^"Bai, macar briceagu` ala sa-l fi luat cu mine.. Ca o bara de-asta tot o "imprumutam" cumva. Dar o fi aur? De trompeta?"^^
^^"Hem hem, ma intreb, pe-asta l-or avea pe inventar? Ca pe lista marilor obiective de vizitat vad ca nu e.."^^
^^"Da-te mai asa, ca nu vad Arcul de urechile tale, ce naiba!" Un mioritic pe Champs Elysees. As fi preferat un cojoc gecii si un ciomag mainilor infipte-n buzunare. ^^
^^"Nu zic, faina bucatica Venus asta, dar cred c-avea un brand excesiv lucrat, dupa ciotul ramas in dreapta. Mai bine o rubensiana renascentista.."^^
^^"Daca e sa ma iau asa, intuitiv, dupa desenele-asta, am in fata varianta Playboy a antichitatii?!"^^
^^"OK, unde mama dracului sunt acum?!"^^
^^"Cap...de...barbar, perioada imperiului roman... 20-30 i.Hr.. Ce chestie, barbar, da` cu freza caragialesca."^^...Totul a fost frumos, pana la plecare. Cand am pierdut avionul. Dar.. Asta-i viata. Am prins 1 mai muncitoresc in Turnul Eiffel, am cascat gura la garguii de pe Notre Dame, am facut pe cointeresantul in fata tabourilor celebre din Luvru, am vazut chiar si o sala de cursuri din facultatea de drept de la Paris (ce mizerie, nene... numai coji de seminte nu aveau aruncate pe jos), m-am dat in elefantei zburatori la Disneyland, am baut tz sticle de Bordeaux, am mancat cornulete si unt si nenumarate feluri de magiunuri locale, am vazut la statui, tapiserii, baldachine, tablouri celebre si cladiri vechi cat sa-mi ajunga o viata, am spus de cateva mii de ori "pardon" si "merci", am reinventat o noua limba straina, frangleza ("how much costs le ticket for le sommet du tower Saint Jacques?"), am facut bataturi in talpa de la umblat pe cheiurile Senei, m-am mirat in fata palatelor regale si imperiale ale Frantei ("cate neamuri aveau regii astora, frate?! Pai atatea camere?! Cat or fi platit la intretinere, mama-mama.."), m-am oripilat (eh, fac pe desteptul..) la vederea parcurilor frantuzesti - mai mult praf decat verdeata -, i-am plans pe nobilii de odinioara (s-au spetit atata, sarmanii, si-acum prin curtile castelelor lor fac jogging urmasii sanchilotilor).Acum, la intoarcerea in patria-muma, am o singura idee in cap: musai sa ma uit cateva zile numai la OTV, drept cura de dezintoxicare dupa atata cultura aspirata prin toti porii.
Taxiuri de provincie
Ce inseamna sa te dai cu taxiul intr-un oras de provincie, dupa ce vreme de cateva luni de zile ai avut parte doar de traficul bucurestean? Habar n-aveti.
In primul rand, toate drumurile nu dureaza mai mult de un sfert de ora.
In al doilea rand, toate drumurile costa maxim 5 lei. Si asta in conditiile in care stai blocat in trafic... la o singura intersectie, 5 minute.
Nu mai spun ca soferii sunt toti oameni de comitet. Mai arunca o gluma, mai un "iea, mama ce blonda", mai continua cu "ai vazut cum sta semaforul ala? Stramb, sa-l vada mai mult pietonii" si apoi din nou, un "a, pai asta nu e tinerica, asa de la distanta credeam ca are vreo 18 ani, cand colo e batrana rau.. Cum umbla ea cu paru-n vant! Ai vazut? Cizme de cauboi!" si da-i inainte, de-aici, cu povesti despre ce pustoaice s-au mai urcat la el in masina..
N-ai sa vezi niciodata intr-un orasel de provincie taximetristi care sa-ti faca mintea calendar cu povesti si frustrari personale. N-ai sa vezi niciodata intr-un oras de provincie taximetristi care sa te plimbe aiurea-n tramvai pe stradute, doar ca sa mai faca un ciubuc "peste"...
Singura problema e ca nu prea incalca regulile de circulatie. Si pentru un strain asta-i motiv de nervi, cum am patit si eu aseara. Soferul meu s-a tinut, cu 30 la ora, dupa o Dacie 1310 prin tot orasul. N-a dat s-o depaseasca, poate si de teama: pe bara din spate a daciei era lipit un abtibild cu un teckel si celebrul inscris "Long Vehicle".
