de chichi
Cotidianul meu
Bătălia mea cu gripa. Neporcină.
Jan 21st
Noaptea era umedă şi întunecată ca o subsuoară de femeie de la ţară. Am simţit primele simptome în timp ce căscam ochii la televizor. Între un discurs al lui Geoană (“e ora de luat lecţii de limbaj de lemn, drace, de ce nu le programează ăştia după 12 noaptea? Se mai uită şi copii la TV, îi tîmpim cu voia noastră şi apoi punem întrebări retorice, gen de ce seamănă cu mă-sa şi nu cu ta-so.”) şi o telenovelă.. a început să mă zgîndăre pe gît. Senzaţie parc-aş fi fumat Carpaţi şi-aş fi băut un vin sec, de cumpărat şi uitat la acrit vreo cîteva zile între un pahar de lapte şi trei gogonele.
Cum eu nici nu fumasem, nici nu băusem fr’un vinişor de poamă acră, nu m-am prea panicat. Nici măcar un strop, cel puţin pînă cînd rîcîiala mi-a urcat pe nas la deal. “Clar” mi-am zis, “m-am lipit de-o răceală şi gripă“. Că aveam încă-n minte definiţia din reclamele televizate… dar ce nu ştiam era cît de cotoibilă putea fi situaţia. Gripă-gripă, sau porcină? Nu vă mai spun cum am început să-mi calculez cantitatea de tuse expectorată, sau să fac măsurători dacă îmi curgeau muci lichizi sau mai puţin apoşi, deci solizi. Cert e că a doua zi – după o noapte albă ca laptele – am dat fuga la farmacie.
Adică oi fi fiind eu inconştient, dar nici chiar în halatul ăla, să mă tratez cu băbeşti. Cu legături de cartofi agăţate la gît. Cu fesul îmbibat în spirt pe cap. A doua zi, seara, am decis să fac o vizită la farmacie. Mucii deja-mi curgeau liber iar congestionarea feţei nu se mai datora vinului sau ţuicii sau altor substanţe cu cifră octanică ridicată, ci răcelii.
M-am îmbrăcat cu vreo două bluze şi peste am luat un hanorac.
Deja tuşeam, aşa că mi-am pus şi shemagh-ul la gură. Şi un fes în dungi în cap.
Cînd am ieşit afară, m-a răzbit un vînt rece, ca-n poveştile biblice despre sosirea Îngerului Morţii în Egipt. Hăulea a mort. M-am oprit o clipă, să-mi vin în fire.
Am aruncat un scuipat lătăreţ la doi paşi de mine. Era cam verde. Sau poate era de vină raza de lumină de la stîlpul stradal de vizavi. N-am stat să calculez.
Cu paşi tremurînzi, înşurubat între haine, am luat-o spre farmacie. Dinspre parcul de peste drum venea miros de verdeaţă îngheţată.
Şi un urlet de puştoaică virgină, trasă de sfîrcuri. “Mi-ar plăcea, dar ce va spune mama? – Mă-ta nu va afla! – Zici tu, dar eu cui îi povestesc?! – Prietenelor tale?! – Ele nu ştiu că-s încă neîncepută!!”
Am zîmbit a rîde şi cu tusea înainte mi-am continuat drumul. La intersecţie mă aştepta un bişon. Nu mai ştiu care avea o privire mai prăpădită, eu că eram răcit, sau el că era scos de stăpînă-sa la aer pe gerul ăla. Stăpînă-sa… am văzut bulgări de zăpadă care-mi spuneau mai multe. Nu zic, şi ea avea atitudine. Atitudinea unui strugure gata să fie băgat la zdrobitor.
Cînd am dat de-o parte uşa de la farmacie, patru perechi de ochi s-au îndreptat spre mine. Ca-ntr-un saloon din Estul Sălbatic. Primul, şi cel mai dubios, era un individ croit parcă după manualul retardaţilor: mare, cu ochi bovini şi – după mişcări – violent. Era bodyguard-ul. A dat să mi se pună în drum, probabil ca să-i cer scuze dacă dau peste el. Hemhem, a renunţat repede, după ce mi-a văzut ochii roşii, dinţii încleştaţi şi nasul-robinet. Nu te fuţi cu bolnavii, prietene.
La pupitru, discuţie.
- Bună ziua, aş vrea şi eu nişte chestii de răceală..
- Ă, ce fel de răceală?
