Pagini de jurnal

31.05.2004 (Sibiu)

Nu mai conteaza nimic, in afara schimbarii. A mea, bineinteles. De ce? Pentru ca trebuie. Si asta pentru ca a fost de-ajuns. Cu virf si indesat, chiar. Spuneam odata ca nu o sa fac Ceva pina cind nu voi fi facut Totul. Ei bine, am facut Totul. Cel putin in ultimii 3-4 ani de zile. Am ocazia de-a vedea ce este dincolo de baricada. Pot fi un profitor, de-acum inainte.. Am inteles ce nu se incadreaza in peisaj la mine. Ce nu se potriveste. Mi-au zis-o prea multi. Acum s-a ivit ocazia de-a intoarce roata. Acum mi-au fost deschisi ochii. Si Vreau.

1.06.2004 ( 3:50 Sibiu)

Sa vorbesti despre dragoste e o prostie. Dragostea, iubirea, se simte. E suficient sa simti. Din pacate m-am dezobisnuit. Luat cu alte `mici placeri ale vietii`, n-am realizat ca oricit de multi oameni am avut in jur, oricite femei au fost clandestin pasagere prin viata mea, am fost mereu singur. Sau singuratic. Nu mi-am deschis niciodata sufletul. Mintea da, insa mintea nu este si a celor din jur, e doar a mea.

Si in mintea mea nu intra nimeni cu forta, in bocanci. In suflet.. Practic nu am riscat. Miza cea mare e sufletul. Si de vei vrea vreodata sa cistigi un suflet, sa pricepi iubirea, va trebui sa-l pui pe-al tau pe masa de joc. Numai sufletul se poate abandona, pune in miinile cuiva, si daca nu te-ai inselat, il vei avea si pe-al lui... Daca meriti.. Si daca se merita. Asta poate fi povara sufletului ? Sa fie calcat in picioare pina isi va gasi perechea, sau pina cind va fi gasit, la rindul sau? Se prea poate.

Sau totul va fi in zadar. Oricum senzatia de abandon fata de altcineva e unica si fara asemanare. Nu cunosc nimic similar si nimic mai frumos. Iar durerea respingerii, ca si cautarile in van sunt un pret prea mic in comparatie cu idealul implinirii.

2.06.2004 (Sibiu)

E bine. Doua date, doua luate. Examene. Cit despre celalalte, Dumnezeu cu mila. Altceva, mai nimic. Viata mea e a altcuiva. Dar nu ma deranjeaza. Pina acum tot asa a fost mereu. Deci nu-s surprins, nici descurajat, nici nimic. Astept. Toata viata am asteptat, mai pot s-o fac si in continuare. Problema e daca merita. Inima-mi spune `DA`, mintea e circumspecta, zice `Sa vedem`. Dupa cum arata situatia, cel mai bine e sa ramin la ce-mi spune ratiunea. Oricum, momentan n-am ce pierde. I`m in the mood for love.... Si astept. Astept sa ma topesc din picioare si sa-mi pun sufletul pe tava..
*** Barbatul e mai puternic pe metru patrat, femeia e mai puternica pe secunda...
*** Spirit de turma: doi interesati si restul casca-gura.

4.06.2004 (02:45) - Păscoaia

Frumos. O seara frumoasa. Am avut senzatia implinirii. nu-mi dau seama de ce, poate si de fapt nici nu conteaza. Un zimbet nu se analizeaza, prinde doar viata si schimba infatisarea `posesorului`. un zimbet valoreaza mai mult decit oricite cuvinte am spune, oricit de mestesugit am face-o. Am vazut ca acel zimbet venea din inima, si l-am simtit aproape fizic. Mi-a lovit pupila si mi-a patruns in suflet. Ce face un zimbet... Mai mult decit o privire, mai mult decit o atingere, fie ea voluntara sau nu.

