Paul Dimulescu: Exceptionalul din Cotidian
14Jan/109

România Tăcută vs. Proştii Cazematei

Pe scurt, mi-am luat sarcina să scriu aici despre starea de fapt din ţara asta şi despre ce s-ar putea face pentru un reviriment naţional, pentru o evoluţie a spiritului, nu o involuţie a moralei ş.cl. După ce vei citi toată poliloghia asta, o să zici că s-a tîmpit olteanu', vrea ca soluţie înc-o revoluţie. Amice, poate văd lucrurile într-o lumină mai radicală, dar m-am săturat ca în fiecare an să mai apară nişte campanii de re-deşteptare naţională bazate pe aceeaşi idee frecată pe toate părţile pînă a ajuns ca un bişon ţinut o juma' de oră în maşina de spălat. Ideea genială cum că "nu mergem în direcţia cea bună, ce credeţi că ar trebui să facem?". Ei bine, la mine lucrurile sunt clare şi merg pe palpabil şi acţiune.

În concepţia lui Dan Voiculescu, România Tăcută este acea parte a populaţiei plină de oameni capabili, cu aspiraţii înalte, cu glagorie în cap, o avere de cunoştinţe şi fără apariţii pe prima pagină a revistelor glossy. Oameni care s-au săturat de mioriticisme, dar n-au ce face aşa că bagă capu-n nisip ca struţu' şi trec prin viaţă ca nişte fantome de lasă-mă-să-trăiesc. La ăştia eu i-aş adaug şi pe toţi românii "comuni", care nu se pot identifica cu cine ştie ce idealuri, care n-au mintea brici, însă ştiu ce vor şi aia e să trăiască liniştiţi. Problema e că nu prea pot, din cauza majorităţii formate din tabloidizaţi.

Ionuţ Iancu a găsit soluţia în persoana lui Crin Antonescu. Cică omu' ar fi pus în mişcare energiile latente care zac în toţi românii sătui. Dacă e să mă iau după Ionuţ, Crin ar putea fi capul coloanei a cincea a renaşterii naţionale, cel care va conduce minoritatea quality în războiul cu majoritatea de neam prost. Hai să fim serioşi, Crin are acelaşi spirit gregar şi pontos, împănat cu truisme şi mici "goange" vrute a fi vorbe de duh, dar FĂRĂ miez concret (concret, nene, nu "trebuie să facem ceva, trebuie să facem să ne fie bine! să începem prin a avea bun-simţ!". Al dracului de bun-simţ, aşa-numita Românie Tăcută tot are bun-simţ de zeci de ani încoace!) pe care-l urăsc eu cel mai mult la români.

Zice Oana aici că ce frumos ar fi să dezbatem, să începem acţiuni civice, ONG-uri, work-shopuri. Nu zic nu, e bună şi vorba lungă, dar să nu uităm că de mai bine de 15 ani loialiştii vorbesc pe acelaşi ton despre aceleaşi rahaturi, zi de zi. Manelele sunt naşpa, cutare e prost, ţiganii-s hoţi, tabloidele tîmpesc, piţi sunt superficiale, banu' face pe om, indiferenţa ne omoară, noile generaţii sunt retardate, numai eu judec bine şi zic că trebuie să facem ceva - mă crezi, e ok, nu mă crezi, dă-te dracu. Nu asta prinde la români. Poţi critica tu cît vrei, dar dacă nu-mi spui mie, nea Sile de la 3, ce să fac şi dacă nu mi-o spui în aşa fel încît să mă scoale din blegeală, amice, e egal cu zero. Eu o să mă întorc la berea mea la pet, la meciul de rahat din Divizia A şi la eventualele meciuri de box cu nevasta.