- Păi, răceală. Tuse, nas curgînd..
- (ochi inflamaţi către mine, poziţie defensivă) Tuse? Ce fel de tuse? Expectorată sau seacă?
- Ă, poftim? Ştiam ce mă întreabă, dar nu mă simţeam prea prietenos. Ce va să însemne tuse expectorată?
- Adică.. mm.. heh.. Păi.. Umedă, cu diverse pe care să vă vină să le scuipaţi.
- Da.
- Adică e expectorată?
- (am dat din cap, deşi puştiul farmaceutic din spatele tejghelei sigur avea nevoie de-un desen).
- Păi avem Coldrex, Fervex, Humex..
- Şi pentru răceală, ce avex?
- Adică ce vă recomandăm.. Păi un Theraflu.
- Daţi-mi cinci. Dar de tuse?
- Ce doriţi? Sirop sau pastile?
- Pastile.
- De supt sau de înghiţit?
- Nu, mersi, mai rabd.
La a doua farmacie, bodyguard era o cucoană cu permanent şi-un pulan gros cît mîna mea. După privire era capabilă – şi i-ar fi stat bine – să-l folosească, aşa c-am dat un ocol pe la raionul de tampoane şi creme de mîini ca să ajung la barul de medicamente. Mă încălzea în ceafă privirea cucoanei, mai ales că la coapsa mea se bîţîia punga de pastile de la cealaltă farmacie. Am înghiţit în sec şi-am vocalizat.
- Sirop de tuse, aveţi? Adică aveţi, d-aia e farmacie, dar de care?
- (privire chiondorîşă) Tuse? Ce fel de tuse? Expectorată sau seacă?
- (tuşesc că-mi vine, dar pun şi batista la gură) Care cum e? Eu am verde.
- (vag îngreţoşată, farmacista, dar brusc liniştită) A, e expectorată. Păi avem Mucosin, cu miere, alea-alea..
Discuţia a continuat pe-un ton neinteresant. Mi-am luat ce mi-a trebuit iar acum mă simt acceptabil. Am tras ş-o concluzie: în România, gripa porcină înseamnă tuse seacă. Nu m-am lămurit, dacă ai TBC îţi dau tratament de AH1N1, sau invers?
Pipăieli vizuale
Jan 11th
Îmi place să mă uit după femei. Pe stradă, mai ales dacă nu am muzica la mine, mai arunc ocheade, mai văd una-alta, mai o gleznă fină, mai un decolteu răzgîiat, mai nişte gene false.. ce să-i faci, trece timpul mai repede. O fac totuşi cu mare băgare de seamă, să nu fiu prins. De fapt, mi-ajunge o secundă să am dup-aia ce pritoci în minte. Şi zic asta nu c-aş avea o memorie vizuală excelentă, sau pentru că mi-ar fi teamă să nu iau una-n foanfă de la gorila care-i ţine uneori trena demoazelei. Pur şi simplu mi-e jenă mie de jena ei. Să te uiţi insistent la cineva în metrou, nu e ceva prea plăcut. Şi asta o ştie toată lumea, că toţi am trecut prin momente în care ne-am simţit ca nişte exponate de muzeu.
Pe lîngă asta, îmi dau seama că gagica poate nu se simte prea flatată că mandea stă geană pe pierce-ul din buric. Sau poate n-are chef de ocheade. Sau poate mă trezesc că face o obsesie pentru mine şi-apoi nu mai ştiu cum să scap de ea. Că mare-i grădina domnului şi mulţi îşi pierd cărările prin ea. Prefer să mă uit liniştit dintr-o parte, să admir, să dau note eventual, apoi să-mi văd de ale mele. Dacă individa are nevoie de priviri dubioase ca să se simtă mai femeie, are cine să i le ofere, cum am văzut eu într-o dimineaţă cînd mă întorceam de la muncă.
Dom’le, aşa ceva.. O femeie în toată firea, nedecoltată, fără paiete, normală, de, s-a aşezat în autobuz lîngă un şantierist modelu’ standard. Îl ştiţi după salopeta albastră pătată cu var şi-alte substanţe despre care mi-e jenă să scriu aici. Cum s-a pus cucoana pe scaun, individul a început asaltul privirilor. Ceva de speriat, mi s-a făcut părul măciucă. Priviri ca nişte mîini întinse la pipăit într-un bordel, priviri de om fugit de la 9, priviri de la o distanţă de 30 de centimetri, priviri fixe, ochii mijiţi, sprînceana înfiorată, buze tremurînde. Omu’ ăla n-avea pic de ruşine şi nu se uita la o femeie, se uita la o ceafă de porc cu cartofi prăjiţi şi salată de roşii.