M-am inselat. Prima data m-am inselat. Nehotarit ca intotdeauna. Si vanitatea-mi a fost prea puternica. De ce sa nu cred ? De ce sa nu sper ? pentru ca eram obisnuit cu alt mers al lucrurilor. Pentru ca imi convenea. Pentru ca eram Eu. nu mi-am dat seama ca de fapt ceva s-a/m-a schimbat. Prea multa vreme am crezut in acel `Grosse seelen dulden still` al lui Schiller. Vanitatea.. Pacatul meu preferat. Si placerea gasita in tristete si singuratate. Era blazonul meu. Eram... egoist. Si inca sunt.

Dar ma tratez. ce ma deranjeaza, insa, e faptul ca n-am ochii deschisi, mi-e frica de lumina.. Sunt un orb. Acum sunt si la figurat, nu numai la propriu. Sa se inventeze ochelari si pentru ochiul sufletului. As fi primul care s-ar oferi voluntar pe post de cobai. Am nevoie. Si timpul nu e deloc in favoarea mea. nu suntem niciodata pe aceeasi lungime de unda. Nu ma iubeste deloc, timpul asta. Cind nu ma baga in seama si trece pe linga mine, cind imi taie craca. Desteptul...

5.06.2004 (00:30) - Păscoaia

Nu am inspiratie... Si-as avea atitea sa spun. Nu am si gata. Totusi ma incapatinez sa notez aici cuvinte goale care nu inseamna nimic, intr-un final. De ce... De ce!! Dar stiu. Mi-e teama sa sting lumina, nu vreau sa ma gindesc la ea. ma gindesc degeaba, mi-o inchipui degeaba, nicicind nu va sa fie in bratele mele. Nu vreau sa visez c-o am, cind cu fiecare clipa petrecuta linga ea realizez ca este imposibil. E chiar bataie de joc... Mda, si de-asta scriu.. Sa amin. E ceva.. cu, despre ea.. Adica ea e intr-un fel simpatic apropiata mie. Mi-e teama sa nu fie ceva de circumstanta.

Bunul simt ma-ndeamna sa am rabdare, dar ce rabdare mai pot avea cind stiu ca timpul ma dusmaneste ? Oricum.. A fi `sociabil` inseamna `a te baga in seama?` daca da, prefer sa fiu mizantrop, antisocial, cum doriti. Pentru ca nimic din ceea ce fac nu este conditionat de altii. Ma conditionez singur, si o fac prost, dar atit. Iar eu nu fac conversatie de dragul perderii timpului. Avea dreptate cind spunea ca lipsa comunicarii nu se trateaza cu surogate gen discutii de complezenta.. Daca spunea adevarul.. Al dracului suspicios sunt!

8.06.2004 (03:20) - Sibiu

Si s-a intimplat. mai simplu si mai frumos decit mi-am imaginat eu. Credeam ca voi fi nevoit sa vorbesc, credeam ca voi fi nevoit sa joc totul pe o carte, cea a dezgolirii totale, dar nu a fost asa. Mi-a luat mina... si atit. A fost suficient. Am simtit amindoi ca este suficient. Abia dupa au venit intrebarile. Oricum, eu nici acum nu realizez ca ea este persoana pe care o string in brate. poate gindesc prea mult, poate daca voi continua la fel voi face vreo greseala ireparabila, si n-as rezista. De-asta ma port de parca ar fi bibelou. Si de-asta pun prea multe intrebari.

Stiu ca nu fac bine, ma voi domoli. Este evident ca i-a placut ceva la mine, asa ca vreau sa realizez ce. Sau... ma pot purta la fel ca inainte. E nevoie de efort, dar cum nu vreau s-o pierd, totul merita orice din partea mea. Va pleca. Dar nu vreau sa plece de linga mine inainte sa plece definitiv. E prima data cind am linga mine pe cineva la care tin enorm. Nu am loc de cuvinte mari, nici nu e cazul. Ceea ce simt pentru ea e scris odata in inima mea, daca as mai scrie din nou asta, as pierde din puritate, din unicitatea aceea a sentimentului. Ma va durea plecarea ei. Sunt sigur ca ma va durea. Dar nu am ce face, cum ma opune. Si nici nu vreau s-o fac. Ea trebuie sa fie pe drumul ei...

8.06.2004 (17:50 - Sibiu)

Marcel Iures spunea intr-un interviu ca Romania are nevoie de o revolutie, una silentioasa, pentru a se schimba ceva pe plaiurile mioritice. Eu ii dau dreptate, dar nu cred ca vom apuca sa mai vedem o revolutie, fie ea si tacuta, prea curind. Romanul este mult prea ancorat in mediocru sa poata vedea dincolo de barierele impuse de guvernanti, media, etc. iar o revolutie asa-zis `tacuta` are nevoie de timp sa poata fi vizibila, sa duca la schimbare. E necesara o primenire a spectrului politic, e necesara schimbarea celor care au schimbat doar stapinul dupa decembrie `89.

Iar cum ei nu vor ceda in veci, poate doar moartea lor sa ne elibereze pe noi, ceilalti. in momentul in care si ultimii dinozauri comunisti vor disparea, atunci va incepe, poate, o noua `Epoca de Aur`. Problema e ca si tinerii, noile generatii, sunt in pericol de-a fi infestati, indoctrinati... Dinastii.. Cei care sunt cu adevarat reactionari la ignoranta sunt prea putini si tind, sa fie acaparati de majoritate. Iar ca aceste ultime redute sa fie pastrate nu se zbate nimeni. Dimpotriva, capcanele si piedicile se inmultesc. Atunci sa nu pui mina pe ciomag, sa nu dai la mir ?

9.06.2004 (02:17 - Sibiu)

As putea spune ca tine la mine. Mi-a spus azi ca ii e teama sa se apropie de mine. Eu nu pot sa nu ma gindesc ca de fapt i-e teama sa nu se implice prea mult, avind in vedere faptul ca va pleca, in curind. Mi-a spus ca s-a izolat de ceilalti de citeva luni, sa nu treaca prin despartiri grele la plecare. Acum.. eu unde ma situez ? Ce insemn pentru ea ? Ca ce inseamna ea pentru mine stiu. N-am putut s-o intreb. Si nici nu cred ca voi fi in stare. Si-asa nu voi primi raspuns. A venit momentul sa nu mai dau inapoi, sa accept tot si sa ofer tot, fara sa cer nimic. Cum e o certitudine, ea va pleca. Si desi incerc sa nu ma gindesc, mi-e practic imposibil sa n-o fac.

Desi... cind sunt cu ea nu ma gindesc la nimic de genul asta. Doar ca ma bucur si inima mea imi striga numele ei. Va decide. Ea va decide ce se va intimpla cu noi. Nu dupa, ci inainte de a pleca. ma uit la ce am scris inainte si vad ca totul se rezuma la citeva cuvinte. `Va pleca`. `Ce simte pentru mine`. `Ce e de facut`. `E ceva nou in viata mea`. Nu ma gindesc in schimb, ce-as face dupa ea, dupa momentul `Ea`. Sunt la un pas de-a admite ca ea este tot ce mi-am dorit de multa vreme incoace. Sunt la un pas de-a admite ca am intilnit, in sfirsit, pe cineva linga care ma simt neconditionat bine, linga care ma simt implinit. Si la toate intrebarile pe care mi le pun nu am raspuns, tocmai eu care ma laudam cu puterea mea de-a gasi explicatii la orice...

De data asta poate nu e nevoie de gindire, nu e nevoie de raspunsuri, e devoie in schimb de a simti, de a trai. De ce dracu mai traiesc eu? De ce ma chinui in a gasi raspunsuri acolo unde nu trebuie sa caut? Nici nu mai conteaza. Si din acest moment voi renunta la a ma tortura singur. Ce-mi placea sa-mi torturez mintea. Uneori suferinta e dulce. Trebuie ca de data asta sa plec de la o alta premisa, de ca cea care spune ca ea tine la mine, inainte ca eu sa spun ca tin la ea. Si sa accept neconditionat ce-mi ofera ea, fara sa caut motive si fara sa dezgrop complexele mele. Mi-a ajuns...