În care este vorba despre universuri fictive

Pentru că-mi place la nebunie să fiu scurt, concis, la obiect şi pentru că-mi lipseşte cu desăvîrşire înclinaţia de-a mă pierde în detalii în aceeaşi măsură în care verbiajul îmi este complet străin, voi trece direct la subiect.

Stăteam astăzi de vorbă cu amicul Radu despre universuri fictive şi, dintr-una într-alta, ne-am împotmolit într-o dilemă din care cu greu am reuşit să ieşim la liman, anume care este cel mai vast univers fictiv din literatura universală. Am ieşit la liman aşa cum reuşeşte s-o facă orice om cu capul pe umeri şi cu mintea la locul ei: făcînd compromisuri, lăsînd de la noi şi ocolind un răspuns tranşant la întrebarea principală, care este oricum extrem de vagă.

Habar nu am care este cel mai vast univers fictiv din literatură (şi alte arte aplicate, am ajuns la concluzia că e imposibil să se rezume cineva doar la literatură, sau doar la filme, sau doar la jocuri video), pentru că-n capul meu pur şi simplu nu intră atîtea cunoştinţe. Bătălia la vîrf se dă, după umila mea părere, între Star Wars, Star Trek, lumile DC şi Marvel, apoi Dungeons&Dragons, Universul Dune, Warhammer, Warcraft şi am mai găsit pe net un set de povestiri despre şi cu Perry Rhodan (?!). Dacă nu ştiţi cine este individul, click pe link. Veţi rămîne sur-prinşi. Ar mai fi fost Tolkien, Asimov, dar aici e vorba de subiectivitate.

Acum ce să zic, cred că fiecare dintre universurile enumerate mai sus e pe primul loc în vreun top, depinde la ce ne raportăm. La număr de personaje, la detalii, la originalitate, la durată de existenţă. Eu aş fi renunţat la DC şi la Marvel, pentru că ambele sunt un mare ghiveci în care au fost amestecate (nu neapărat după vreo reţetă anume) mitologii, SF, fantasy, magie şi tehnică şi, moţ peste ele, un strop de dramă telenovelistică americană în stilul nemuritorului “Tânăr şi Neliniştit” (11.324 episoade şi numărătoarea continuă).

Între toate universurile fictive create pînă acum de om, însă, este unul care mie-mi zîmbeşte frumos, atît de frumos încît l-am pus la inimă şi e foarte greu să-l mai scoată cineva de acolo. El în sine nu e nici frumos, nici de dorit, însă îmi place şi pace. De fapt război…

Esenţa oricărei nuvele din Universul Warhammer

Da, e vorba despre Universul Warhammer. A început ca un joc de societate (?! – în engleză e tabletop game) influenţat bine de tot de universul lui Tolkien şi a ajuns, în aproape 35 de ani, să acopere o istorie fictivă a umanităţii care se întinde pe vreo 55.000 de ani. Pe lîngă jocuri (de societate? şi video) universul Warhammer mai are şi vreo cîteva sute de romane, povestiri, nuvele, benzi desenate ş. a. m. d. E întunecat ca toţi dracii: de principiu, marea majoritate a personajelor, bune sau rele, crapă. Celelalte crapă într-un mod înfiorător. Ideea care mi-a plăcut mie cel mai mult este cea legată de Răul Absolut (Haosul). Ei bine, răul absolut este doar proiecţia tuturor slăbiciunilor şi defectelor rasei umane, un ocean imaterial de răutate născută din coşmarurile omenirii. Frumos, simplu şi de neînvins.

Preferatele mele sunt nuvelele şi povestirile din seria Warhammer 40.000: au loc în viitorul depărtat al omenirii şi intră în categoria military space opera în vremuri de rahat. Sau grimdark, dacă vreţi termenul oficial.

Vă pot face şi cîteva recomandări, dar să nu mă înjuraţi dacă aţi mai citit din ele sau dacă vi se par ciurucuri. Şi filmele western spaghetti pot fi numite slabe calitativ, asta nu înseamnă că nu au un je ne sais quoi al lor, un farmec aparte care te prinde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre filmele lui Kurosawa, de exemplu. Gafe şi ploturi străvezii se tot găsesc. Dar hei, e Kurosawa, e Mifune…

Iaca recomandările: seria Gaunt’s Ghosts (Dan Abnett), seria Ciaphas Cain (Sandy Mitchell) şi unele dintre poveştile înglobate în seria Horus Heresy. Dar puteţi începe liniştiţi cu Fantomele lui Gaunt.

La final vă las cu un citat clasic din universul Warhammer şi vă mulţumesc pentru atenţia cu care aţi citit o postare absolut subiectivă.

“It is the 41st Millennium. For more than a hundred centuries the Emperor of Mankind has sat immobile on the Golden Throne of Earth. He is the master of mankind by the will of the gods and master of a million worlds by the might of His inexhaustible armies. He is a rotting carcass writhing invisibly with power from the Dark Age of Technology. He is the Carrion Lord of the vast Imperium of Man for whom a thousand souls are sacrificed every day so that He may never truly die.

Yet even in His deathless state, the Emperor continues His eternal vigilance. Mighty battlefleets cross the daemon-infested miasma of the Warp, the only route between distant stars, their way lit by the Astronomican, the psychic manifestation of the Emperor’s will. Vast armies give battle in His name on uncounted worlds. Greatest amongst His soldiers are the Adeptus Astartes, the Space Marines, bio-engineered super-warriors. Their comrades in arms are legion: the Imperial Guard and countless planetary defence forces, the ever-vigilant Inquisition and the Tech-priests of the Adeptus Mechanicus to name only a few. But for all their multitudes, they are barely enough to hold off the ever-present threat to humanity from aliens, heretics, mutants — and far, far worse.

To be a man in such times is to be one amongst untold billions. It is to live in the cruelest and most bloody regime imaginable. These are the tales of those times. Forget the power of technology and science, for so much has been forgotten, never to be relearned. Forget the promise of progress and understanding, for in the grim dark future there is only war. There is no peace amongst the stars, only an eternity of carnage and slaughter, and the laughter of thirsting gods.”

Leave a Comment