Nu m-am hotarit sa ajung la Roblogfest 2007 decit cu vreo doua ore inainte. Da, ma inscrisesem cu vreo trei postari, m-am trecut si pe lista celor care doreau sa vina la petrecere, dar nu as fi garantat ca particip din varii motive. Lene, boala, frica de cutremur – ca tot e la moda -, alegeti ce vreti. Pina la urma am vorbit cu Oita, care mergea oricum, si ne-am dat intilnire pe la Universitate, cu vreo doua ore inainte de startul oficial. Am zis “ce mama dracu, ia sa vad si eu ce este de capul comunitatii asteia de bloggeri“. Blogosferei, cum o alinta ei. Aveam chef de chef, sa aud muzica tare in boxe, sa vad lume noua, sa-mi clatesc gura cu o blonda si ochii cu o bruneta.
Pe la 7.30 il vad pe oita cum ia in piept scarile de la pasaj. “Salut, ba“, “Noroc, ba“, ce sa facem pana la 8.30? Normal, povestim la o bere. In “Gara Lipscani” atmosfera mirosea a fapte mari si a mici, oamenii erau de treaba (multumesc pe aceasta cale individului care, saturat sa ma vada cerindu-i bricheta, mi-a dat una. Bricheta, ma). A, si ce este mai important, berea era asa cum ii sta bine unei soacre care-si iubeste ginerele si vrea sa-i faca o bucurie. Rece, pe masa si cu spume la gura. Din poveste in poveste s-a ajuns si la ceasurile 8.30 de seara, asa ca am incheiat socotelile cu chelnerul – un pui de lele care, fizionomic vorbind, ar fi putut fi oricind pe lista suspectilor de serviciu – si am plecat spre “Spice Club“, locul asa-zisului dezmat blogoreic. Nu mai povestesc de faptul ca cel putin eu aveam impresia ca mergem la o intalnire cu Shri Mataji Nirmala Devi -am zis bine? fonetic? -, fondatoarea Sahaja Yoga, si cu secta ei. Many are called upon, few are chosen. Blogosfera, secta, comunitate inchisa, reguli proprii, ceva se lega. Dar cum scria si pe fluturasul de yoga pescuit intr-o zi de pe un stalp, “nu puteti cunoaste sensul vietii pana ce nu sunteti conectati la puterea ce v-a creat“. Careva sa zica, nu vei sti niciodata pentru ce traiesti, daca nu te conectezi la aparatul din care-ai iesit. Perfect de acord. Dar sa lasam eufemismele cu trimiteri directe la origini si la zone inghinale si sa revenim la bloggerii nostri. Citatul de mai sus reflecta ca-n oglinda sentimentele cu care paseam pe Calea Victoriei. Vroiam sa vad oamenii, in special o parte a lor, aia care are pasarici si veverite fara sa le placa neaparat animalele de casa.
Am gasit sandramaua, am urcat scarile entuziasmat, cu oita la coasta mea, mi-am facut griji la intrare (“uite ai dracu, s-au tinut de cuvant, daca nu esti pe lista nu intri..” – pe chestia asta am dat un plus la organizare) pentru ca nu stiam daca numele cu care ma trecusem eu era suficient, si cum am pasit inauntru…
Ne-a luat in primire o domnisoara draguta si de treaba, dar vizibil suprasolicitata. Sper sa se fi descurcat si pe mai departe, dupa ce ne-am luat cadourile si abtibildurile de pus in piept ne-am infipt la bar, chiar in fata scenei improvizate. Zona era strategic aleasa, parca ne scoliseram la West Point sau Saint Cyr, sub Foch si Clausewitz. Nu venea nimeni la bar fara sa stim, nu se intimpla nimic fara sa avem o imagine vizuala buna, nu trecea o pulpa calitatea I, tinuta numai pe vitamine, fara sa vedem noi. Unde mai pui ca stateam cu robinetul de bere langa cap. Oricum nu mai erau locuri de sezut in fund, dar cine vine la o petrecere sa stea jos?
