În care este vorba despre Regele Mihai, Ceauşescu, Mobutu şi Slatina

Sunt patru zile de la înmormântarea Regelui Mihai. Nu cred că s-a spus tot ce era de spus pe marginea ceremoniilor şi a implicaţiilor (dacă au fost, eu zic că au fost) lor, dar nu am de gând să trag şi eu o concluzie legată de tot ceea ce s-a întîmplat sîmbătă. Pur şi simplu vreau să vă relatez, fără o ordine anume, cîteva lucruri auzite vineri, în timp ce stăteam în rînd cu alte cîteva mii de oameni veniţi să stea cîteva secunde faţă în faţă cu sarcofagul unui Rege.

1. Despicată în paişpe, întreaga procesiune de oameni care s-a perindat în cele două zile şi un pic prin faţa catafalcului îşi pierde din valoare. În definitiv, mulţi dintre cei prezenţi nu au avut niciodată vreo treabă cu monarhia. Unii erau prea tineri, alţii erau – poate – foşti membri de partid, alţii ştiau din cărţi una-alta. În ansamblu, însă, procesiunea a avut o încărcătură extrem de serioasă, pe care am simţit-o nu neapărat la coadă, ci odată ce-am intrat în Palatul Regal. Era palpabil, era ca-n biserică (unde chiar şi-un necredincios, dacă nu e dus cu pluta, simte o anume energie), era un fel de linişte-că-suntem-în-casa-regelui. Pînă la urmă, tot ce a făcut sau n-a făcut Regele Mihai e mort şi-ngropat, ca să zic aşa. În urma lui a rămas un simbol şi, chiar dacă nu-s eu genul de om care să dea credit cuiva doar pentru că este “unsul lui Dumnezeu”, am simţit că monarhia, prin ceea ce simbolizează, e deasupra oamenilor simpli. Şi ca să închei în termeni mai puţin ortodocşi, ca să zic aşa, România a avut patru regi:. Peste 70% dintre ei, fără să dăm nume, au fost buni pentru România.

2. La coadă la catafalcul Regelui a stat şi tata, împreună cu mine. De fapt e corect să spun că, dacă nu trăgea el de mine să-i ţin de urît, aş fi tras chiulul şi probabil aş fi făcut ceva mai benefic. Să dorm, de exemplu. Ei, şi în cele aproape 6 ore petrecute în rînd… să vezi ce am aflat! Că mulţi dintre cei de-acolo (majoritatea oameni în vîrstă) îşi aminteau şi făceau paralele cu cozile de pe vremea lui Ceauşescu… şi că la coadă la lapte – sau la carne, a se citi organe/tacîmuri – se spuneau încontinuu bancuri cu şi despre Ceauşescu. Mi-a dat un pic cu virgulă, mai ales că multă lume care nu a trăit în plin momentele regimului comunist a rămas cu ideea că nici copiii nu aveau voie să vorbească liber între ei despre ceea ce se discuta în casă, de frica unor urechi lungi cu legături la Securitate. De parcă tot românul a fost din toate timpurile un revoluţionar şi un conspiraţionist pus pe dărîmat orînduiala.

Tînărul Mugabe, alături de veteranul Ceauşescu (Sursa: Fototeca online a comunismului românesc [Fotografia #LA362])
3. Şi-n al treilea rînd, poate cel mai important, am aflat că tîrgul meu de baştină – Slatina, Olt – a fost vizitat, de-a lungul anilor comunişti, de trei mari conducători ai lumii. Primul a fost Charles de Gaulle, apoi i-a urmat Mobutu Sese Seko şi la final a fost Robert Mugabe. Aşadar să nu mai aud pe cineva că vorbeşte Slatina în general (şi pe slătineni în particular) de rău. Chiar şi cei care pe-atunci au fost scoşi cu arcanul din case, să umple stadionul… tot cu nostalgie-şi amintesc de vremurile alea :))

Am zis că nu trag nicio concluzie, dar mi se pare uşor de tras linie şi spus că viaţa nu ne oferă niciodată ceea ce ne dorim. Poate că românii şi-ar fi dorit un monarh ca Regele Mihai, dar s-au ales cu unul ca Mugabe. Asta e, viaţa merge mai departe, am trăit suficient cu mintea în trecut, cred că ar trebui să scăpăm de fantomele trecutului (fie că le cheamă Mihai al lui Pătraşcu, zis Viteazul, sau Nicolae Ceauşescu, zis Cizmarul) şi să vedem ce mama dracului facem de-aici încolo, că numai azi nu-i mîine…

Leave a Comment