Şi asta-i pentru că românii-s o naţie pur şi simplu prea traumatizată şi prea debilitată după 60 de ani de comunism ca să ştie ce-i aia conştiinţă civică. Aduşi în genunchi de careul de aşi Pauker - Dej - Nea Nicu - Nea Nelu, românii au nevoie de electroşocuri, de şuturi în coai.. cojones, de nişte injecţii cu nerv. N-o să-mi spui mie că o naţie învăţată de peste o jumătate de secol să meargă cu capul plecat, să spună bancuri în şoaptă şi să cîrtească doar de peste hotare e în stare să se pună pe picioare în cîţiva ani. Şi cu vorba bună. La Revoluţie şi imediat dup-aceea au fost nişte momente propice, cînd mioriticii au ridicat capul şi-au strigat că vor una, alta. Au fost suficiente nişte măciuci pe cîrcă de la alde prietenii poporului, minerii, ca să cadă iarăşi în prostraţie şi-n starea de cioban împăcat cu soarta, mioriticism din care n-au mai ieşit nici pînă astăzi.

Ştii cum e, amice? Orice învăţ are şi dezvăţ.

Te enervează că în metrou, din zece oameni doi sunt aghesmuiţi bine, patru citesc tabloide, doi pipăie gagicile, unul ascultă manele la mobil şi ultimul stă cu capul plecat înghesuit într-un colţ, c-o moacă de miel dus la tăiere? Pune mîna, cheamă un prieten şi aruncă 30 de lei pe un tricou pe care să scrii mare şi vizibil "Manelele sunt de rahat" sau "Citeşti tabloide? Ai tîmpit!" şi pune-te în faţa respectivului. Asta dacă n-ai tupeu să-i zici de la obraz. Sau vino cu casetofonul după tine şi pune muzică clasică lîngă individul care lălăie ultimul hit al lui Guţă cu gura pînă la urechi.

E plin oraşul de stenciluri care mai de acre mai inspirate, dar n-am văzut unul să scrie "Nu fi prost! Nu fi ignorant, idiotule!". Ia să văd mesajul ăsta pe pereţii blocurilor din Titan, ştii cum mi-ar creşte inima?! Una din micile chestiile care mă seacă e şpaga. Românii (zic de cei mărunţi, nu de ''somităţi'') dau şpagă pur şi simplu de lene. Din comoditate, să nu mai stea la o coadă, să-şi facă nişte acte peste rînd, să nu-şi piardă carnetul dacă i-a prins poliţia un pic chitrofoniţi la volan. Şi-apoi se plîng că sunt NEVOIŢI să dea şpagă. Nu, nene. Ai telefon şmecher să te dai mare la gagici şi prieteni? Ia de înregistrează discuţia şi toarnă-l pe micuţ. Normal, o să zici "da' de ce să fiu eu singurul prost cinstit din ţara asta?". Cinstit, nu bag mîna în foc, dar prost..

Dacă vezi o tută că aruncă pe jos cutia goală de farduri şi cinşpe şerveţele, fă o pauză de la filat craci şi zi-i nene de la obraz şi din inimă un "fă proasta dracu, aşa faci şi la tine acasă? Ia-le de jos!". Dacă în schimb e un individ, arde-i una după ceafă şi zi-i să fie un dulce şi să îşi arunce rahaturile la coş. Pînă acum ce se întîmpla? Înjurai în gînd, apoi ajuns acasă mai trînteai un post pe blog despre cît de ţărani sălbatici sunt românii comparativ cu, eu ştiu, cutare naţie vizitată. Nu, tată, nu aşa se face treaba. Dacă te ţin balamalele (şi sunt convins că pe mulţi i-ar ţine, dacă n-ar fi atît de închistaţi în mentalitatea "la ce bun, şi-aşa nu rezolv nimic"), te duci la om şi-i bagi mîna în gît. Fie verbal, să te-audă, fie la propriu. Altfel NU MERGE.

