Excepţionalul din Cotidian
de chichi
de chichi
Jun 1st
Problemele bărbaților se rezolvă cu Viagra. Ale femeilor sunt rezolvate de menopauză.
Cam la asta s-ar putea rezuma ultima mea găselniță în materie de idei ouate de o minte aflată-n letargie de ceva vreme încoace. Și tot la fraza asta s-ar putea rezuma soluția pentru o viață perfectă. Vrei să fii fericit? Ia Viagra și mai lasă-mă dracunaiba în pace. Viagra, Cialis, Soma, cantaridă, usturoi. Nu contează cum se numește, contează rezultatul. Vrei să fii fericită? Așteaptă menopauza. Că asta am văzut întipărit cu fonturi lătărețe pe fruntea unei cucoane cu permanent. Femeia aia, trecută bine de critica vîrstă de 48,5 ani, era fericită.
Bine, în cazul bărbaților lucrurile sunt mai complicate. Mulți nu au încredere în chimicale, iar Viagra nu o vor privi ca pe un panaceu pînă cînd alcoolul, țigările, colesterolul made in ceafă de porc sau nevasta trezită brusc dimineața nu-i vor face să-și reconsidere.. poziția, ca să mă exprim brutal. Alții, mai puțin numeroși dar mai radicali, vor face rost de o pastilă albastră din motive bune, dar aplicate prost: nu pentru a-și mulțumi nevasta cu permanent, ci pentru o hîrjoană în afara legii cu temirice secretară. Sau cu vreo puștoaică săltată de la coadă de la pîine. Iar fericirea, euforia, revărsarea hormonală se duce p.., asta, dracului de suflet atunci cînd intră noaptea pe ușă la țanc să pupe făcălețul ițit nemernicește din întuneric.
Dacă ar fi s-o luăm sistematic (iubesc cuvîntul ăsta), lucrurile cu bărbații salvați de probleme cu ajutorul Viagra ar sta cam așa. Ia bătaie echipa favorită de fotbal? E dezastru. Cum mai dai tu ochii cu alde chibiții de la lucru? Se adună nervii, se împăienjenește privirea – nu, bă, nu e de la aia, ce-am băut? Nimica toată -, se-adună înjurături claie peste grămadă pe buze, dai năvală acasă și-ți verși amarul pe nevestică. Cu Viagra, însă, cu siguranță ai vărsa altele. Să fim serioși, dacă sîngele nu se mai urcă la cap și ajunge în alte locuri, numai de ciomăgeală nu-ți mai arde. Sau îți arde, mă-nțelegi. A doua zi vei putea spune liniștit amicilor “ia mai dați-l dracu de meci, nici nu m-am uitat la TV. Eu eram în alte partide..” Și toți or să se uite cîș, invidioși, la modul “cine mă, ăsta? Cu aia?!”.
Mai sînt unii, bieții băieți, frustrați din motive sexuale. Că se uită pe stradă, văd pe una țeapănă c-un urît și-și spun “clar, DE-AIA stă cu el!” În gura mare poate ar mîrîi vorbe sparte între dinți cum că pentru bani, dar toți știm ce le trece prin minte. Ia, nene, Viagra, și o să poți să umbli apoi cu capul sus. Nu mai pun la socoteală încrederea pe care o capeți, doar cînd te gîndești că ai fost zmeu paraleu cu nevastă-ta. Nu cu vreo cordelină scoasă din reviste, dar plătită, făcută cadou de amicul holtei, trecut prin viață. Cu nevasta, dom’le! Păi cum?!
Circul de la serviciu, cocoșismele, nervii, stresul, toate astea își găsesc supapa cu ajutorul unei pastile de încredere. Că pînă la urmă la asta se reduce totul, la încredere. Și cînd ai încredere, ce-ți mai lipsește ca să fii fericit? Nimic, nu mai ai de ce să te plîngi atunci.
Ei bine.. în cazul femeilor e simplu: menopauza dă numai motive de fericire. Cînd a apărut, pac! au dispărut toate sursele de nervi. Nu mai contează cît o are, că penultimul era mai nuștiucum, că poate ălălalt e așa și pe dincolo, nu mai contează vremea, culorile de sezon reflectate în modă, se rujează/machează de plăcere, mănîncă ce le place, beau ce le place, nu se mai gîndesc că ar putea rămîne însărcinate, renunță să-și schimbe culoarea părului de pe o zi pe alta, nu-și mai invidiază prietenele pentru ultimele achiziții, nu-și mai bășcăluiesc iubiții că le neglijează pe ele și/sau le apreciază pe țoapele alea de la televizor, se pot ocupa cum trebuie de copii/nepoți, croșetează, învață rețete de pus gogoșari la murat.. ce mai! Viață, liniște, pace.. trăiască menopauza!
