“Eu” sunt înc-o generaţie de sacrificiu
Că aşa se-ntîmplă mai întotdeauna, aud cîte-o vorbă genială pe la vreun amic şi-o transform într-o vorbă şi mai genială, ca să nu-i spun lege fizică sau, şi mai şi axiomă pitagoreică. Mă rog, toate astea n-au nicio valoare, doar sună bine în minţile unora mai săraci cu duhul, ceea ce sper că nu sunteţi, voi ăştia care citiţi acilea. Nu de-alta, dar mă faceţi şi pe mine să pic ''naşpa'', de fraier.
Probabil încă vă-ntrebaţi care este cea vorbă genială turnată de cel amic al meu. Ei bine - vă ţineţi bine? - Ovidiu a zis în astă dimineaţă aşa: că generaţia noastră e trecută prin două crize - tranziţia anilor '90 - '00 şi criza economică actuală. Generaţie de sacrificiu, ni s-a spus atunci. N-am fost singurii, dar suntem singurii care au prins două crize în plin. Şi ne mai paşte încă una: criza vîrstei de mijloc. Asta mă face mîndru, că în mare parte încă rezistăm. Ne ţinem bine pe picioare şi de bine, de rău, încă facem faţă mizeriilor. Iar cînd ne-apucă damblalele, e cazul ca ăilalţi să se ţină de-o parte, pentru că ştim să dăm deopotrivă cu pumnul şi cu ideea.
Din punctul meu de vedere.. ce-avem pe cap se cheamă că sunt prea multe crize, dar nu există îndoială că ne descurcăm şi că cei mai mulţi dintre noi ştiu ce vor de la viaţă. Şi în primul rînd cred că nu vor să fie puşi laolaltă în aceeaşi găleată cu nişte papagali nichelaţi care nu ştiu pe ce lume sunt şi nici nu ştiu ce vor de la viaţă = generaţiile de după noi > mucioşii - de la 23 de ani în jos. Sau ştiu, dar ştiu din filme.
D-aia mă hlizesc eu în metrou cînd vă văd, pentru că eu nu mă consider ca făcînd parte din generaţia lu' alde Adrean Copilu' Minune, nici a lui Mutu+Consuelo = Love. La fel, nu-mi doresc să-mi moară dujmanii şi nici pepiniere de puştoaice aliniate pe crac nu-mi doresc. De-asta... zic: nu mă bateţi (nici pe mine, nici pe ai mei prieteni) la cap, că bateţi ca la poarta Raiului: degeaba. Vă pup, ne vedem cînd ieşim din tranziţie. Din criza economică. Din criza.. Ah, dă-o-n mă-sa de treabă.
Nervi printre taximetrişti
Nu există categorie de locuitori ai Bucureştiului mai picată din lună ca taximetriştii. Într-o vreme puteam să jur că studenţii-s cei care habar nu au ce caută în Capitală, apoi am crezut că sunt provincialii veniţi în vizită la muzee, dar nu. Chiar nu ştiu ce caută taximetriştii în viaţa lor. Mi se plîngea amicul Nucu acum cîteva zile că a dat peste un taximetrist care îi tot cerea indicaţii pe unde să meargă ca să ajungă la destinaţie. Şi Nucu, mai ceva ca orice român - şi avea dreptate. Bine, mă, nu asta e meseria ta? Să mă iei cu maşina din punctul A şi să mă duci în punctul B? NU ar trebui să ştii toate străduţele şi aleile din preafrumosul oraş? Da' de unde.
"-Şi pe unde vreţi să mergem?
- Cum pe unde?
- Păi putem merge pe la Baba Novac, Mihai Bravu, Ştefan cel Mare.. sau prin Pantelimon, Tei, pe la Maica Domnului..
- Ştii ceva, nene, pe unde ajungem mai repede?
- Bineînţeles, bineînţeles.. Dar se poate să fie aglomerat şi colo, şi colo.
- Păi şi dumneata pe unde propui?
- Eu nu propun, am zis să vă întreb, că poate aveţi vreun traseu preferat..
- Fir-ar să fie, du-mă şi cu asta basta!"