Aveam pe vremuri, la bunici, un cîine. O ditamai jivină, mare, neagră, flocoasă, dar leneşă şi proastă ca un bou ţinut trei zile în focurile montei. Nu aveam copii de vîrsta mea, aşa că mă jucam şi eu cu ce apucam prin curte, iar ''Cioara'' era primul pe listă. Numai că nu se simţea să mă bage şi pe mine în seamă. Îl chemam, îl momeam cu pîine, mişca neam. Cînd nu mai puteam de nervi, ştii ce făceam? Luam un băţ şi-l înghionteam, şi-i băteam darabana în cuşcă şi-l ameninţam pînă cînd la un moment dat, se enerva şi sărea la mine. Odată am exagerat cu băţul şi m-am trezit cu pulpa la cîine în gură. Greu am scăpat, după nişte jălăveţe pe spinare-i. Ce să vezi, după momentul ăla a început să se agite instantaneu cînd mă vedea. Mîrîia, îşi arăta colţii, sărea în picioare şi dădea ture în jurul cuştii, brusc agitat, brusc alert. Eram prieteni încă, dar.. îl cam băgasem în priză.

Ce-i cu povestea asta? Ei bine, jigodia mea de la ţară e românul de toate zilele. Trageţi şi voi concluziile. Eu zic atîta lucru: că vreau şi eu să văd ce idei concrete mai are lumea şi că vreau să văd care zice "hai să facem aia". Că la tîmpenii şi poante de doi lei vă duce mintea pe toţi.. oioi!

7Jan/104

Bun film, “Le Concert”

Cînd am ieşit ieri din casă, croit să ajung la cinema, nu aveam aproape nicio informaţie legată de filmul pe care urma să-l văd. Că se numea ''Le Concert'' sau că era despre un concert, n-aş fi băgat mîna-n foc. Că era regizat de un român, mai ţineam minte, dar că era o coproducţie Franţa-Rusia-România, poate şi finlandezo-malteză, nici măcar. N-am dat atenţie, plecasem cîine surd la vînătoare. Faţă de alte dăţi cînd am călcat într-o sală de cinema, eram tabula rasa şi cred că asta m-a salvat de preconcepţii.

Pentru că ''Le Concert'', la prima vedere, are un dram de poveste românească post-decembristă în el. Cu lăutari, cu vize, paşapoarte la botul calului, nişte est-europeni fascinaţi de conceptul de ''Occident'', un strop de ''m-am dus la Paris ca să văd ce gust au mecicănii pe Şampelize", drama traumelor comuniste nevindecate, cortina de fier, mentalitatea diurnei ca scop, plus alte vreo cîteva mici clişee tipic mioritice. Numai că: una e să faci un film despre vînătoarea de lebede prin Viena, alta e să faci un film despre nişte artişti de la teatrul Balşoi din Moscova, scăpătaţi din motive ideologice. Una e să-ţi dea replica Adi Minune, alta e să îţi răspundă (fie în dulcele stil rromales, clişeistic, fie din vioară) Caliu, unul dintre ucenicii tartorelui Ion Albeşteanu şi vioară I la Taraful din Clejani.

Nu ştiu de ce am băgat poanta cu Adi ''Bonsai'' Minune, cert e că filmul ăsta mi-a plăcut la nebunie. Pentru că nu am ştiut ce să iau din el. Nu mi-a scos ochii cu nimic, nici cu jalea, nici cu cele caraghioslîcuri. E ca o mîncare bună, în care nu detectezi nici prea multă sare, nici prea puţin piper, nici ulei prea mult, nici, nici... Dar la final rînjeşti fasolea, dacă-mi e permis. Contează cum se adună toate şi dau altceva, iar ingredientele nu contează nici cît negru sub unghie în acele momente.

Pe scurt... după filmul ăsta m-am ales cu un chef gargantuesc de-a asculta Taraful din Clejani şi Ceaikovski. Grea combinaţie, dar ''Le Concert'' le-a îmbinat bine. Nu scriu de actori, de regizor.. Are cine. Asta-i, mie mi-a plăcut. Şi-asta vă zic şi vouă, daţi dracului Avatar, încercaţi şi le Concert.

