Cafeaua voastra, astazi si maine…

Intotdeauna mi-au placut pacatosii mai mult decat sfintii. Oamenii care au vicii - marunte e suficient - mi s-au parut mereu a fi mai "umani" decat ceilalti. Traiesc, se consuma, reactioneaza, au stari de spirit cu care empatizez sau pe care le injur - asta-i distractia, iar imprevizibilul imi place. Viciile sunt dovada ca ei nu-s mai buni ca mine. Sau ca eu nu-s mai bun ca ei - autosuficienta si plafonarea ma deprima si ma plictisesc in egala masura. De cealalta parte, masinile si utilajele ma pasioneaza doar in masura in care vin cu instructiuni de folosire lesne descifrabile si nu au butoane prea complicate.

Exista insa un viciu - poate fi numit si "una din micile placeri ale vietii", n-are importanta - care m-a mirat de-a pururea. M-a mirat, m-a facut sa stramb din nas, sa-mi pun intrebari, ba chiar mi-a dat dureri de cap. Nu, nu vorbesc de vinul de casa, nici de tuica batrana de prune, ci de cafea. Da, dom`le, cafeaua si cafegiii. Multi or sa sara de fund in sus, dar eu nu inteleg procedura! Bei cafea de placere, bun. Bei cafea ca sa rezisti la lucru sau la vreo petrecere - bunaoara nunta, cumetrie sau zaiafet picat din senin -, accept. Bei cafea cand ai de studiat, scris, citit, invatat pentru vreun profesor sucit si recalcitrant la care-i imposibil sa copiezi. Dar la ce naibilui bei cafea dimineata, cand abia te-ai trezit din somn?!

Ritualul asta m-a tulburat intotdeauna. Ai mei parinti.. beau cafea dimineata. Prieteni, amici, colegi de serviciu - pana nu beau cafeaua de dupa somn, nu-s oameni. Paradoxal, cafeaua cica te-ar tine treaz. Dar cum ramane cu oamenii care abia s-au trezit?! Ei de ce mai beau cafea?!

Am vazut chipuri desfigurate dupa un somn profund de 9-10 ore, chipuri care nu-si reveneau decat dupa ceasca de cafea regulamentara. Daca fardurile si cosmeticele inlatura defectele din fabricatie ale fetei, cafeaua ce defecte mai inlatura? As zice ca ale spiritului: am vazut oameni transfigurati dupa o ceasca de cafea. Oameni care inainte aratau daramati, ca venind dupa o noapte de excese-n lant, odata prind culoare in obraji, zambet pe buze, luciri in priviri... toate la comanda, mintenas dupa o gura de cafea. Si asta dupa somn. Nu-s ipocrit, si eu ma trezesc uneori mai obosit decat m-am culcat. Si eu am atunci ochii lipiti, ca puii de pisica. Si fata umflata, vargata de urmele cearsafului. Dar nu beau cafea ca sa ma binedispun, ce-am innebunit? Asta e un viciu pe care nu-l inteleg, si basta.

Ba mai mult, mi s-a intamplat chiar sa-l urasc. Dimineata, cand ajung acasa de la serviciu, mai trec pe la un chiosc din drum dupa diverse. Nu e zi data de la aldesus sa nu fie coada: afurisitii de proprietari ai tonetei au instalat un aparat de cafea inauntru si maturatori, controlori, oameni de afaceri, papusele si musculosi.. trag la cafea ca musca la miere. Si stau si povestesc, si mai apare un nou-venit care nu sta la coada, insa "Costele, ia ba si mie o cafea, daca tot stai la coada" si "sa vezi ce mi-a facut nevasta" si insir-te margarite.. Iar eu? Eu injur. "`Raţaidrec de viciosi, uite de ce stau cu orele la coada pentru un prapadit de pachet de tigari.."

NOTA: Da, si eu beau cafea. Dar beau ori ca sa nu adorm pe mine, ori ca sa mai socializez cu oamenii. Niciodata ca sa arat mai bine. O imposibilitate stiintifica, de altfel.