- Ce faci, ma lampa, unde-mi esti?
- Salut, bre. Pai uite acasa, ma imbracam. Voi…
- Vezi ca parca vorbesti din galeata, n-aud nimic
- Acum e mai bine? Ho, ca ajung eu. Voi unde sunteti?
- Da, ma, hai ca e si Lucian, au venit si fetele. La Nucu acasa. Te misti azi, sau iar te asteptam ca pe printul neincoronat al oltenilor?
- Vin, ma, vin, abia am iesit pe usa. Ramaneti la Jelescu sau ne vedem la Bulevard?
- Hai incoace, ca asta nu e gata. Hai ceau.
- Sa..
“…Lutare. Bine ca mi-ai inchis telefonul. E, totusi, o mare realizare ca m-a sunat. Putea sa-mi dea unul din mesajele sale tipic virgilesciene “oltene, in 5 min. in cutare loc” si sa ma trimita sa-i caut prin toate carciumile si locantele Sibiului, ca ori ajungeam prea devreme, ori n-apucam sa ajung la timp”. Si mormaind astfel Cristi se dadu jos din pat, mai trase cateva cascaturi sa-i ajunga toata noaptea si o lua alene spre baie. Telefonul lui Virgil il trezise dintr-unul din acele somnuri adanci de dupa-amiaza dupa care de obicei te trezesti mai obosit decat atunci cand te-ai pus in pat. Evident mintise, nu era deloc pe picior de plecare, si privirea umflata de sudor care-a lucrat toata ziua fara masca de protectie, privire de care nu putea scapa nici cu litri intregi de apa rece, urma sa-l dea de gol, dar amicii lui se obisnuisera cu intarzierile. De fapt nici unul dintre ei nu se lauda cu punctualitatea. Lucian statea la marginea orasului, ii batea porumbul vara in fereastra si era dependent de mijloacele de transport in comun, care oricum nu urmau programul, Nucu era mereu pe drumuri, ba pe la vreun prieten, ba pe la vreo prietena iar Virgil se afla atat de rar in oras incat nici nu mai contau intarzierile. Daca vreunul spunea cinci minute, puteau la fel de bine sa fie si cincizeci.
Oglinda in care se privi ii intoarse aproape in deradere imaginea unui chip vargat de dungi de la cearsaful cocolosit pe care se aruncase in urma cu trei ore, cu un ciuf de breton rar si itit spre tavan, cu o barba de trei zile si niste cearcane de insomniac cronic. Isi arunca vreo doi trei pumni de apa pe fata si inca vreo doi-trei pe par, doar l-o face sa ia o pozitie cat de cat normala si sfarsi operatia intr-o ploaie de injuraturi la adresa tuturor frizerilor din lume. Nu se mai tunsese de luni bune, insa nici nu-si mai aducea aminte de cand se declarase ultima data multumit de o tunsoare. Isi lua sapca din cuier, o tufli pe cap ca sa rezolve problema si, in bustul gol, incepu sa se spele.
Odata imbracat, iesi pe usa iute ca fulgerul doar ca sa se mai intoarca o data in camera si sa-si ia telefonul uitat printre faldurile cearsafului. Incepand iar sa injure, de data asta propria uitucenie, se repezi pe scari mai-mai sa darame un individ care dupa imbracaminte si hartiile din mana era incasatorul de la gaze.
- Scuze! ii striga Cristi din goana. Scuze, trebuia sa iti rup picioarele ca mi-ati incarcat factura, r-ati ai dracului de jupuiti cu tevile voastre cu tot, completa tot el odata ajuns la parter, in timp ce infunda in buzunarul de la blugi o hartie din cutia postala.
Nu statea departe de Nucu, dar pregatirile il costara aproape un sfert de ora, si, cand dupa alt sfert Virgil ii deschise usa, privirea uriasului nu prevestea nimic bun. Desi Cristi isi pregatise o intreaga poliloghie de explicatii bazate pe factura de la gaze si pe cearta inchipuita cu incasatorul, nu mai apuca sa zica nici “ho”, ca Virgil il inhata de brat si-l trase in hol.
- Ba oltene, cum dracu ai scos tu o jumatate de ora de la tine pana aici, cand si Melcu face zece minute dus intors, ma? Nu te mai dezbraca, plecam in cinci minute, numai sa iasa Nucu din baie. Si vorbeste mai incet, ca doarme bunicuta.
- Salut, omule. Stai sa-mi trag rasuflarea, ca e o caldura afara de plang pietrele. Intra tropaind incaltat in camera lui Nucu si in timp ce isi dadea bluza jos si si-o lega in jurul soldurilor, arunca sapca pe pat si facu ochii roata prin incapere sa vada cine mai era prezent.
Pe patul ravasit si plin de haine, una langa alta ca-n banca, la scoala, stateau prietena lui Virgil, Andreea, o tipa bruneta si mica de-ti era frica sa nu o calci din neatentie, Octavia, o colega de-a ei de clasa, iar pe scaunul din fata biroului trona maiestuos Lucian, cu o tigara in coltul gurii ascunsa partial dupa nasul proeminent si cu castile de la calculator pe urechi. Cristi facu doi pasi spre el, ii carpi o palma prieteneasca peste ceafa, sa-l faca atent ca sosise, pupa fetele si se intoarse spre Virgil, care tocmai intra cu o farfurie de biscuiti sarati in camera.