Pot să zic că în momentele alea eram sigur că se va întîmpla o nenorocire. Vă dau cuvîntul meu, mă simţeam eu agresat, deşi ăla nu avea nicio treabă cu mine iar femeia nu-mi spunea nimic. M-am enervat atît de tare încît stăteam şi eu cu ochii ficşi pe şantierist.. deşi nu ştiu ce aş fi rezolvat. Pe indivizii ăştia i-aş bate peste coaie cu urzica (bine, nu eu.. un angajat al statului) aşa cum pe violatori i-aş castra chimic. Înţeleg, ai acasă o başoaldă ca muma pădurii. Sau mai rău, n-ai pe nimeni, că nu te vrea nimeni. Ok. Uită-te după craci şi ţîţe, nu zic, dar nu te vîrî descheiat de-a gata la şliţ în sufletul omului. Nu înţelegi din bun-simţ, nu înţelegi cu vorba frumoasă? Atunci roagă-te ca ţinta să nu umble cu shuryu-ul după ea, cum aveam eu o colegă în facultate.
Femeia de care vă povesteam n-a clipit nici măcar o dată pînă nu a coborît individul. Abia atunci am auzit-o respirînd. Eu am rămas gîndindu-mă că-i rău, rău de tot să fii femeie. Chiar şi numai pentru privirile astea, că de altele nici nu mai zic.
Făcute, nefăcute şi reportate
Dec 31st
2009 în cîteva cuvinte, cu liniuţă aleatorie.
Ce-am făcut:
- am mai obosit cu un an.
- mi-am dat destule motive să mă enervez pe mine.
- m-am bucurat pentru al doilea an consecutiv de făinicia Deltei, la Sulina. Sper să devină un obicei.
- am tras din greu la lucru pentru ca spusele pline de miez ale lui Becali, Vanghelie, Geoană, Băsescu, Vadimă să ajungă la tot boborul.
- am ignorat nişte oameni pe care n-ar fi trebuit.
- am aruncat banii pe tot felul de prostii. Pe lîngă cărţi, însă, cel mai mîndru mi-s de ceasul Smith & Wesson. A fost dragoste la prima vedere..
- m-am dus la Paris bou şi m-am întors cu cîteva sute de poze şi pingelele făcute praf. Mare oraşul ăla, dom’le..
- am adunat ceva saci de gunoaie de prin Bucegi (prima mea ecologizare-voluntariat).
- am văzut o jumătate de răsărit la mare – primul de pînă acum.
- am făcut documentare serioasă pentru viitoarea mea trilogie medievală.
- am mai dat şi rateuri, am mai enervat nişte oameni, m-or ierta ei..
Ce n-am făcut:
- nu m-a mai săltat poliţia pentru tulburarea liniştii publice.
- nu am mai exagerat cu junk-food-ul, în schimb am făcut abuz de mici..
- nu m-am ţinut de Noir. Sec.
- nu am ajuns la teatru.. O dată nu se pune.
- nu am vizitat Clujul şi valea Izei.
- nu mi-am dat la fel de multe motive de-a mă enerva pe mine însumi ca-n 2008
- nu am mîncat lubeniţă (pepene verde, mă, pepene verde).
- nu am învăţat să fac borş de peşte (ştiu să fac sosul, în orice caz).
Ce vreau să fac în 2010 (plus reporturile de anul trecut)
- să scriu primele capitole din trilogia vieţii.
- să fac ce trebuie ca să mă mut în casa mea în cîteva luni.
- să revăd Viena (în special barul Louisiana Blues de pe Prinz Eugenstrasse).
- să mă împac cu cine m-am certat şi să mă cert cu cine nu am apucat.
- să învăţ să cînt la muzicuţă.
- să mă duc mai des ca-n 2009 (adică mai mult de-o dată) la teatru. La fel şi la munte, cinema, micării, la şosea, prin deltă.
Cum ar veni, n-am făcut mai nimic în 2009. De-aia zic, bine că a trecut, că altfel îmi creştea bilanţul negativ. Hai, La Mulţi Ani tutulor. Nu aşteptaţi de la mine mesaje şi/sau telefoane cu urări, cert e că am numai gînduri bune pentru toată lumea.
