“Bright” (2017) sau despre problemele sociale ale orcilor şi umor reşapat

Vedeţi voi, dragi cititori, pe lumea asta sunt două feluri de oameni. Cei cărora le-a plăcut filmul “Bright” şi cei cărora nu le-a plăcut. Mie mi-a plăcut.

Acum recitiţi fraza de mai sus cu vocea lui Clint Eastwood – amuzant, nu? În fine, să revenim la oile noastre. Sau la orcii noştri.

“Bright” a apărut anul trecut pe Netflix, e un film urban fantasy şi îi are în rolul principal pe Will Smith, pe Joel Edgerton şi, în rol negativ, pe Noomi Rapace. E o poveste poliţistă clasică: doi poliţişti parteneri care nu se înţeleg-neam trebuie să supravieţuiască în mijlocul unui conflict mult mai amplu şi evident prea mare pentru ei, în timp ce protejează un artefact care ajuns în mîinile cui nu trebuie ar putea aduce sfîrşitul lumii. Simplu? Nu, pentru că nu am adăugat în combinaţie găştile hispanice, găştile de elfi ucigaşi şi poliţiştii corupţi care-i vînează pe Smith şi pe Edgerton.

Pe scurt: e un film de weekend, merge şi la părinţi, şi la copii. E cu magie, cu orci, cu elfi, drăcovenii. Bătăi, împuşcături, inexplicabil, mizerii de-astea. M-am amuzat, am rîs, am strîns din dinţi la un moment dat.

Nu mi-am pus multe întrebări, deşi eram curios de ce Will Smith are aceleaşi glume ca în celelalte filme care l-au făcut mare – nu că n-ar fi mare, omul are nişte centimetri. Nu m-am întrebat nici măcar de ce orcul de lîngă e mai negru ca el. Pentru că asta a fost prima mea senzaţie, anume faptul că s-a făcut un film în care negrii nu mai erau negri, ci orci, ăia de pe Wall Street nu mai erau costume, erau elfi ş. cl.

Read more“Bright” (2017) sau despre problemele sociale ale orcilor şi umor reşapat

În care este vorba despre universuri fictive

Pentru că-mi place la nebunie să fiu scurt, concis, la obiect şi pentru că-mi lipseşte cu desăvîrşire înclinaţia de-a mă pierde în detalii în aceeaşi măsură în care verbiajul îmi este complet străin, voi trece direct la subiect.

Stăteam astăzi de vorbă cu amicul Radu despre universuri fictive şi, dintr-una într-alta, ne-am împotmolit într-o dilemă din care cu greu am reuşit să ieşim la liman, anume care este cel mai vast univers fictiv din literatura universală. Am ieşit la liman aşa cum reuşeşte s-o facă orice om cu capul pe umeri şi cu mintea la locul ei: făcînd compromisuri, lăsînd de la noi şi ocolind un răspuns tranşant la întrebarea principală, care este oricum extrem de vagă.

Habar nu am care este cel mai vast univers fictiv din literatură (şi alte arte aplicate, am ajuns la concluzia că e imposibil să se rezume cineva doar la literatură, sau doar la filme, sau doar la jocuri video), pentru că-n capul meu pur şi simplu nu intră atîtea cunoştinţe. Bătălia la vîrf se dă, după umila mea părere, între Star Wars, Star Trek, lumile DC şi Marvel, apoi Dungeons&Dragons, Universul Dune, Warhammer, Warcraft şi am mai găsit pe net un set de povestiri despre şi cu Perry Rhodan (?!). Dacă nu ştiţi cine este individul, click pe link. Veţi rămîne sur-prinşi. Ar mai fi fost Tolkien, Asimov, dar aici e vorba de subiectivitate.

Read moreÎn care este vorba despre universuri fictive