Nu mă enervează nimic mai mult pe lumea asta, ca oamenii care pun prea multe întrebări. Şi le pun degeaba. Ei încearcă ori să fie prea amabili, ori să te ameţească şi să mai fure 10 lei dintr-un traseu îmbîrligat. Dar pe lîngă taximetriştii care se lasă conduşi de către tine ca şi cînd ar avea manetă-n spate, mai sunt cei care habar nu au drumul (mă rog, cel puţin aşa spun).
- Vreau să ajung în cutare loc.
- Ăăăă.. şi mergem pe acolo?
- Nu, dom'le, tre' să mergem încolo.
- Nu-mi spuneţi dvs. pe unde s-o iau? Ştiţi, sînt nou, m-am apucat de taximetrie de o săptămînă..
În momente ca astea îţi vine să-l iei la palme sau, mai rău, să-i bagi GPS-ul cu forţa pe gît la vale. Care GPS nu-l foloseşte, pentru că.. nu e setat cum trebuie, încă. Într-o vreme, visam că mi-ar plăcea să fiu o seară sau două taximetrist. Doar şi numai doar ca să văd ce fel de oameni cunosc, cum arată Bucureştiul văzut din spatele covrigului.. Mi-e tot mai lehamite, însă, cu fiecare taximetrist peste care dau. A, şi nu v-am zis de ăia care fac pe intermediarii între păsările de noapte şi clienţi. "Băiatu', nu vreo o gagică faină, spălată?". Dar despre asta, cu altă ocazie. Momentan mi-e rău de răceală şi n-am chef de palavre.
Pipăieli vizuale
Îmi place să mă uit după femei. Pe stradă, mai ales dacă nu am muzica la mine, mai arunc ocheade, mai văd una-alta, mai o gleznă fină, mai un decolteu răzgîiat, mai nişte gene false.. ce să-i faci, trece timpul mai repede. O fac totuşi cu mare băgare de seamă, să nu fiu prins. De fapt, mi-ajunge o secundă să am dup-aia ce pritoci în minte. Şi zic asta nu c-aş avea o memorie vizuală excelentă, sau pentru că mi-ar fi teamă să nu iau una-n foanfă de la gorila care-i ţine uneori trena demoazelei. Pur şi simplu mi-e jenă mie de jena ei. Să te uiţi insistent la cineva în metrou, nu e ceva prea plăcut. Şi asta o ştie toată lumea, că toţi am trecut prin momente în care ne-am simţit ca nişte exponate de muzeu.
Pe lîngă asta, îmi dau seama că gagica poate nu se simte prea flatată că mandea stă geană pe pierce-ul din buric. Sau poate n-are chef de ocheade. Sau poate mă trezesc că face o obsesie pentru mine şi-apoi nu mai ştiu cum să scap de ea. Că mare-i grădina domnului şi mulţi îşi pierd cărările prin ea. Prefer să mă uit liniştit dintr-o parte, să admir, să dau note eventual, apoi să-mi văd de ale mele. Dacă individa are nevoie de priviri dubioase ca să se simtă mai femeie, are cine să i le ofere, cum am văzut eu într-o dimineaţă cînd mă întorceam de la muncă.
Dom'le, aşa ceva.. O femeie în toată firea, nedecoltată, fără paiete, normală, de, s-a aşezat în autobuz lîngă un şantierist modelu' standard. Îl ştiţi după salopeta albastră pătată cu var şi-alte substanţe despre care mi-e jenă să scriu aici. Cum s-a pus cucoana pe scaun, individul a început asaltul privirilor. Ceva de speriat, mi s-a făcut părul măciucă. Priviri ca nişte mîini întinse la pipăit într-un bordel, priviri de om fugit de la 9, priviri de la o distanţă de 30 de centimetri, priviri fixe, ochii mijiţi, sprînceana înfiorată, buze tremurînde. Omu' ăla n-avea pic de ruşine şi nu se uita la o femeie, se uita la o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi salată de roşii.
