Marcel Iures spunea acum cativa ani intr-un interviu ca Romania are nevoie de-o revolutie silentioasa pentru a-si reveni. O revolutie silentioasa nu poate fi decat una culturala, pentru ca la cum merg lucrurile in ziua de astazi, despre cultura in general se vorbeste in soapta. Se pare ca a avut dreptate. Romania de astazi este in secesiune. Este o tara aflata in mijlocul unui razboi civil si actiunile belicoase nu se restrang doar la granite, tind sa se generalizeze in toata comunitatea romana internationala. Este un razboi intre doua sisteme, intre doua paturi sociale, intre doua ideologii, intre doua stiluri de viata. Arma favorita a combatantilor: muzica.

“Hai cu maneaua… sa ne facem damblaua..“. Manelele, ca gen muzical, au evoluat in ultimii 10 ani intr-un mod extrem de violent din punct de vedere mediatic. De la nuntile de mahala in studiourile celor mai in voga emisiuni TV, din carciuma de langa gara la sala Polivalenta, manelele au urcat treapta cu treapta (uneori au luat si liftul) in inimile melomanilor chiulangii la orele de muzica din generala. Manelele au ajuns un fel de-a fi, iar spatiul muzical al Romaniei in momentul de fata se imparte in “manelisti” si “ceilalti“. Succesul in plan evolutiv, ca si transformarea manelelor dintr-un gen muzical de “nisa” – sa nu zic de “periferie” – intr-unul care inglobeaza majoritatea tineretului mioritic, cu reguli, cu moda si eroi proprii a dat nastere unei reactii foarte virulente a minoritatii mai “culte“. De catre reprezentantii celor din urma, manelele au ajuns sa simbolizeze prostul-gust dus la extreme si ignoranta afisata ca standard de viata. Si chiar asta este adevarul. Conflictul este unul latent, intre cele doua baricade, totusi semnalele ca unii s-au saturat sa mormaie pe la colturi si au de gand sa haiduceasca la drumul mare sunt tot mai acute. Manelele au devenit “asupritoare” cu largul sprijin al mass-media nationale, care isi urmaresc interesele proprii si nu se dau inapoi de la a promova “artisti” cu nume de circ precum Adi de Vito, Nicolae Guta sau Vali Vijelie, iar cei din curentul “anti-manele” se coaguleaza si usor-usor incep sa saboteze sistemul. Cei mai multi nu au uitat virusul internautic ce facea ravagii prin playlisturile romanilor in urma cu vreo doi ani, stergand toate melodiile categorisite “manele“.

Dar ce sunt “manelele” ? Nu, nu este evident ce sunt. In afara evidentului, sunt necesare cateva lamuriri, si definitia din DEX este un bun punct de plecare. Maneaua este un “cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă şi tărăgănată.” Este clar ca ceea ce se asculta astazi in “maneloteci” e departe de-a fi o “melodie duioasa si taraganata”. Sunt convins insa ca multi imi vor spune “frate, da` Adrian Copilu` (sau altul) are si bluzuri“. Da, se prea poate, si pentru asta o sa aduc in discutie adevaratele manele, melodiile lautaresti ale unei Romica Puceanu sau Gabi Lunca. Maneaua de acum 50 de ani era, intr-adevar, duioasa, era intr-adevar taraganata, dar s-a facut o confuzie intre termenul “manea” si “lautareasca“. Manelele erau cantate de lautari, dar lautarii nu cantau doar manele. Ce se canta pe vremea aia nici nu se compara cu ceea ce este acum. Nu versurile sunt elementul definitiv – desi “m-am nascut cu noroc mare / am bani si am valoare” e departe de “anii mei si tineretea / nu stiu Doamne ce-i cu ea / s-a dus tineretea mea / care mi-a fost drag de ea” -, pentru ca daca versurile de ATUNCI cantau dragostea, familia, in general sentimente, cele de ACUM vorbesc de sentimente doar ca rezultanta a pozitiei sociale si a prosperitatii financiare. E irelevant faptul ca majoritatea versurilor sunt de-a dreptul tampite, esenta conteaza. Si muzica. Fondul sonor. Aici e acum. Adevaratele manele erau cantate de tarafuri intregi, de oameni care se nascusera cu tambalul de gat si cu vioara atarnand de cordonul ombilical. Adevaratele manele erau cantate de virtuozi ale unor instrumente pe care le cunosteau mai bine decat cunosteau, sa zicem, mersul in doua picioare, in timp ce astazi nu se mai pune pret pe talentul muzical, cata vreme ai la dispozitie un calculator si-un program care sa faca muzica pentru tine si cata vreme arabii si grecii n-au uitat subit sa scoata melodii pretabile spre a fi furate si transformate in “cocktail music” (notiunea nu-mi apartine mie, ci lui Costi Ionita; mare curaj din partea lui, desi o traducere neaos romaneasca ar fi “ghiveci de muzica” sau “muzica varza“).

In concluzie, asa-numitele astazi “manele” nu sunt manele, confuzia este cel putin jignitoare pentru adevarata muzica lautareasca, iar starea de agitatie care a cuprins tara asta este un semnal ca lucrurile nu merg intr-o directie prea buna. Mass-media sunt singurele vinovate pentru amplitudinea pe care a luat-o fenomenul “cocktail music“, mass-media sunt singurele vinovate pentru proliferarea prostului gust in muzica si pentru faptul ca o gramada de mucosi de 7-8 ani fredoneaza pe strada versuri in care fraze ca “dusmanii de ciuda moare / cand arunc cu bani de valoare” se repeta obsesiv (pun pariu colectia mea de timbre ca pustanii astia vor fi viitorii candidati la un loc in celula pentru diferite matrapazlacuri).
Ceilalti, “anti-manelistii“, stau in umbra si se uita la parada de ghiuluri, pantaloni de stofa, geci de piele, lanturi de 10 kile atarnate la gat (asta e varful aisbergului, in spatele lor sunt multimile nenumarate de oameni aflati la periferia societatii care isi intretin spiritul ludic cu muzica promovata de “vedete” si de mass-media) si dezvolta o atitudine de totala negare si exacerbare a elementelor – de comportament, de moda, de tinuta – care ii delimiteaza de manelisti.
—————
cititi si CONTINUARE LA CAZUL “MANEAUA”