Femeia dintre noi

EA este o figură de excepţie a epocii în care trăim. Ea femeia, nu soţia/amanta/de carieră. Acestea sunt variante (aş zice cu îmbunătăţiri, dacă nu mi-ar fi teamă apoi să mai ies din casă) mai complexe. Figură de excepţie, spuneam. Drăgălaşă, sensibilă, zâmbitoare, diafană, mereu căutînd sprijin - să treacă peste-o baltă, sau să care o plasă burduşită de cosmetice + un kg de cartofi - şi afecţiune.

Bineînţeles, avem şi reversul medaliei: femeia atotştiutoare, cea înţepată cu o replică misogină, încruntată c-a fost pipăită vizual la metrou sau aiurea, speriată pînă-n panică ba de cîini, ba că ar urmări-o vreun dubios de vreo cîteva zile încoace, femeia neputincioasă, cea mişcată pîn-la lacrimi în faţa unei pelicule de larg oftat. Ceea ce în esenţă nu e ceva rău, pînă cînd nu începe micuţa să se raporteze la situaţiile din filme, şi-atunci se cheamă că ai rupt-o-n fericire.

Da, pune şi bune, şi rele în balanţă, şi-ai să descoperi că femeia - ca om, ca prieten - poate fi ceva plăcut în viaţa unui bărbat. Atît de plăcut, încît acesta să rişte un meci de 1 la 1, profesionist, serios. Meci care să nu se lase cu ceva oale sparte, coaste rupte, ochi vineţi (poa' să fie şi de la plînsete), inimi îmbucătăţite, pîri la mama şi la frăţiorii bodyguarzi ş. cl. Pe scurt, e uşor să se-nţeleagă un om c-o femeie, şi să iasă amîndoi cîştigaţi.

Însă ce te faci cînd în partida ta unu la una mai apare unu'? Nu, nu mă refer la manejuri a trois, nici la arbitru, nici la popă, nici la moaşă, nici la vreun mucos, fir-ar să fie! Îţi place de ea, ea dă semne că te place la rîndul ei.. Şi pac! mai apare unul în peisaj. Străin sau amic, ambele variante au farmecul lor. Că e suficient să aibă de unde alege, şi femeia se va transforma din figura de excepţie a epocii actuale în Elena din Troia peste care-a fost altoit un strop din spiritul Lucreziei Borgia. Pentru că nu poate alege, şi nu poate alege pentru că nu vrea să aleagă! ''Am şi eu o viaţă, doar, merit s-o trăiesc!''

Bineînţeles, te place, dar nu e încă decisă, trebuie să cîntărească bine lucrurile, ştiu că tu ţii la mine cu adevărat, dar nu vreau să-l rănesc pe cutare, e un tip extraordinar şi nu merită asta, ai puţintică răbdare, ştii că aşa şi pe dincolo, de ce mă forţezi, nu ne face bine asta, am ieşit la un ceai, atîta tot, aşa ai de gînd să mă gelozeşti şi dacă vom fi împreună, să ştii că mama nu m-a crescut să primesc un astfel de tratament.. iar tu vei rămîne mofluz, uitîndu-te injurios spre cer şi aruncînd întrebări retorice în dulcele stil ''de ce mi se întîmplă mie, Doamne!!''.

Pentru că aşa-s unele femei, te spintecă pe dinăuntru cu uşurina cu care-ar comanda o salată dietetică. Şi uite-aşa, te-apuci să-ţi cîrpeşti inima cu bucăţele din alte femei, te-ncrunţi şi-nchizi în tine şi-ajungi să le vînezi de trofee, fără să mai ţii cont că la un moment dat.. era totul însorit şi drăgălaş, sensibil şi diafan.

Şi.. n-am luat în calcul situaţia de vis în care a treia roată la bicicletă este un el din trecut. Pentru că femeia păstrează mereu un să-i spunem, eufemistic, gînd pentru cel dinaintea actualului. Dar despre asta, în episodul următor.