Pot să zic că în momentele alea eram sigur că se va întîmpla o nenorocire. Vă dau cuvîntul meu, mă simţeam eu agresat, deşi ăla nu avea nicio treabă cu mine iar femeia nu-mi spunea nimic. M-am enervat atît de tare încît stăteam şi eu cu ochii ficşi pe şantierist.. deşi nu ştiu ce aş fi rezolvat. Pe indivizii ăştia i-aş bate peste coaie cu urzica (bine, nu eu.. un angajat al statului) aşa cum pe violatori i-aş castra chimic. Înţeleg, ai acasă o başoaldă ca muma pădurii. Sau mai rău, n-ai pe nimeni, că nu te vrea nimeni. Ok. Uită-te după craci şi ţîţe, nu zic, dar nu te vîrî descheiat de-a gata la şliţ în sufletul omului. Nu înţelegi din bun-simţ, nu înţelegi cu vorba frumoasă? Atunci roagă-te ca ţinta să nu umble cu shuryu-ul după ea, cum aveam eu o colegă în facultate.
Femeia de care vă povesteam n-a clipit nici măcar o dată pînă nu a coborît individul. Abia atunci am auzit-o respirînd. Eu am rămas gîndindu-mă că-i rău, rău de tot să fii femeie. Chiar şi numai pentru privirile astea, că de altele nici nu mai zic.
Onţanu vrea teritoriul lui Negoiţă
În urmă cu 10 ani, Bucureştiul era un cîmp de bătălie între diversele găşti de cartier (BUG Mafia dixit). Băieţaşii din Pantelimon, fraţi cu ăia din Sălăjan, îşi dădeau la oase cu găştile din pe la Gara de Nord sau din Colentina şi Berceni. Lucrurile s-au potolit aici, dar au început cafturile ritualice între suporterii diverselor echipe de folbal, prin anii 2003. Pe la unele alegeri, s-au bătut liberalii cu ăia de la Noua Generaţie, democrat-liberalii cu pesediştii şi Vadim Tudor cu toţi la un loc.
Iată că vin vremuri şi mai nasoale: ni se anunţă un război crîncen, fratricid, între doi capi ai PD-L, unul vechi şi unul nou. Neculai Onţanu face manevre să preia teritoriul de la alde Liviu Negoiţă, şi merge exact acolo unde sunt banii de protecţie. La cetăţeni. Vin vremuri grele, oameni buni. Ce ziceţi c-ar fi de făcut, să sar cu banii sau să depun plîngere la autorităţi? Dar şi-aici.. cine ştie cine-i mînjit şi cine-i cinstit? E drept, încă nu miroase a rahat în ţara asta, dar uşor-uşor.. cam bate vînt de hazna dinspre sediile primăriilor.
Bucureştiul miroase a porc
Mi-am tot stors creierii în ultimele zile, într-o încercare de a-mi da seama de ce nu mai simt sărbătorile aşa cum se întîmpla pînă acum cîţiva ani. Am observat că nu sunt singurul care rămîne cu un gust aiurea după Crăciun - destui mi s-au plîns, pe alţii i-am dibuit din ce spuneau sau din ce scriau. Ei bine, astăzi cred că mi-am dat seama de ce Crăciunul nu mai are farmecul de demult.
Nu că am fi crescut noi, că ne-ar fi copleşit responsabilităţile, că ne-am fi pierdut inocenţa.. Pur şi simplu s-au schimbat miasmele, mirosurile din aer, de sărbători. Veneam spre casă ieri, şi pe toată strada, din toate blocurile venea un miros difuz de sarmale, găteală, prăjeală, porcării, şoric, salată de boeuf. Am intrat în scara mea, mai să cad jos de la mirosul de grătar, de porc la tigaie sau în cuptor. Cînd să deschid uşa, mai-mai să dea baba de la 2 peste mine, cu nişte legături de praz într-o mînă şi un ananas întreg în cealaltă.