Va spun tot eu… Baietii cei cu blogurile. Fetele se mai plimbau, mai zbateau duios din gene ici si colo, dar baietii.. M-a deranjat, fir-ar al dracului, ca lumea nu era deloc sociabila. Au parcat toti pe la mese si acolo au ramas pana la plecarea noastra. Nu zic, nu ma asteptam sa ma traga vreunul de brat si sa-mi zica “salut, eu sunt cutare si sunt blogoholic“, apoi sa-mi infunde buzunarele cu carti de vizita pe care erau trecute cele tz bloguri pe care le patrona. Dar nici asa cum s-a intamplat, inainte si dupa ceremonia de premiere (suna amuzant, nu? ce-re-mo-ni-e) sa stea toti cuminti pe la mese si sa povesteasca despre cea mai recenta intorsatura de fraza inventata in cel mai recent post, sau de widgeturi si alte minuni tehnologice cauzatoare de fracturi sigure de limba.
Am beut o bere la bar, am comentat cu oita cateva cazuri notabile, apoi ne-am intalnit cu Laura – pe care n-o mai vazusem de hat! ceva vreme – si o amica de-a ei. Reamintit epoci demult trecute, fumat o tigara, beut niste bere, apoi a venit Rholes cu Zina, iar povesti, pupaturi si goange, apoi a venit Alexandru si am luat-o de la capat cu firitiselile – stati linistiti, nu bagatelizez trecerea timpului, numai ca in speta de fata nu e important ce-am vorbit intre noi – pana a inceput festivitatea de premiere. Si aici o sa-mi iau inapoi plusul dat la organizare, pentru ca asa-zisa festivitate a fost de fapt o insiruire de nume si porecle. “La categoria cutare, locul 3 x, locul 2 y, locul 1 z, la categoria cutare … bis bis“. Pe de o parte a fost un lucru bun ca organizataurii nu s-au lungit, dar daca tot se stiau castigatorii (zvon), macar puteau sa scrie si ei niste discursuri ca lumea. Ma rog, n-am dat prea multa importanta desfasurarii de forte de pe scena.
SI s-a terminat si asta… si a inceput sa curga muzica. Aici am o vorba buna, mi-a placut cum s-a inceput, cu disco and shit. Cum tot nu se imbulzea lumea la dans, au inceput baietii… Oita si cu Alexandru. Si da-i bice si masoara ringul in lung si-n lat cu tot felul de miscari defibrilatoare. Li s-au adaugat si Laura cu prietena ei si erau doar ei pe toata suprafata. Bine, mai erau unii care blocasera traficul in jurul barului (stiu procedura, intai beutura, la mijloc masa si la urma dansul), dar cam atat. M-am bagat si eu in dans, sa dovedesc lumii ca figurile de breakdance merg pe orice gen muzical, pentru ca le-au prins pe toate, dar topaiam mai degajat un pic. Ma strangea tija din piciorul rupt in vara (iar eu nu imi gasesc scuze. Ies singure la iveala), plus ca nu-s genul sa dansez pe o melodie cap-coada. Mai arunc o ocheada, mai trag insetat din tigara, mai urechez halba de bere, mai glumesc cu unul, altul… Cum se face.
No, si-am dansat si-am tot dansat. In jurul nostru se facuse cerc aproape, ca se adunau privitorii. De fapt privitoarele, ca baietii – in afara de un zarghit care bitiia din maini mai intr-o parte de noi – sedeau linistiti la mese. Cine era in jur… isi dadea coate care sa se-arunce la dans mai intai. Au fost niste fete care s-au salbaticit pe niste melodii faine die tat, dar cam atat. Am fost un pic dezamagit, ceilalti au fost si mai dezamagiti, asa ca stiu de unde a plecat ideea cu “haideti in Fire“. Eu as mai fi stat, ca era atmosfera pozitiva – cum dracu sa nu fie, cand dansezi singur pe ring si stii ca se uita lumea la tine? – dar nu decideam eu, asa ca am plecat. Si basta.
Acum, sa concluzionez: nu stiu ce s-a mai intamplat dupa ce-am taiat-o noi, dar stiu sigur ca roblogfest-ul de anul acesta se poate caracteriza asa: fete frumoase si baieti cu morcovul. Sper sa fie la fel si la anul, cand promit fanilor mei sa stau mai mult :D