Filed under: Romani celebri 4 Comments
22Dec/091

Despre Revoluţie şi altele asemenea

Nu am scris niciodată pînă acum despre Revoluţie. Nu că nu m-ar fi interesat subiectul sau că n-aş fi avut ce. Pur şi simplu am preferat să nu mă bag în toată povestea, că era ca şi cum m-aş fi dus pe un şantier să-i întreb p-ăia dacă nu mă lasă şi pe mine să le car şpaclu' sau să le ţin tîrnăcopu' la îndemînă. Cu toate astea.. azi am zis că nu mai merge. Că vreau să scriu şi eu despre Revoluţie. De ce.. e simplu. Mi-a sărit ceva în urechi, la lucru, în vreme ce meşteream nişte ştiri.

Aţi ascultat vreodată cu luare aminte cum scandează ăia, românaşii, prin Bucureşti în zilele lui decembrie '89? Nu ''ce'' strigă, ci ''cum'' strigă. Eu am avut un pui de şoc atunci cînd mi-am dat seama că.. oamenii ăia, zecile de mii din stradă, strigau ''Libertate'' şi ''Jos comunismul'' pe un singur glas. Unul distinct, nu un murmur, nu o rostogolire de cuvinte. Se auzea distinct, pe lîngă zumzetul mocofanilor care îşi dădeau cu părerea în front, cuvîntul ''Libertate''. Nu ''Libertate-ate-liber-er-tate'', ci ''Libertate''. Distinct. Acelaşi lucru îl pot spune şi dacă ascult înregistrări de la mitingurile anti-Iliescu din martie '90*.

Dacă însă ascultăm scandări de la mitingurile din ziua de astăzi, mi-e teamă că singurul lucru de observat e că românii şi-au pierdut vocea. Strigă pe n voci, fără scop, fără niciun dumnezeu. Mai bine stăteau dracu acasă. Mă întreb dacă rezultatul vocii comune din anii '89 - '90 se datora spiritului de turmă, societăţii de masă sau spiritului şi voinţei unice. Că acum suntem dezbinaţi, nu mai încape îndoială. Vocile o dovedesc. Mai rămîne să vedem cine o să ne cucerească.

Despre Revoluţie am amintiri mai pregnante decît despre, să zicem, prima zi de şcoală din clasa I. E paradoxal, poate, ce spun, dar nu-mi aduc nimic aminte de la vîrsta de şase, afară de după-amiaza aceea din decembrie. Habar nu am ce dată era, dar pot face speculaţii. La televizor se vorbea despre Timişoara, Timişoara în sus, Timişoara în jos. Eram la ţară, la bunici (un sat din Olt, Ciorîca îi zice) şi auzeam cuvântul ăsta prea des ca să nu-mi rămînă în cap. Era după 22 decembrie, pentru că îl auzeam la televizor. Erau primele transmisiuni ''libere'' de la TVR.

Îmi mai aduc aminte că nu era tensiune în jurul meu. Adică eram eu mai agitat ca ei. Bunicii nu erau panicaţi, nu umblau îndoiţi din mijloc, nu vorbeau şoptit. Probabil că ştiau că nu mai au de ce, odată ce nea Nicu fugise din Bucureşti. O a treia amintire vine însă înainte şi după zilele Revoluţiei; e aşadar formată din două bucăţi. Fratele mai mic al mamei, Mihai, fusese luat în toamnă în armată, la regimentul de gardă din Bucureşti. Nu o să uit niciodată cum,la vreo două zile după ce a plecat boceam sub o masă, cu hainele lui în braţe - ''ifecte'' trimise acasă, că aşa era obiceiul. Aveam şase ani.Lipită de amintirea asta, vine cea de-a doua, la cîteva luni: unchi-meu, în permisie, povestindu-mi cum a fost el împuşcat în mînă în clădirea CC-ului, în noaptea de 22 spre 23 decembrie '89. Uitaţi-vă aici să vă faceţi o idee despre cum a fost acolo.

Nu-mi place că se discută atîta despre Revoluţie. Cine a tras, cine a sabotat, cine a dezinformat, cine a cîştigat. Aşa ceva trebuie lăsat să dospească, să se fezandeze cîteva zeci de ani, pentru că adevărul este încă departe şi scormonirea nu face decît să rupă zgaiba ca să dea sîngele. Adevărul despre ce s-a întîmplat în '89 nu trebuie aflat acum, ci după ce urmaşii morţilor de-atunci au trecut prin cîteva generaţii şi s-au distanţat emoţional. Pentru că (şi aici e părerea mea personală) cei rămaşi ar putea avea un şoc dacă ar afla pentru cine au murit ai lor. Imaginile de la CC sunt grăitoare: unii, mulţi poate, au murit degeaba.

-----------------------
NOTĂ:
* Cînd mă uit la imaginile astea mă întreb dacă oamenii din ele erau anarhiştii şi golanii pentru care a chemat Ion Iliescu minerii în 13 - 15 iunie. Mai ales baba de la  minutul 4.50.  Şi mă mai întreb cîţi dintre ăia de la minutul 7.00 (ciudat, scandau ''Iliescu judecat/ pentru sîngele vărsat) au votat cu Iliescu în turul 2 al alegerilor din 2000. Sau cu Geoană în turul 2 din 2009.

16Jun/092

Alegeri casnice la HBO

Traim niste vremuri memorabile!! Mai ales eu - si-am sa va explic de ce.

Dupa ce m-am lasat de fotbal, ma las si de politica. Ce s-a intamplat la alegerile europarlamentare m-a scarbit ireversibil. Toate marile partide au furat; unii au fost mai indemanatici si au iesit mai bine dupa scrutin, altii au iesit sa dea cu gura. Becali si Vadim plus Elena Basescu ne reprezinta ei stiu pe cine (pe ultrasii de la Steaua, baietii de la Balaceanca si, eventual, pe Dan Armeanca si Bursuc), seful statului seamana panica intre sepepisti ducandu-se sa sarbatoreasca victoria aleia mici langa balta, pe malu` Herastraului ("marinar, nu zic, da` mai stii cum aluneca pe vreun prezervativ aruncat aiurea de vreun cuplu ecologist, dornic de iubire in natura?!"), firmele de transport si-au facut norma pe tot anul inchiriind microbuzele pe neve catre diverse grupuri de "turisti", iar 70% dintre romani au stat acasa, la mici, bere si poate o verificare la motoru` masinii, cu nea Vasile de la 3, ca e expertul palierului in materie de mecanici auto. Nici eu n-am votat - nu ca n-as fi avut pe cine, dar daca nu m-a platit nimeni.. ce, sunt mai prost ca altii?!

Pe urma, am gatit acum cateva zile o minunatie de mancare de cartofi de statea mata-n coada. Mâtza, bre, pisica! Mi-a luat cinci ore pana sa tai cartofii cubulete, pana sa imi dau seama ca intai se caleste ceapa, cu ardeiul gras si ceva costita afumata, plus morcovii, in ulei un strop, apoi stins cu apa si acoperit sa se-nabuse, am aruncat in tot scandalul asta si un muschiulet de porc, condimente ca la turci (am uitat sarea, dar oricum nu e prea sanatoasa - las` ca-si pune fiecare cata-i trebuie, am iodata, sa nu iasa copiii retardati doamne iarta-ma). Si cu o gogonea si-un castravete murat.. Nici la restaurantu` Bufnita, sau la carciuma cu Tricolor din Sibiu nu se manca asa de bine!