Am senzaţia că oamenii, cu cît pot pune mai multe pe masă şi cu cît mai diversificată e masa de Crăciun, pierd cîte un strop de afecţiune unul faţă de celălalt. Cum era Crăciunul acum 10 ani? poate cineva să-l compare cu unul de-acum? Îşi aminteşte cineva sărbătorile de acum 2 ani, sau pe cele de acum 10-15? Cam la asta se reduce: cu fiecare cîrnat pus în tigaie, către care ne îndreptăm atenţia, pierdem acelaşi timp de afecţiune pe care îl acordam pînă acum celor dragi.
România Barbarorum
M-am săturat de şmecheri de autobuz, cu muzica la purtător şi gelul curgîndu-le din păr ca haleala din cornul abundenţei. M-am săturat de şoferi ''meseriaşi'' care cred că fură startul dacă intră cu maşina în intersecţie. M-am săturat de babe şi moşi, dimineaţa, la prînz şi seara, care-mi găuresc coastele cu coatele şi la coadă la pîine se urcă pe mine ca pe scările de la mitropolie. M-am săturat de băeţ dă cartier şi de mîrlanii care campează la gurile de metrou şi spurcă zona cu sămînţă, m-am săturat de tute de 13 ani cu decolteu, dar fără ţîţe şi cu pierce în buricul dezgolit, decorat cu ceva cute celulitice, m-am săturat de săriţi care vorbesc singuri pe stradă şi de fauna cîrciumilor de cartier unde mi-e frică să nu plec pe bucăţi. M-am săturat de circ în zi de meci şi de ''intervenţii'', m-am săturat de politicienii-bebeluşi ai ţării ăsteia prăpădite (oricît m-ar face să rîd, i-aş împinge în faţa trenului), m-am săturat de mine că-s atît de tembel încît să-mi pierd vremea scriind idioţeniile-astea axiomatice.
Cică în primele zile ale intervenţiei americane în Vietnam, forţele aeriene ale halitorilor de hamburgeri nu erau pregătite să facă faţă stilului de luptă al vietnamezilor. În special elicopterele: făceau trasee de colo-colo prin junglă mai ceva ca autobuzele electorale. Orice ţăran cu o flintă în dotare (nu mai vorbesc de lansatoare sau chiar puşti de asalt) putea să le găurească tabla fără teamă că ar putea păţi ceva, pentru simplul motiv că foarte puţine elicoptere aveau cu ce riposta. Nu fusese trecut în proiect. Legenda spune că toată povestea a durat pînă cînd un pilot, sătul să tragă toţi derbedeii în el, a făcut rost de nişte tuburi de rachetă de la un amic beat care le cîştigase la poker prin Saigon şi le-a agăţat de botul elicopterului. Şi, ca-n biblie, şefii lui au văzut că e un lucru bun şi-au popularizat ideea. De data asta organizat.
Paul C. Dimulescu
“Laura considered me the wisest, the wittiest, the most interesting man she’d ever meet. I was in complete accord with her.”
Postări noi
- Bancrobba
- Cum m-am bătut cu niște cîini vagabonzi
- Habemus iepure!
- Faceți mișto de mine! M-am lăsat de fumat!
- Cantec din frunza
Comentarii noi
- Tatiana: Oana…. esti tare ! Dar sa mananci carnea unui biet purcelus sau puisor este Ok? Deci nu este the horror?
- meme: du-te cu un pachet de tigari la stomatolog..drept multumire !
- Iulia: Trebuia sa-i faci din ochi :))
- rapuunzel: baston telescopic iti trebe, din autovit, de la baieti. 30 ron
- punct: un spray pt autoaparare e in jur de 20 de roni,si e eficient in cazul patrupedelor cu chef de scandal.
Suportăm
Vechituri
Controlorii reatebeului FURA!!
Canicula. Inscrierea la Geografie - UniBuc.
Consideratiuni despre Delta Dunarii
Mici scapari
Iarna - Actul I
Yetichete
Categorii
Blogroll
- Cultural Training
- Ovidiu N. Bufnila
- Verbiaj.
- Tranda
- Cinecruel
- Artistu
- Nane'S
- Nea Costache
- Danadol
- Berile de Haur
- Oana Despa
- Ded uzina
- Calmbomb
- Le Brumar
- Maddy Zander
- Nbarbu
- Muntele
- Fane Blog
- D-ra Portase