May 20th
Uneori îmi pare rău că nu cunosc multe vedete. Nu cunosc mulți oameni cu aere. Cu prea mulți bani și cu prea puțin bun-simț. Cu ”harfe”, cum ar zice un amic de la mine din fața blocului. Nu cunosc nu pentru că nu m-aș intersecta cu astfel de personagii caragialești moderne, ci pentru că pur și simplu nu le văd. Sincer spun, mai degrabă îmi sare în ochi un cerșetor, decît o pițipoancă. Mi-aduc aminte că mai demult, într-un hipermarket, era să dea peste mine cu căruțul de cumpărături ditamai tutavela celebră pentru rolurile jucate în niște telenovele “de casă”. N-am schițat niciun gest: femeia aia nu era acolo, nu exista. S-ar putea spune că am un radar în fund, lasere-n ochi și parabolice-n urechi, cînd vine vorba de oameni de ocolit.
Dar să nu mă lungesc. Ideea e că nu mă interesează figurile de VIP. Apoi citesc un material la Simona Stănescu pe blog și-mi dau seama că mai sînt oameni pe lumea asta, oameni normali, care nu pot să închidă ochii atunci cînd văd mîrlănia picată de la coada vacii fix în merțanul sau în beamveul de serviciu. Parafrazînd o mare vorbuliță de pe plaiurile mioritice, s-a urcat scroafa-n copac, ca să coboare gata coafată, epilată, parfumată, manichiurată, luiviuitonată, tatuată, paietată și smacuită. După ce-am citit istoria de care aminteam mai sus, am stat oleacă strîmb, ca să pot judeca drept, și-am ajuns la concluzia că, pînă la urmă, tot ca mine e: VIP-urile de carton și figuranții trebuie ignorați, nu duși la școală. Pentru că nu zic, textul Simonei Stănescu are schepsis, e frumușel împachetat, dar seamănă mai degrabă cu o urechere dojenitoare din partea doamnei învățătoare pentru un bastonaș desenat strîmb la caligrafie, decît cu o morală, un semnal de alarmă, un “heads up, boule, că duci societatea în rîpa depravării”.
Simona Stănescu se plînge că VIP-urile made in Cucuieții din Deal au pretenția de a fi apreciate nu pentru cum au ajuns vedete, ci pentru că sînt vedete. Și că cică nu au făcut nimic pentru omenire, dar pășesc țanțoș cac urcanii. Și că replica aia genială ”știi cine sînt io?” nu are nicio valoare. Ba are. În lumea lor – care nu e lumea noastră -, replica are forța unui ciocan pneumatic în moalele capului. Și efectul unei diplome obținute la Oxford lîngă una scoasă de la Spiru Haret, dacă e să ne băgăm în spectrul academic. Pentru oamenii despre care este vorba în poezie, atitudinea asta nu sare din context, e normală ca soarele pe un cer fără nori. Ăia așa trăiesc, așa se poartă. Iar ca să ai ce le face, nu poți spune că ești îngropat în alternative. Ori îi ignori, ori îi înjuri și le trimiți o directă-n foanfă, ori te ploconești. Este prea tîrziu să-i urechezi ca pe băncile generalei.
De ce nu-s de acord cu dojana? Cu ”să nu uităm de unde am plecat, să nu uităm că sîntem oameni”? Pentru că una dintre marile libertăți de care se bucură oamenii, între multe altele fără rost sau prost gestionate, este dreptul de a fi nemernic.
May 18th
Weekendul trecut am făcut o vizită pe baltă. La pește, nu la întins mîna. Locul faptei – bibaniada de primăvară, cum a remarcat amicul Ovidiu – Cîșlița, lacul Somova, lîngă Tulcea. Ce să vă mai spun.. a fost splendid. M-am îndopat cu preparate din pește (scordoleaua e magică, o să creez una curînd și-am să pun rețeta aici, să vadă tot poporul), am ieșit pe baltă cu barca, am stat cu undița-n apă (așa, de chichi, că de prins am prins doar trei bibănei zurlii), am tras și la rame cînd am rămas fără combustibil, m-a prins soarele (evident tractoricește). A fost aperitivul, înainte de Sulina de la vară. Și acum, să vedem pozele.
Mîță cu mușețel. Sau ”orașul ăsta nu este suficient de mare pentru amîndoi..”
Tăinuit în frunziș. Sau ”prietene, nu-ți băga nasul în copacul altuia.”
Nuferii galbeni știu să surprindă.
“Alo, domnu’ în galben! Trage? Baftă la pescuit!”
Natură… vie cu bărci și fabrică.
“L-ai văzut pe-ăla mic de respira greu?”
Hai la tata.. că nu-ți face nimic.
“Bă, dacă nici la rîma asta nu trage, îi bag undița pe gît.”
Alții au mai mult noroc. Al începătorului, bineînțeles.
Hai, puștiule, trage cu simțul răspunderii, că mai ajungem acasă la Paștele Cailor, în ritmul ăsta..
May 1st
Am tras blogul pe dreapta o perioadă – probabil că ați observat, sunt convins – nu pentru că nu mai aveam chef de scris, ci pentru că nu mai aveam chef de SCRIS. Nici acum nu am, așa că o să închei rapid textulețul ăsta. Nu înainte de a transmite cîteva cuvinte de bine către toți cei care-au găsit cu cale să petreacă de 1 mai cărîndu-se dintre blocurispre tărîmuri mai verzi și mai răcoroase, numai bune de umplut cu PET-uri de bere, cutii goale de mici, caserole pentru ceafă de porc, sticle de Biborțeni, poate chiar prezervative, și șlagărele lui Dan Bălan.