Pagini de jurnal
31.05.2004 (Sibiu)
Nu mai conteaza nimic, in afara schimbarii. A mea, bineinteles. De ce? Pentru ca trebuie. Si asta pentru ca a fost de-ajuns. Cu virf si indesat, chiar. Spuneam odata ca nu o sa fac Ceva pina cind nu voi fi facut Totul. Ei bine, am facut Totul. Cel putin in ultimii 3-4 ani de zile. Am ocazia de-a vedea ce este dincolo de baricada. Pot fi un profitor, de-acum inainte.. Am inteles ce nu se incadreaza in peisaj la mine. Ce nu se potriveste. Mi-au zis-o prea multi. Acum s-a ivit ocazia de-a intoarce roata. Acum mi-au fost deschisi ochii. Si Vreau.
1.06.2004 ( 3:50 Sibiu)
Sa vorbesti despre dragoste e o prostie. Dragostea, iubirea, se simte. E suficient sa simti. Din pacate m-am dezobisnuit. Luat cu alte `mici placeri ale vietii`, n-am realizat ca oricit de multi oameni am avut in jur, oricite femei au fost clandestin pasagere prin viata mea, am fost mereu singur. Sau singuratic. Nu mi-am deschis niciodata sufletul. Mintea da, insa mintea nu este si a celor din jur, e doar a mea.
Si in mintea mea nu intra nimeni cu forta, in bocanci. In suflet.. Practic nu am riscat. Miza cea mare e sufletul. Si de vei vrea vreodata sa cistigi un suflet, sa pricepi iubirea, va trebui sa-l pui pe-al tau pe masa de joc. Numai sufletul se poate abandona, pune in miinile cuiva, si daca nu te-ai inselat, il vei avea si pe-al lui... Daca meriti.. Si daca se merita. Asta poate fi povara sufletului ? Sa fie calcat in picioare pina isi va gasi perechea, sau pina cind va fi gasit, la rindul sau? Se prea poate.
Sau totul va fi in zadar. Oricum senzatia de abandon fata de altcineva e unica si fara asemanare. Nu cunosc nimic similar si nimic mai frumos. Iar durerea respingerii, ca si cautarile in van sunt un pret prea mic in comparatie cu idealul implinirii.
2.06.2004 (Sibiu)
E bine. Doua date, doua luate. Examene. Cit despre celalalte, Dumnezeu cu mila. Altceva, mai nimic. Viata mea e a altcuiva. Dar nu ma deranjeaza. Pina acum tot asa a fost mereu. Deci nu-s surprins, nici descurajat, nici nimic. Astept. Toata viata am asteptat, mai pot s-o fac si in continuare. Problema e daca merita. Inima-mi spune `DA`, mintea e circumspecta, zice `Sa vedem`. Dupa cum arata situatia, cel mai bine e sa ramin la ce-mi spune ratiunea. Oricum, momentan n-am ce pierde. I`m in the mood for love.... Si astept. Astept sa ma topesc din picioare si sa-mi pun sufletul pe tava..
*** Barbatul e mai puternic pe metru patrat, femeia e mai puternica pe secunda...
*** Spirit de turma: doi interesati si restul casca-gura.
4.06.2004 (02:45) - Păscoaia
Frumos. O seara frumoasa. Am avut senzatia implinirii. nu-mi dau seama de ce, poate si de fapt nici nu conteaza. Un zimbet nu se analizeaza, prinde doar viata si schimba infatisarea `posesorului`. un zimbet valoreaza mai mult decit oricite cuvinte am spune, oricit de mestesugit am face-o. Am vazut ca acel zimbet venea din inima, si l-am simtit aproape fizic. Mi-a lovit pupila si mi-a patruns in suflet. Ce face un zimbet... Mai mult decit o privire, mai mult decit o atingere, fie ea voluntara sau nu.
M-am inselat. Prima data m-am inselat. Nehotarit ca intotdeauna. Si vanitatea-mi a fost prea puternica. De ce sa nu cred ? De ce sa nu sper ? pentru ca eram obisnuit cu alt mers al lucrurilor. Pentru ca imi convenea. Pentru ca eram Eu. nu mi-am dat seama ca de fapt ceva s-a/m-a schimbat. Prea multa vreme am crezut in acel `Grosse seelen dulden still` al lui Schiller. Vanitatea.. Pacatul meu preferat. Si placerea gasita in tristete si singuratate. Era blazonul meu. Eram... egoist. Si inca sunt.