Povestea unui 335
Dec 1st
Rîsu’ curcilor şi panaramă azi-dimineaţă, pe undeva prin zona Băneasa. Atenţie, cînd zic ”dimineaţă”, mă refer la criminalul 05.30. Cînd prin spate pe la sediul Antenelor se-ngînau cocoşii, prin faţă se schimbau badigarzii iar pe deasupra se lăsa o ceaţă trasă din străfundurile Herăstrăului (mi-am făcut o ditamai crucea cu limba-n ceru’ gurii, că mă simţeam ca-n cărţile lui Stephen King).. ei bine, la ora aia alde Dimulescu îşi lua cam fără tragere de inimă picioarele la spinare din cîmpul muncii.
Ies sprinţar din instituţie, pînă să mă dumiresc pe unde sînt, mai să mă prăvălesc peste un muncitor prijonit în cazma fix la intrarea a mare de pe Bucureşti-Ploieşti (pă unde vine vedetele, de). Ce făcea insu’? Păi e complicat, nene. Împreună cu alţi ortaci, făcea trotuaru’ de pe marginea soselei. În astă vreme, alţi băeţ (colegi de clasă cu primii)puneau asfalt.. bitum… un fel de maglavais pe banda de intrare în Bucureşti a DN1. Banda – blocată, aşa că toate maşinile treceau prin minunatul pasaj. No, zic, asta e, să-şi facă treaba. Mă duc înspre staţia de autobuz de la podul Băneasa. More >
O seară la teatru
Oct 29th
Oameni buni, dragilor, bă băeţ, daţi-mi voie să vă fac o confidenţă (Caragiu dixit), am o nouă dragoste, iubesc teatrul. Aceia dintre dumneavoastră care-s familiarizaţi cu acest sport vor spune, pe bună dreptate poate, ”bine că te-ai trezit şi tu acum, bre, pînă şi Moni ţi-a luat-o înainte”. E drept, se putea întîmpla mai demult.
Teatrul ar fi trebuit să-mi intre pe sub piele încă de la cămin, grupa mijlocie, cînd ne-a încolonat tovarăşa educatoare să mergem la Harap Alb cu păpuşi. Nu m-a prins atunci. Putea să mă captiveze într-a doişpea. Cînd, dintr-o clasă de golani, am fost singurul care s-a oferit voluntar (aveam nevoie de medie mărită) să joace rolul lui Socrate în piesa de largă inspiraţiune platonică ”Apărarea lui Socrate”, prestată la majoratul pe liceu. Mi-am cules atunci coroana de lauri nu pentru că am avut cel mai potrivit costum (un kimono de taekwando, comparativ cu ‘soldaţii’ îmbrăcaţi în unforme de la pompieri şi judecătorii îmbrăcaţi în robe de la tribunal) ci pentru că am uitat cele mai puţine strofe dintre toţi ceilalţi. Dar nu a fost suficient să mă facă să iubesc teatrul. Chiar viţăvercea, aş zice. More >
Nervi tehnologici
Oct 22nd
Nu mă pricep eu la tehnologie, dar credeţi-mă, ştiu cînd ceva, vreo sculă mă urăşte. Iar calculatorul meu nu numai că mă urăşte, probabil că face deja planuri cum să mă stranguleze-n somn cu cablul de la maus. Păi la cîte înjurături, şuturi şi alte diverse măgării şi-a luat din partea mea, cred şi eu că ar putea să se transforme în Thing din Familia Addams.
Mda, bat cîmpii, dar ştiu ce spun: calculatorul meu a ajuns să funcţioneze cum şi cînd i se scoală. Dacă e să mă iau după vîrsta lui, e cam la pensie şi asta înseamnă că i se scoală din ce în ce mai rar. Pentru asta oi fi fiind şi eu de vină (l-am umplut cu tot felul de drăcovenii, de la playere, la filmuleţe, muzici, vreo două messengeruri, softuri de tăiat filme, softuri de lipit filme, softuri de convertit filme, jocuri şi multe-multe media împrăştiate pe temiriunde, că pentru asta e bun, dă-l dracului cu tot cu ce plăci video o fi avînd). Şi ce calculator a fost la vremea lui.. Mîndria desktopurilor, prin 2001. More >