Tot la capitolul casnice, saptamana trecuta am fost consemnat in cazarma, la spalat geamuri, dat cu mopu`, frecat podele, sters praful si altele. N-am mai vazut atata praf in ochi de cand m-a pus dracu sa ma plimb in vreme de vijelie pe-o plaja din Grecia, in 2002. Ma amuza faptul ca acum, dupa vreo patru zile, nu se vede nicio diferenta fata de cum era inainte. Lenesul mai mult alearga, hotul mai mult pagubeste, vorba vorbei.

Si-am ajuns saturat si de HBO, cinema la ta-so si la ma-sa acasa, nu la mine... Cred ca am vazut de vreo 5 sau 6 ori "Vreau sa fiu mare", celebrul hit al anilor `80 cu Tom Hanks. Si "Cei trei muschetari", varianta Disney. Careva sa zica.. HBO e-n criza si-mi difuzeaza filme de acum 20 de ani?! Iar eu pentru asta platesc?! Astept seria Rambo si American Ninja. Iar daca in loc de concertul Rihanna din 2006 or sa-mi dea "Dansez pentru tine", nu vad de ce nu si-ar mai schimba numele in ProTV 2. Mai stilat, ca nu ar mai exista stirile de la ora 5. Va intrebati ce-i in mintea mea de ma uit pe HBO. Nene, am zis sa fiu si eu cinstit. Sa nu fur filme de pe net. Dar ai cu cine?! Ei au cu cine, recte cui sa vanda gogosi - pielea ursului din padure, ca romanii-s prosti: intai platesc s-apoi isi pun intrebari. In surdina.

Vremuri memorabile, pentru ca mi-am scos de la inima toti oamenii politici (vedea-i-as la lumina lumanarii), mi s-a scarbit de HBO (prin anii 90, cand aparusera primele televiziuni prin cablu, eram innebunit - si-am pastrat si-acum o nostalgie pentru zilele acelea cand nu ma dezlipeam din fata televizorului. Poate si pentru ca mancam bataie pentru temele nefacute cand se-ntorceau ai mei acasa..) si l-am scos si pe-asta de la inima ("supermega filmul cu Lindsay Lohan?! Pai pe tuta aia mi-o prezinti tu drept supervedeta?!"). Dar sunt mandru ca-mi pot agata inc-o medalie la panoplie, pentru talentele culinare dovedite si testate nu numai de mine, ci de multi altii care au ramas in viata si bine-mersi dupa momentul primei linguri indesate cu teama-ntre falci.

Sa mancam bine!

Filed under: Cotidianul meu 2 Comments
3Mar/091

Avem o militie, cum procedam?

"Fereste-ma, Doamne, de oamenii legii, ca cu restu` ma descurc mai bine singur". Cu gandul asta am ramas astazi in minte, dupa ce-am avut ocazia sa vad, in direct la televizor, megaoperatiunea de retinere a celor doi indivizi care l-au comemorat pe Ion Iliescu in fata sediului unde acesta-si serba simultan ziua de nastere. Un scurt crampei din discutie:

Jandarm: "V-am invitat sa mergeti cu noi la sectie. Daca nu vreti, va luam si fortat."
Individ (Noii Golani): "Ete eu nu vreau. De ce sa merg la sectie?"
Jandarm: "Trebuie sa depuneti o contestatie, ati spus ca v-a lovit cineva."
Individ: "Da` nu vreau sa merg la sectie!"

Jandarmii nu mai stau la discutii, il prind pe unul si-l infunda-n duba. Urmeaza si-al doilea. Dupa ei urca vreo doi tablagii, din masina se-aud niste "aoleu"-uri, reporterii se-nghesuie sa prinda mai bine pe camera invalmaseala. Un jurnalist il intreaba pe sefu` la jandarmi: "Pentru ce i-ati retinut?"
"Tulburarea linistii publice va spune ceva?"

In discutia asta vi se pare ceva cuser? Aia cu "va luam cu forta, pentru ca trebuie sa depuneti contestatie c-ati fost batuti" e tata si mama prostiei militienesti.