- Ce dracu faci ma oltene? Traiesti? il interpela acesta si-l lua barbateste in brate. Luatul in brate si batutul reciproc pe umeri erau un ritual care se repeta la fiecare intalnire “in echipa completa”, cum spunea Cristi.
- Traiesc, ce sa fac. Ma Virgile, ma intrebi asta de fiecare data cand vii in Sibiu, de parca te-astepti sa ma vezi odata si-o data cu roatele in sus.
- Pai la cat de oltean esti, nu m-ar mira. Cei doi se desfacura din imbratisare razand si Cristi se intoarse spre Lucian, care se ridicase de la birou si ii venea in intampinare.
Spre deosebire de Virgil, care nu tacea o clipa, Melcu era mai zgarcit la vorba si se multumi sa-l intrebe pe noul venit daca a inverzit prazul la Slatina. Dupa ce ritualul se repeta, Cristi se aseza oftand ca un batran pe pat si-si aprinse o tigara. Urmara cateva minute de vacarm, daca se poate spune astfel, ca toti vorbeau in soapta, dar vorbeau laolalta. Virgil se harjonea cu Andreea, Octavia se plangea de colegii de la serviciu, Lucian si Cristi schimbau noutati despre cateva foste colege de facultate, ca apoi sa se bage in discutie si Virgil, in timp ce prietena lui se asezase in spatele olteanului si-i dadea bobarnace peste urechi. In viermuiala aceasta pica si Nucu, intrand de-a valma pe usa cu un vraf de haine in brate si gol cum l-a facut mama, daca nu luai in calcul chilotii abia vizibili de sub burta revarsata.
- Uhuu, ce baie am tras! Rece ca gheata! Oltene! Ajunsesi, omule? Am zis bine pe olteneste, “ajunsesi”? Vino sa te pup! Ce dracu mai faci? Nu mai dai si tu un semn de viata, trebuie sa-mi povesteasca astia ce dracovenii ai mai facut!
- Ce semn de viata sa dau, ma, nu te-am sunat intr-o zi pe la pranz si nu mi-ai raspuns? Am zis ca esti in post sau ceva, si n-am mai insistat. Cum e cu armata?
- Pai nu-l vezi? se baga Virgil in discutie. E in cazarma de marti pana vineri, si in rest sta si freaca menta pe-acasa. Pai asta nici nu e armata, asta e jucarie. Cand eram eu in armata, sa fi vazut atunci, nu pupai permisie decat odata la cateva luni, si nici atunci…
- Da, da, stim povestea, tu ai facut-o la Regimentul de Garda, batalionul al doilea, cel mai dat dracului batalion din toata armata romana, cu cei mai dati dracului gradati din lume. Hai, ba, Nucule, imbraca-te si tu, nu-ti mai falfai barbatia prin fata fetelor, si lasati armata, ca iar nu mai terminam cu povestile “de front”! se baga Lucian, mai limbut ca niciodata, intre cei doi.
- Nu falfai nimic, raspunse Nucu trecand tantos ca un cocos prin fata celor doua fete care zambeau cu gura pana la urechile rosii ca focul. Oricum, nu se sperie ele, ca Octavia oricum ma cunoaste in amanunt, iar Andreea e cu Virgil.
- Pai si? Hai, ma, baieti, ca incepe meciul si mai prindem noi locuri la berarie sus pe gard!
- Lasa, oltene, ca te iau eu cu Nucu la bataie in mijlocul terasei, si cand se ridica aia sa ne desparta, sare Melcu si le ocupa mesele.
- Bravo, ma, Virgile, tocmai pe Melcu l-ai gasit sa le ia alora mesele. Pai asa, stam pana maine si prindem meciul in reluare.
Ciorovaiala continua in crescendo in timp ce Nucu se imbraca, Cristi ramase iarasi in urma ca nu-si mai gasea sapca scapata in invalmaseala sub pat, Lucian era deja pe scari, Virgil lua fetele de brat si le conduse pe hol, iar aici se facu liniste inmormantala. Bunica lui Nucu era in varsta si bolnava si nu vroia nimeni s-o trezeasca. Doar olteanu se auzi soptind din spate “Nucule, am uitat, vezi ca ma duc si eu la baie ca am o urgenta”. Asa facea intotdeauna, isi amintea exact la plecare ca mai are cate ceva de facut. El ramase la baie si ceilalti iesira fara un sunet afara, indreptandu-se spre terasa unde urmau sa-si petreaca seara. Cristi ii prinse dupa vreo doua sute de metri, inca neincheiat la curea, si o pustoaica de vreo 16 ani oprita in fata unui Xerox casca niste ochi cat cepele cand il vazu pe omul nostru protapindu-se in mijlocul strazii si inchizandu-se la curea. Pasamite nu vazuse operatiunea de la inceput si credea ca de fapt se desfacea.
- Oltene!
- Hai ba odata!
- Ia mana din pantaloni!
- Oricum n-ai nimic acolo!
- Da, ma, dar ai creier in schimb!
- Doamna, aveti grija, e oltean! Astea erau replicile amicilor lui, care radeau cu lacrimi la cativa metri mai in fata.

To be continued :D