Dar ma tratez. ce ma deranjeaza, insa, e faptul ca n-am ochii deschisi, mi-e frica de lumina.. Sunt un orb. Acum sunt si la figurat, nu numai la propriu. Sa se inventeze ochelari si pentru ochiul sufletului. As fi primul care s-ar oferi voluntar pe post de cobai. Am nevoie. Si timpul nu e deloc in favoarea mea. nu suntem niciodata pe aceeasi lungime de unda. Nu ma iubeste deloc, timpul asta. Cind nu ma baga in seama si trece pe linga mine, cind imi taie craca. Desteptul...
5.06.2004 (00:30) - Păscoaia
Nu am inspiratie... Si-as avea atitea sa spun. Nu am si gata. Totusi ma incapatinez sa notez aici cuvinte goale care nu inseamna nimic, intr-un final. De ce... De ce!! Dar stiu. Mi-e teama sa sting lumina, nu vreau sa ma gindesc la ea. ma gindesc degeaba, mi-o inchipui degeaba, nicicind nu va sa fie in bratele mele. Nu vreau sa visez c-o am, cind cu fiecare clipa petrecuta linga ea realizez ca este imposibil. E chiar bataie de joc... Mda, si de-asta scriu.. Sa amin. E ceva.. cu, despre ea.. Adica ea e intr-un fel simpatic apropiata mie. Mi-e teama sa nu fie ceva de circumstanta.
Bunul simt ma-ndeamna sa am rabdare, dar ce rabdare mai pot avea cind stiu ca timpul ma dusmaneste ? Oricum.. A fi `sociabil` inseamna `a te baga in seama?` daca da, prefer sa fiu mizantrop, antisocial, cum doriti. Pentru ca nimic din ceea ce fac nu este conditionat de altii. Ma conditionez singur, si o fac prost, dar atit. Iar eu nu fac conversatie de dragul perderii timpului. Avea dreptate cind spunea ca lipsa comunicarii nu se trateaza cu surogate gen discutii de complezenta.. Daca spunea adevarul.. Al dracului suspicios sunt!
8.06.2004 (03:20) - Sibiu
Si s-a intimplat. mai simplu si mai frumos decit mi-am imaginat eu. Credeam ca voi fi nevoit sa vorbesc, credeam ca voi fi nevoit sa joc totul pe o carte, cea a dezgolirii totale, dar nu a fost asa. Mi-a luat mina... si atit. A fost suficient. Am simtit amindoi ca este suficient. Abia dupa au venit intrebarile. Oricum, eu nici acum nu realizez ca ea este persoana pe care o string in brate. poate gindesc prea mult, poate daca voi continua la fel voi face vreo greseala ireparabila, si n-as rezista. De-asta ma port de parca ar fi bibelou. Si de-asta pun prea multe intrebari.
Stiu ca nu fac bine, ma voi domoli. Este evident ca i-a placut ceva la mine, asa ca vreau sa realizez ce. Sau... ma pot purta la fel ca inainte. E nevoie de efort, dar cum nu vreau s-o pierd, totul merita orice din partea mea. Va pleca. Dar nu vreau sa plece de linga mine inainte sa plece definitiv. E prima data cind am linga mine pe cineva la care tin enorm. Nu am loc de cuvinte mari, nici nu e cazul. Ceea ce simt pentru ea e scris odata in inima mea, daca as mai scrie din nou asta, as pierde din puritate, din unicitatea aceea a sentimentului. Ma va durea plecarea ei. Sunt sigur ca ma va durea. Dar nu am ce face, cum ma opune. Si nici nu vreau s-o fac. Ea trebuie sa fie pe drumul ei...
8.06.2004 (17:50 - Sibiu)
Marcel Iures spunea intr-un interviu ca Romania are nevoie de o revolutie, una silentioasa, pentru a se schimba ceva pe plaiurile mioritice. Eu ii dau dreptate, dar nu cred ca vom apuca sa mai vedem o revolutie, fie ea si tacuta, prea curind. Romanul este mult prea ancorat in mediocru sa poata vedea dincolo de barierele impuse de guvernanti, media, etc. iar o revolutie asa-zis `tacuta` are nevoie de timp sa poata fi vizibila, sa duca la schimbare. E necesara o primenire a spectrului politic, e necesara schimbarea celor care au schimbat doar stapinul dupa decembrie `89.
Iar cum ei nu vor ceda in veci, poate doar moartea lor sa ne elibereze pe noi, ceilalti. in momentul in care si ultimii dinozauri comunisti vor disparea, atunci va incepe, poate, o noua `Epoca de Aur`. Problema e ca si tinerii, noile generatii, sunt in pericol de-a fi infestati, indoctrinati... Dinastii.. Cei care sunt cu adevarat reactionari la ignoranta sunt prea putini si tind, sa fie acaparati de majoritate. Iar ca aceste ultime redute sa fie pastrate nu se zbate nimeni. Dimpotriva, capcanele si piedicile se inmultesc. Atunci sa nu pui mina pe ciomag, sa nu dai la mir ?
9.06.2004 (02:17 - Sibiu)
As putea spune ca tine la mine. Mi-a spus azi ca ii e teama sa se apropie de mine. Eu nu pot sa nu ma gindesc ca de fapt i-e teama sa nu se implice prea mult, avind in vedere faptul ca va pleca, in curind. Mi-a spus ca s-a izolat de ceilalti de citeva luni, sa nu treaca prin despartiri grele la plecare. Acum.. eu unde ma situez ? Ce insemn pentru ea ? Ca ce inseamna ea pentru mine stiu. N-am putut s-o intreb. Si nici nu cred ca voi fi in stare. Si-asa nu voi primi raspuns. A venit momentul sa nu mai dau inapoi, sa accept tot si sa ofer tot, fara sa cer nimic. Cum e o certitudine, ea va pleca. Si desi incerc sa nu ma gindesc, mi-e practic imposibil sa n-o fac.
Desi... cind sunt cu ea nu ma gindesc la nimic de genul asta. Doar ca ma bucur si inima mea imi striga numele ei. Va decide. Ea va decide ce se va intimpla cu noi. Nu dupa, ci inainte de a pleca. ma uit la ce am scris inainte si vad ca totul se rezuma la citeva cuvinte. `Va pleca`. `Ce simte pentru mine`. `Ce e de facut`. `E ceva nou in viata mea`. Nu ma gindesc in schimb, ce-as face dupa ea, dupa momentul `Ea`. Sunt la un pas de-a admite ca ea este tot ce mi-am dorit de multa vreme incoace. Sunt la un pas de-a admite ca am intilnit, in sfirsit, pe cineva linga care ma simt neconditionat bine, linga care ma simt implinit. Si la toate intrebarile pe care mi le pun nu am raspuns, tocmai eu care ma laudam cu puterea mea de-a gasi explicatii la orice...
De data asta poate nu e nevoie de gindire, nu e nevoie de raspunsuri, e devoie in schimb de a simti, de a trai. De ce dracu mai traiesc eu? De ce ma chinui in a gasi raspunsuri acolo unde nu trebuie sa caut? Nici nu mai conteaza. Si din acest moment voi renunta la a ma tortura singur. Ce-mi placea sa-mi torturez mintea. Uneori suferinta e dulce. Trebuie ca de data asta sa plec de la o alta premisa, de ca cea care spune ca ea tine la mine, inainte ca eu sa spun ca tin la ea. Si sa accept neconditionat ce-mi ofera ea, fara sa caut motive si fara sa dezgrop complexele mele. Mi-a ajuns...
Paul C. Dimulescu
“I came to Casablanca for the waters.” – “But we’re in the middle of the desert.” – “I was misinformed.”
Postări noi
- Bancrobba
- Cum m-am bătut cu niște cîini vagabonzi
- Habemus iepure!
- Faceți mișto de mine! M-am lăsat de fumat!
- Cantec din frunza
Comentarii noi
- Tatiana: Oana…. esti tare ! Dar sa mananci carnea unui biet purcelus sau puisor este Ok? Deci nu este the horror?
- meme: du-te cu un pachet de tigari la stomatolog..drept multumire !
- Iulia: Trebuia sa-i faci din ochi :))
- rapuunzel: baston telescopic iti trebe, din autovit, de la baieti. 30 ron
- punct: un spray pt autoaparare e in jur de 20 de roni,si e eficient in cazul patrupedelor cu chef de scandal.
Suportăm
Vechituri
Cum sa implementam in Romania un sistem britanic? Romaneste!
Ce face stresul din oameni
Despre o după-amiază cu meci
Trilogia primei beţii - 3 şi 1/2. Pregătirile de beţie
Despre "Nea Marin Miliardarul"
Yetichete
Categorii
Blogroll
- Cultural Training
- Ovidiu N. Bufnila
- Verbiaj.
- Tranda
- Cinecruel
- Artistu
- Nane'S
- Nea Costache
- Danadol
- Berile de Haur
- Oana Despa
- Ded uzina
- Calmbomb
- Le Brumar
- Maddy Zander
- Nbarbu
- Muntele
- Fane Blog
- D-ra Portase