Daca cinci insi care stateau relativ linistiti in fata unei cladiri, cu tricouri pe ei si lumanari in maini (ce-i drept, e un afront si-o bataie de joc, dar oamenii politici trebuie sa-si asume si riscurile de-a fi contestati, ca asta-i viata) sunt considerati "grup organizat" si-s luati pe sus de jandarmi pentru ca au avut neobrazarea de a se lua in colti cu niste babe.. Unde mai e libertatea de exprimare? Cand homosexualii ies in strada sa-si sarbatoreasca orientarea, pe mine nu m-a intrebat nimeni daca-mi tulbura linistea - ca mi-o tulbura. Si daca mi-o, ce conteaza? Cui ii pasa? "Ce, ei nu sunt oameni?". Ete flori.. Daca nu-mi place o emisiune de la TV, schimb canalul; o telecomanda pentru pasajele deranjante din realitatea imediata inca nu s-a inventat.

In cazuri de doi bani, politia intervine in "forta". Cand ai cu adevarat nevoie de ei - ba un scandal cu bataie intre clanuri tiganesti, ba un jaf armat la o banca, ba un batut intr-o scoala, ba un viol intr-o scara de bloc - ii gasesti prin cafenele, ascunsi prin scari de bloc, la o cioaca, la cumparaturi pentru nevasta sau nu-i gasesti deloc. In ziua de astazi, singura clasa (casta) sociala care mai poarta blazon ca-n evu` mediu este autoritatea militieneasca. Iar pe blazon, in loc de balanta aia a justitiei, ar trebui sa se afle un singur simbol. Ca unul singur ii mai reprezinta: pulanul.

Nu-mi pasa de motivul pentru care baietii de la "Noii Golani" s-au manifestat cu lumanari la aniversarea lui Iliescu. Nu-mi (mai) pasa ca il acuza pe fostu` sef de stat de mortii de dupa 22 decembrie, sau de mortii mineriadelor. Din punctul meu de vedere, tatuca Iliescu poate fi lasat sa-si duca mai departe zilele in saracie si cinste, fara sa-l mai haituiasca fantomele trecutului. Dar ce face "otoritatea" in ziua de astazi poate fi considerat mai mult decat "exces de zel". Asta e stat militienesc, nu mai e democratie.

Singurul conflict din toata povestea asta cu lumanarile lui Iliescu a fost un schimb de replici intre niste oameni in varsta si "protestatari". Mosii, ca astia tineri nu stiu ce e aia munca. Si ca habar nu au ce-a fost la Revolutie, ca nu au apucat-o. Asa ca vorbesc sa se afle-n treaba. Asta mi se pare o porcarie demagogica, un argument de doi lei. Uite, eu aveam 6 ani in `89. Daca nu eram constient de momentul ala, fiind ocupat sa ma joc cu masinutele-n tarana, asta inseamna cumva ca in timp nu am avut cum sa-mi formez o parere despre ceea ce s-a intamplat? Haida-de. Am o opinie si mi-o sustin pana-n panzele albe. Sau pana imi va argumenta cineva unde gresesc si de ce. Si (ar trebui sa) am libertatea de a-mi putea sustine punctul de vedere oriunde si oricand, cata vreme nu lezez siguranta statului, ordinea de drept.. etc.

Ati vazut cine i-a luat apararea lui Iliescu? Niste madame vopsite la mare arta, cu permanent, taioare facute dupa modelul din Almanahul "Femeia" `87. Cu haine de blana pe ele. Bag mana-n foc ca respectivele cucoane indeplineau functii de mari stabi pe vremea Iepocii de Aur. Sefe de gestiune la Alimentara, contabili la CAP, activisti de partid, oameni care nu au prea apucat sa stea la coada la lapte, de la 4 dimineata, cum se statea pe vremea aia. Si cum statea si bunicu-meu, cum stateam si eu cu el. Si-apoi, ma intreb, cum au tupeul sa le spuna astora tineri "nu stiti ce e aia munca"?

   
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes