Paul Dimulescu: Exceptionalul din Cotidian
12Jan/103

Spaimele copilăriei sau cum ne mai speriem brotacii

Am ieşit mai devreme la aer un pic, prea era frumos afară ca să nu dau şi eu un ''bună dimineaţa, soare" şi-un ''trăzni-te-ar sfîntu' că nu m-ai mai lăsat să dorm''. Pentru că-s o persoană activă căreia prea puţin îi face plăcere să frece mangalu' degeaba, cu ocazia sortiului am decis să fac nişte şoping în pregătirea viitoare supe de pui pe care-o s-o creez cîndva zilele astea, cînd o să fiu suficient de mobilizat. Sau de înfometat. Pe drum, dau de-un cuplu c-un puradel de vreo doi ani tractat într-un căruţ. Ăla micu' bocea de ţi se rupea sufletul, ai lui încercau să-l calmeze. Cre'că l-au şi caftit un pic, aşa mi s-a părut. Mă rog, nu asta e important. Am trecut pe lîngă ei la vreme să aud următorul schimb de replici.
Tatăl: "Nu mai plînge, mă, că uite, iese şobolanu' din tomberon şi te mănîncă
!''
Puradelul (icnind): "Şo...bou...ă...laî...nnn...ul...?!"
Mama: "Da, puiule, unul mare şi negru, te mănîncă cu totul!"

Dom'le, cum trece vremea, cum se schimbă timpurile.. Mi-aduc aminte căcî nd eram eu un borac cu mucii făcuţi cravată la nas (nu demult, prin anii '90) altele erau metodele de băgat copiii în sperieţi. Dădeai în plîns, făceai vreo boacănă iar ameninţările erau din categoria "nu mai vine Moş Gerilă dacă nu eşti cuminte!" sau "te duc la doctor la injecţie!". Bunicul meu, Dumnezeu să-l ierte, îmi inventase propriul meu nemesis, ca să mă exprim în termeni savanţi. Îl chema Cotîrţă şi bîntuia prin întuneric. nimeni nu mi-a spus cum arată, pentru că însuşi numele era îndeajuns să-mi pună amortizor. Mă şi văd, cu ochii beliţi ca la panaramă, repetînd "îîî, Cotîrţă?!?!". Pe urmă se-apuca să păcăne în întuneric.. Logic, era Cotîrţă amuşinînd prin casă. Şi mucles, Cristache puiule, că nu te văd prea bine.. Da, mă numesc şi Cristian, dar să nu vă prind. Aşa mi se zicea-n tinereţe.

Şi uite-aşa, de la Moş Gerilă şi injecţie (a, şi mai era aia cu ''te vînd la ţigani'' - ne miram de unde dragostea românilor pentru conlocuitori) , s-a ajuns la şobolani. Sincer, nu mi se pare o chestie prea deşteaptă. Una e să sperii copilu' cu lucruri ireale, pe care mai tîrziu le va elimina singur cînd îşi va da seama că nu există, alta e să-l pui în faţa unui ceva concret, care se poate transforma în fobie şi de care poate nu va scăpa niciodată. Mîine-poimîine o să ne trezim că speriem copiii cu gripa porcină sau cu Băsescu.

Acum.. mă gîndescu cum îşi sperie americanii mocofanii. Că nu le mai dau Cola şi hamburger? Israelienii.. că nu le mai taie cocoşelu' şi-or să ajungă de rîsu' kibuţului? Iranienii.. că vine Obama? Mi-e milă de generaţiile astea tinere. Nişte şocaţi din naştere.

Filed under: Melancolisme 3 Comments
22Dec/091

Despre Revoluţie şi altele asemenea

Nu am scris niciodată pînă acum despre Revoluţie. Nu că nu m-ar fi interesat subiectul sau că n-aş fi avut ce. Pur şi simplu am preferat să nu mă bag în toată povestea, că era ca şi cum m-aş fi dus pe un şantier să-i întreb p-ăia dacă nu mă lasă şi pe mine să le car şpaclu' sau să le ţin tîrnăcopu' la îndemînă. Cu toate astea.. azi am zis că nu mai merge. Că vreau să scriu şi eu despre Revoluţie. De ce.. e simplu. Mi-a sărit ceva în urechi, la lucru, în vreme ce meşteream nişte ştiri.

Aţi ascultat vreodată cu luare aminte cum scandează ăia, românaşii, prin Bucureşti în zilele lui decembrie '89? Nu ''ce'' strigă, ci ''cum'' strigă. Eu am avut un pui de şoc atunci cînd mi-am dat seama că.. oamenii ăia, zecile de mii din stradă, strigau ''Libertate'' şi ''Jos comunismul'' pe un singur glas. Unul distinct, nu un murmur, nu o rostogolire de cuvinte. Se auzea distinct, pe lîngă zumzetul mocofanilor care îşi dădeau cu părerea în front, cuvîntul ''Libertate''. Nu ''Libertate-ate-liber-er-tate'', ci ''Libertate''. Distinct. Acelaşi lucru îl pot spune şi dacă ascult înregistrări de la mitingurile anti-Iliescu din martie '90*.

Dacă însă ascultăm scandări de la mitingurile din ziua de astăzi, mi-e teamă că singurul lucru de observat e că românii şi-au pierdut vocea. Strigă pe n voci, fără scop, fără niciun dumnezeu. Mai bine stăteau dracu acasă. Mă întreb dacă rezultatul vocii comune din anii '89 - '90 se datora spiritului de turmă, societăţii de masă sau spiritului şi voinţei unice. Că acum suntem dezbinaţi, nu mai încape îndoială. Vocile o dovedesc. Mai rămîne să vedem cine o să ne cucerească.

Despre Revoluţie am amintiri mai pregnante decît despre, să zicem, prima zi de şcoală din clasa I. E paradoxal, poate, ce spun, dar nu-mi aduc nimic aminte de la vîrsta de şase, afară de după-amiaza aceea din decembrie. Habar nu am ce dată era, dar pot face speculaţii. La televizor se vorbea despre Timişoara, Timişoara în sus, Timişoara în jos. Eram la ţară, la bunici (un sat din Olt, Ciorîca îi zice) şi auzeam cuvântul ăsta prea des ca să nu-mi rămînă în cap. Era după 22 decembrie, pentru că îl auzeam la televizor. Erau primele transmisiuni ''libere'' de la TVR.

Îmi mai aduc aminte că nu era tensiune în jurul meu. Adică eram eu mai agitat ca ei. Bunicii nu erau panicaţi, nu umblau îndoiţi din mijloc, nu vorbeau şoptit. Probabil că ştiau că nu mai au de ce, odată ce nea Nicu fugise din Bucureşti. O a treia amintire vine însă înainte şi după zilele Revoluţiei; e aşadar formată din două bucăţi. Fratele mai mic al mamei, Mihai, fusese luat în toamnă în armată, la regimentul de gardă din Bucureşti. Nu o să uit niciodată cum,la vreo două zile după ce a plecat boceam sub o masă, cu hainele lui în braţe - ''ifecte'' trimise acasă, că aşa era obiceiul. Aveam şase ani.Lipită de amintirea asta, vine cea de-a doua, la cîteva luni: unchi-meu, în permisie, povestindu-mi cum a fost el împuşcat în mînă în clădirea CC-ului, în noaptea de 22 spre 23 decembrie '89. Uitaţi-vă aici să vă faceţi o idee despre cum a fost acolo.

Nu-mi place că se discută atîta despre Revoluţie. Cine a tras, cine a sabotat, cine a dezinformat, cine a cîştigat. Aşa ceva trebuie lăsat să dospească, să se fezandeze cîteva zeci de ani, pentru că adevărul este încă departe şi scormonirea nu face decît să rupă zgaiba ca să dea sîngele. Adevărul despre ce s-a întîmplat în '89 nu trebuie aflat acum, ci după ce urmaşii morţilor de-atunci au trecut prin cîteva generaţii şi s-au distanţat emoţional. Pentru că (şi aici e părerea mea personală) cei rămaşi ar putea avea un şoc dacă ar afla pentru cine au murit ai lor. Imaginile de la CC sunt grăitoare: unii, mulţi poate, au murit degeaba.

-----------------------
NOTĂ:
* Cînd mă uit la imaginile astea mă întreb dacă oamenii din ele erau anarhiştii şi golanii pentru care a chemat Ion Iliescu minerii în 13 - 15 iunie. Mai ales baba de la  minutul 4.50.  Şi mă mai întreb cîţi dintre ăia de la minutul 7.00 (ciudat, scandau ''Iliescu judecat/ pentru sîngele vărsat) au votat cu Iliescu în turul 2 al alegerilor din 2000. Sau cu Geoană în turul 2 din 2009.

8Apr/093

Ce facea Dimulescu in 1989?

Mi se pare inutil sa mai scriu si eu vreo elucubratie legata de protestele de strada de la Chisinau. Vuieste presa, vuieste online-ul, vuiesc colturile strazilor de sopocaielile babelor, la ce sa ma mai apuc si eu sa bat campii despre asta?! In schimb... Mi-am adus aminte cum - cine - eram eu.. in decembrie 1989. Da, bretonatul cu castron din poza de mai jos eu sunt. Fix in 1989. O mana de om (n-aveam fizicul impresionant de-acum), cu capul cat restu` trupului si urechi de milioane, pupa-le-as eu pe ele.

Chiar in perioada revolutiei noastre eram la tara, la bunici. Jucam turca.. si ma dadeam cu rotoghila. Da, dom`le, rotoghila! O inventie de-a bunicului meu care mi-a fericit zilele petrecute singur-cuc la tara. Nu stiam inca sa citesc, asa ca toata ziua bateam maidanu`. Cu rotoghila mea iubita: o sanie careia bunicu ii atasase in partea din fata doua roti de la un carut care nu mai era bun de nimic. Si-asa.. ma puteam da cu ea si vara, si iarna, spre spaima gainilor din curte si a copacilor in care, vrand-nevrand, aterizam de fiecare data.

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ideea e ca.. aveam inca de pe-atunci sperante in mai bine. Se vede, nu? Ii cred pe basarabeni ca vor sa traiasca mai bine. Ii si sustin, dar "bataliile" alea ale lor seamana mai degraba cu niste cumetrii. Sau cu sarbatoarea aia din cateva sate moldovenesti, unde se-aduna feciorii sa-si rupa oasele, ritualic, intr-o cafteala cu ciomege. Unii dau cu pumnul, altii dau cu blitzul si fac poze de la ..o juma` de metru. O porcarie. In locul lor, as sta acasa. Oricum, oamenii sunt mai preocupati sa sparga, sa fure si sa distruga, decat sa-l dea dracului jos pe Voronin. Daca vroiau asta cu adevarat, nu plecau azi-noapte din centrul Chisinaului.

Filed under: Melancolisme 3 Comments
   
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes